Aprobarea Strategiei naţionale în domeniul achiziţiilor publice

În Monitorul Oficial nr. 881 din 25 noiembrie a.c. a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 901/2015 privind aprobarea Strategiei naţionale în domeniul achiziţiilor publice. Monitorizarea şi evaluarea implementării Strategiei naţionale se realizează trimestrial de către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice cu sprijinul Comitetului interministerial pentru achiziţii publice.

Nou în Legalis – Codul de procedură penală. Comentariu pe articole . Accesează volumul!

În extras

Introducere

Prezenta strategie este un document care propune acţiuni ce definesc politica Guvernului cu privire la reformarea sistemului naţional de achiziţii publice în perioada 2015–2020.

Dezvoltarea strategiei reprezintă o etapă crucială în vederea reformării sistemului românesc de achiziţii publice, deoarece stabileşte o viziune comună, într-un moment-cheie în care noile directive în domeniu propun statelor membre trecerea la o nouă paradigmă, în contextul în care achiziţiile publice devin instrumentul principal de deblocare a creşterii economice la nivel european.

În consecinţă, achiziţiile publice dau măsura bunei guvernanţe întrucât reglementează modul de cheltuire a banului public şi trebuie să asigure accesul neîngrădit al operatorilor economici.

Sistemul naţional de achiziţii publice actual este rezultatul unui proces greoi de maturizare ca urmare a celor aproape zece ani de aplicare a legislaţiei naţionale. Acest sistem s-a confruntat cu lipsa capacităţii şi capabilităţilor autorităţilor contractante de a derula proceduri de achiziţie publică, coroborată cu o legislaţie dificil de utilizat şi de interpretat într-o manieră unitară, cu schimbări legislative frecvente, lipsa de transparenţă şi eficacitate a investiţiilor, contestaţii numeroase şi mai ales lipsa sustenabilităţii proiectelor.

În acest context, Guvernul României a declarat achiziţiile publice drept una dintre priorităţile sale şi, prin Decizia prim-ministrului nr. 218/2014¹ privind înfiinţarea Comitetului interministerial pentru realizarea reformei cadrului legislativ şi instituţional în domeniul achiziţiilor publice, a instituit un mod de lucru operativ pentru reformarea sistemului. În acest scop a fost constituit Comitetul interministerial şi un grup de lucru la nivel tehnic, cu participarea instituţiilor centrale-cheie în domeniu: Ministerul Fondurilor Europene, Cancelaria Prim-ministrului, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerul Finanţelor Publice – Unitatea Centrală pentru Verificarea Achiziţiilor Publice, Ministerul pentru Societatea Informaţională, Ministerul Justiţiei şi Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice. O contribuţie constantă şi o implicare activă a avut Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor. Cu rol de invitaţi au participat la dezbateri Curtea de Conturi a României şi Autoritatea de Audit, Consiliul Superior al Magistraturii, Agenţia Naţională pentru Integritate, Consiliul Concurenţei. Grupul de lucru tehnic a beneficiat de sprijinul permanent furnizat de către experţii Băncii Europene de Investiţii şi ai Băncii Mondiale.

Procesul de analiză şi identificare a măsurilor adecvate a fost iniţiat la nivel european, printr-un dialog structurat cu reprezentanţi ai Comisiei Europene, prin intermediul DG Regio şi DG Grow, în contextul transpunerii noilor directive în domeniul achiziţiilor publice şi semnării Acordului de parteneriat 2014–2020 privind utilizarea fondurilor europene structurale şi de investiţii.

Elaborarea strategiei a necesitat o durată considerabilă de timp, precum şi consultări constante atât cu instituţiile europene şi naţionale, cât şi cu reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale din domeniul achiziţiilor publice şi ai unor structuri asociative relevante din mediul de afaceri, interesate de reforma domeniului.

Coaliţia pentru Dezvoltarea României, partenerul Guvernului României din sectorul privat, a fost un sprijin constant în definirea eforturilor de reformare.

Un rol important l-a avut, de asemenea, Unitatea pentru Implementarea Priorităţilor, de la nivelul Cancelariei Primului-Ministru, care a furnizat asistenţă tehnică punctuală în elaborarea strategiei. Totodată, au fost luate în considerare şi o serie de analize punctuale furnizate de către experţii Deloitte în cadrul proiectului de asistenţă tehnică „Sprijin pentru Ministerul Fondurilor Europene“.

Documentul final a fost supus consultării publice pe site-ul Guvernului în a doua jumătate a lunii iulie 2015.

Structura strategiei

Prezentul document se construieşte pe cinci capitole care cuprind problemele majore identificate, direcţiile de acţiune adecvate pentru reformarea sistemului, precum şi o serie de documente-suport care fundamentează situaţiile identificate.

