În Monitorul Oficial nr. 750 din 7 octombrie a.c. a fost publicat Ordinul nr. 127/2015 al Ministerului Afacerilor Interne privind criteriile pentru stabilirea majorării contribuției financiare nerambursabile la proiectele de grant atribuite în cadrul Programului național al României de sprijin din Fondul pentru azil, migrație și integrare pentru perioada 2014-2020.


Nou în Legalis – Codul de procedură penală. Comentariu pe articole . Accesează volumul!


În extras

ARTICOLUL 1

Scop

Prezentul ordin instituie criteriile în funcție de care se stabilește importanța pe care obiectivele proiectului de grant o reprezintă pentru politica de azil și migrație a României, procentele și modalitatea lor de aplicare în vederea majorării peste 95% a contribuției financiare nerambursabile din valoarea totală a bugetului proiectelor de grant care se atribuie în cadrul Programului național al României de sprijin din Fondul pentru azil, migrație și integrare pentru perioada 2014-2020, denumit în continuare Programul național FAMI, cu sume suplimentare de la bugetul Ministerului Afacerilor Interne.

ARTICOLUL 2

Definiții

(1) Prezentul ordin utilizează termeni și expresii având semnificația prevăzută în cuprinsul Hotărârii Guvernului nr. 48/2015 privind stabilirea sistemului de management și control în vederea gestionării fondurilor acordate României prin Cadrul financiar multianual 2014-2020, domeniul Afaceri interne, și al Ordinului viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, nr. 75/2015 privind evaluarea și selecția proiectelor de grant în cadrul Programului național al României de sprijin din Fondul pentru azil, migrație și integrare pentru perioada 2014- 2020.

(2) În sensul prezentului ordin, termenii și expresiile de mai jos au următorul înțeles:

a) persoane de interes – străinii care fac obiectul unei decizii de returnare, străinii cărora li s-a acordat tolerarea pe teritoriul statului român, străinii împotriva cărora s-a dispus măsura nepermiterii intrării în România, dar care se află în nevoie de protecție internațională, solicitanții unei forme de protecție în România, beneficiarii unei forme de protecție în România, străinii care au dobândit un drept de ședere în România care se încadrează în categoria persoanelor vulnerabile sau cu nevoi speciale;

b) asistență directă – acordarea în mod nemijlocit de servicii, bunuri sau sprijin financiar persoanelor de interes, în scopul asistării juridice, medicale, psihologice, sociale, inclusiv educaționale;

c) acțiune – măsură sau grup de măsuri care se încadrează în prevederile art. 5-13 din Regulamentul (UE) nr. 516/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 de instituire a Fondului pentru azil, migrație și integrare, de modificare aDeciziei 2008/381/CE a Consiliului și de abrogare aDeciziilor nr. 573/2007/CE și nr. 575/2007/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Deciziei 2007/435/CE a Consiliului.

ARTICOLUL 3

Criteriile pentru majorarea contribuției financiare nerambursabile

Contribuția financiară nerambursabilă la proiectele de grant poate fi majorată până la procentajul maxim stabilit la art. 4, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele criterii:

a) acțiunea se încadrează în unul dintre următoarele domenii de activitate:

(i) acordarea de asistență directă persoanelor de interes;

(ii) relocarea în România a persoanelor în nevoie de protecție din țări terțe sau state membre ale Uniunii Europene;

(iii) repatrierea voluntară umanitară asistată și reintegrare în țările de origine a străinilor;

b) acțiunea vizată prin implementarea proiectului este prevăzută ca prioritate în documentele programatice naționale și/sau ale Uniunii Europene în domeniile azil, migrație și integrare a străinilor;

c) există fonduri disponibile în bugetul Ministerului Afacerilor Interne pentru cofinanțare.

ARTICOLUL 4

Procentajele de majorare a contribuției financiare nerambursabile

În cazul îndeplinirii criteriilor prevăzute la art. 3, majorarea procentelor contribuției financiare nerambursabile la proiectele de grant se stabilește astfel:

a) 100% din valoarea bugetului proiectului, în cazul proiectelor care:

(i) cuprind în exclusivitate activități de relocare în România a persoanelor în nevoie de protecție din țări terțe și/sau state membre ale Uniunii Europene, respectiv măsuri administrative premergătoare transferului, examinări medicale, asistență anterioară transferului în România, transportul din țara de azil/țara de origine în România și pe teritoriul național, asistență pe timpul transferului, asistență după sosirea în România pe o perioadă maximă de 60 de zile;

(ii) cuprind activități de repatriere voluntară umanitară asistată și reintegrare în țările de origine a străinilor, respectiv identificarea și consilierea persoanelor de interes, acordarea de asistență directă specifică premergătoare repatrierii, inclusiv cursuri vocaționale, asistență pe timpul derulării repatrierii efective în țara de origine, asistență directă după sosirea în țara de origine, măsuri specifice de sprijinire a reintegrării străinilor repatriați în țările de origine;

b) 98% din valoarea bugetului proiectului, în cazul proiectelor care cuprind activități de asistență directă acordată persoanelor de interes, altele decât cele prevăzute la lit. a).

ARTICOLUL 5

Modalitatea de aplicare a majorării contribuției financiare nerambursabile

(1) Anual, până la data de 15 noiembrie, autoritatea delegată efectuează o analiză a situației operaționale în domeniul azilului și migrației, prin prisma cerințelor și resurselor prevăzute în Programul național FAMI, pentru a evidenția prioritățile de finanțare pentru anul calendaristic următor, inclusiv acțiunile care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 3 și care se încadrează în prevederile art. 4.

(2) Propunerile de majorare a contribuției vizează acțiunile pentru care vor fi atribuite proiecte de grant în cursul anului calendaristic următor, care se încadrează în situațiile de la art. 4.

(3) Propunerea de majorare a contribuției financiare nerambursabile se formulează de către autoritatea delegată și se avizează de către autoritatea responsabilă, pentru conformitate cu Programul național FAMI, și de către autoritatea delegată financiară, pentru disponibilitatea fondurilor din bugetul Ministerului