La nivelul fiecărui capitol se regăseşte un plan de acţiune cu termene clare, instituţii responsabile, indicatori de performanţă şi impact preconizat. Cele 5 capitole care constituie şi direcţiile de acţiune sunt următoarele:

– Capitolul 1: Calitatea cadrului legislativ, inclusiv evaluarea opţiunilor de transpunere a noilor directive în legislaţia naţională;

– Capitolul 2: Coerenţa globală şi eficienţa sistemului instituţional;

– Capitolul 3: Regularitatea şi calitatea procesului de achiziţii publice;

– Capitolul 4: Capacitatea autorităţilor contractante, cu accent pe profesionalizare şi aspecte de integritate;

– Capitolul 5: Funcţiile de monitorizare şi supervizare ale sistemului de achiziţii publice din România.

Capitolele strategiei se completează şi se explicitează reciproc, formând un ansamblu coerent. Este de subliniat faptul că îmbunătăţirea sistemului de achiziţii publice nu depinde de o singură măsură, izolată, ci de implementarea prezentei strategii în ansamblul ei.

Informaţii generale relevante

Achiziţiile publice reprezintă unul dintre domeniile prioritare ale Guvernului României, care contribuie la dezvoltarea infrastructurii economice şi sociale, furnizarea de servicii publice, la sporirea încrederii în instituţiile statului.

În 2013, valoarea bunurilor, lucrărilor şi serviciilor achiziţionate din fonduri publice s-a ridicat la 13,3% din PIB-ul României, din care 9,46% (14.250 milioane euro) de la bugetul de stat şi aproximativ 3,87% (5.491 milioane euro) din fonduri UE şi alte surse de finanţare. Potrivit analizelor întreprinse, actualele proceduri de atribuire din România sunt ineficiente, îngreunate de bariere birocratice şi nu urmăresc o eficienţă a utilizării fondurilor, aceasta fiind o cauză a ratei scăzute a absorbţiei şi a corecţiilor aplicate finanţărilor din fondurile UE.

Cadrul juridic, priorităţi şi politici existente

Prezenta strategie aduce o nouă abordare în domeniul achiziţiilor publice, mutând accentul de la procedură la proces, de la valoarea contractului propriu-zis la costul întregului ciclu de viaţă al unei achiziţii, de la o suprareglementare la o legislaţie suplă, dublată de ghiduri coerente, actualizate, consolidate şi validate de Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice.

Strategia prevede o reaşezare a sistemului pornind de la funcţiile esenţiale pentru o bună funcţionare: asigurarea legiferării, elaborarea de politici publice, monitorizare şi supervizare, sprijin operaţional şi help-desk, control, remediile şi căile de atac.

Profesionalizarea personalului din domeniul achiziţiilor publice are menirea, pe termen mediu şi lung, să contribuie la cheltuirea eficientă a banului public prin creşterea calităţii procesului de achiziţii şi, implicit, prin creşterea capacităţii administrative.

Această redimensionare se impune ca o soluţie firească de reformare a sistemului, dar şi în contextul noilor directive europene în materie, care vor fi transpuse în legislaţia naţională:

– Directiva 2014/23/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind atribuirea contractelor de concesiune;

– Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achiziţiile publice şi de abrogare a Directivei 2004/18/CE;

– Directiva 2014/25/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achiziţiile efectuate de entităţile care îşi desfăşoară activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi serviciilor poştale şi de abrogare a Directivei 2004/17/CE.

O detaliere a cadrului legislativ existent, precum şi direcţiile de urmat, planul de acţiuni şi termenele de realizare sunt prezentate în cap. 1 – Calitatea cadrului legislativ, inclusiv evaluarea opţiunilor de transpunere a noilor directive în legislaţia naţională.

Definirea problemelor

Analiza sistemului naţional de achiziţii publice a condus la identificarea unui ansamblu de deficienţe care au determinat în timp cheltuirea ineficientă a fondurilor publice, blocaje birocratice, dar şi o lipsă a asumării răspunderii, numeroase contestaţii şi prelungirea sau anularea unor proceduri.

Lipsa de transparenţă a procesului de achiziţie, corupţia, gradul scăzut de utilizare a mijloacelor electronice, corecţiile financiare şi absorbţia redusă a fondurilor europene sunt probleme majore identificate.

Aceste probleme sunt analizate pe larg în cadrul strategiei, aceasta integrând totodată soluţii adecvate de remediere.

Cadrul legislativ

Se confruntă cu o multitudine de acte normative în domeniu, în mare parte de nivel secundar şi terţiar, care au fost adesea supuse modificărilor legislative. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, legislaţie de nivel primar, transpune directivele europene în domeniul achiziţiilor clasice, utilităţilor şi concesiunilor. De la intrarea acesteia în vigoare s-au realizat 20 de modificări legislative.

Adiţional, alte 52 de acte normative, secundare şi terţiare, hotărâri ale Guvernului şi ordine emise de ANRMAP reglementează achiziţiile publice în România.

Inventarul normativ cuprinde legislaţie emisă şi de alte ministere cu impact asupra acestui domeniu, fără a fi fost însă corelate cu cele existente. În acest inventar se regăsesc acte normative care contravin prevederilor legislative europene, prezentând risc de încălcare a dreptului UE (infringement).

În elaborarea legislaţiei, potrivit unei culturi administrative consolidate de-a lungul timpului, tendinţa este de a suprareglementa, prin detalierea unor aspecte specifice. Atenţia se concentrează asupra conformării cu aspectele de legalitate în defavoarea aspectelor de fond ale procesului de achiziţie.

Legislaţia în acest domeniu nu este interpretată unitar de instituţiile cu rol de auditare şi control, dar nici de autorităţile contractante. De asemenea, nu există ghiduri bine documentate, unitar abordate, la care autorităţile contractante şi operatorii economici să se raporteze. Numeroase îndrumări au fost publicate, fără valoare adăugată pentru utilizatori, făcându-se doar o trecere în revistă a prevederilor legislative în vigoare, fără o abordare practică, operaţională.

În momentul de faţă nu există o analiză sistematică a cazurilor şi deciziilor Curţii Europene de Justiţie pentru fundamentarea unor soluţii cu impact asupra interpretării legislaţiei naţionale.

O analiză detaliată a deficienţelor cadrului legislativ este prevăzută în textul strategiei la cap. 1.

Deficienţele sistemului instituţional

Funcţiile centrale ale sistemului de achiziţii publice sunt distribuite fragmentat şi redundant între următoarele instituţii cu competenţe-cheie în acest domeniu (situaţia din aprilie 2015):

– ANRMAP – funcţii de reglementare, sprijin consultativ şi operaţional, verificări ex ante ale documentaţiei de atribuire, control ex post parţial, monitorizare şi cooperare internaţională;

– UCVAP – control ex ante al procedurii de evaluare a ofertelor;

– CNSC – organism independent cu activitate administrativ-jurisdicţională, de soluţionare a contestaţiilor (primul organism de soluţionare a contestaţiilor);

– AADR – sistemul electronic de achiziţii publice (platformă de e-licitaţie);

– Curtea de Conturi a României şi Autoritatea de Audit (pentru achiziţii din fonduri europene) – activităţi de audit şi control;

– Consiliul Concurenţei – activităţi de control;

– curţile de apel – instanţe competente să soluţioneze plângerea formulată împotriva deciziei pronunţate de CNSC (al doilea organism de soluţionare a contestaţiilor).

În paralel a fost dezvoltat un sistem separat de control ex post al achiziţiilor publice, aplicabil fondurilor UE: autorităţile de management şi autoritatea de certificare au obligaţia de a valida cheltuielile eligibile către Comisia Europeană, în timp ce Autoritatea de Audit trebuie să auditeze cheltuielile declarate Comisiei.

Se pune un accent puternic pe conformitate, legislaţie şi controale, fără a ţine seama de funcţiile strategice esenţiale ale unui sistem de achiziţii publice, cum ar fi furnizarea concretă de sprijin operaţional, monitorizarea pieţei, elaborarea de politici şi supervizarea sistemului.

Lipseşte, de asemenea, un mecanism de control şi echilibrare a funcţiilor existente, în prezent sistemul confruntându-se cu abordări segregate, care nu comunică şi nu se coordonează. Nu există indicatori privind performanţa funcţiilor şi nicio evaluare cuprinzătoare cu privire la funcţionarea sistemului din punctul de vedere al eficienţei, eficacităţii sau gradului de integrare a funcţiilor specifice. Din acest punct de vedere, dezechilibrele din sistem au generat lipsa asumării răspunderii autorităţilor contractante, tendinţă care a descurajat utilizarea achiziţiilor publice ca instrument de dezvoltare economică.

Verificarea ex ante a documentaţiei de atribuire nu vizează decât informaţiile incluse în Fişa de date – în special criterii de calificare şi atribuire şi, în consecinţă, nu poate identifica clauzele contractuale discriminatorii şi nici specificaţiile tehnice subiective sau de slabă calitate.

Pe de altă parte, este necesară o justificare detaliată pentru utilizarea criteriului de atribuire „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic“, ceea ce determină încurajarea autorităţilor contractante să utilizeze criteriul „preţul cel mai scăzut“, împiedicând dezvoltarea unor politici de achiziţii strategice şi accentuând lipsa de responsabilizare a autorităţilor contractante.

Controlul ex ante pentru evaluarea ofertelor nu pune accent pe fazele critice şi observaţiile nu se axează întotdeauna pe aspectele importante ale procedurii de atribuire sau pe justificarea corectă, din punct de vedere legal, de către comisiile de evaluare a ofertelor respinse/câştigătoare.

Controlul ex post este efectuat de diferite instituţii, iar lipsa de abordare comună în analiza aceloraşi documente/proceduri generează o nouă abordare defensivă la nivelul autorităţilor contractante, care adoptă opţiunea cu risc minim în procedurile de atribuire ulterioare (respectiv criterii de calificare extrem de permisive, anularea procedurilor etc.).

Sistemul instituţional nu încurajează cheltuirea eficientă a banului public. Paradigma „valoare pentru bani“ nu este înţeleasă şi deci nici aplicată, instituţiile punând accent pe aspecte procedurale în detrimentul utilizării eficiente a fondurilor prin raportare la calitate.

Cooperarea interinstituţională este precară şi reprezintă o sursă de inconsecvenţă a practicilor şi deci a deficienţelor majore din sistem. Inconsecvenţe sunt înregistrate atât în cadrul instituţiilor, cât şi în relaţiile dintre ele.

Până în prezent protocoalele de colaborare au fost semnate, dar nu şi aplicate. Nu sunt prevăzute iniţiative de promovare şi armonizare a practicilor de succes. Sistemul nu are capacitatea de a reglementa activitatea economică şi de a elabora politici publice pe baza indicatorilor existenţi.

O analiză detaliată a deficienţelor sistemului este prevăzută în textul strategiei la cap. 2.

Procesul de achiziţie publică

Un proces de achiziţii publice performant presupune o bună funcţionare a controalelor, a sistemului de remedii şi căi de atac, a sistemului de prevenire a conflictului de interese şi a corupţiei.

Sistemele de control administrativ din domeniul achiziţiilor publice sunt redundante, cu efecte parţiale şi cu accent aproape exclusiv pe legalitatea procesului, lăsând deoparte calitatea acestuia, asigurarea eficienţei cheltuielilor prin încurajarea concurenţei şi transparenţei.

Numărul mare de contestaţii este un indicator al disfuncţionalităţii sistemului de achiziţii publice. Mai mult, lipsa unei interpretări/jurisprudenţe unitare în cadrul CNSC, în cadrul curţilor de apel, dar şi între acestea reprezintă un factor important care generează impredictibilitate în întregul sistem.

Controlul intern este slab, în principal ca rezultat al unui sistem ierarhizat, lipsit de forme de echilibrare internă. Acesta se reduce, de obicei, la funcţia de control financiar preventiv.

În ceea ce priveşte procesul de achiziţii publice, controlul intern este ineficace, în mare parte formal şi fragmentat, mai ales la nivel local. Acesta pare exclusiv preocupat de legalitatea aspectelor bugetare, fără a ţine seama de aspecte strategice, cum ar fi alocările de buget sau prioritizarea proiectelor.

Deşi există standarde de control intern managerial aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 946/2005² pentru aprobarea Codului controlului intern/managerial, cuprinzând standardele de control intern/managerial la entităţile publice şi pentru dezvoltarea sistemelor de control intern/managerial, şi, mai recent, prin Ordinul secretarului general al Guvernului nr. 400/2015 pentru aprobarea Codului controlului intern/managerial al entităţilor publice, acestea au necesitat un timp îndelungat de procedurare, având doar un caracter formal. Mai mult, nu sunt vizate în mod expres aspecte referitoare la achiziţiile publice desfăşurate de autorităţile contractante. Ca rezultat al controlului intern deficitar, sistemul naţional pune accent pe controale externe (ex ante şi ex post).

Deficienţele controalelor ex ante şi ex post, precum şi sistemul căilor de atac sunt abordate şi detaliate atât în cadrul cap. 2, cât şi în cadrul cap. 3.

Sistemul de prevenire a conflictelor de interese se limitează la proiectele cu finanţare UE. Autorităţile contractante nu tratează operatorii economici în mod egal şi nediscriminatoriu şi nu acţionează în mod transparent. În acest sens, utilizarea mijloacelor electronice care ar aduce un plus de eficienţă, transparenţă şi obiectivitate în derularea procesului de achiziţie este extrem de timidă din raţiuni multiple, de la lipsa de capacitate a autorităţilor contractante, a infrastructurii necesare, dar mai ales dintr-o reticenţă care derivă din modul obişnuit de operare. Pentru proceduri peste pragul stabilit pentru achiziţii directe, utilizarea achiziţiilor electronice rămâne destul de limitată (între 17% şi 21,7% anual), numai 26% din valoarea totală a contractelor on-line fiind contractate pentru lucrări.

Conflictul de interese este abordat pe larg în cadrul cap. 3.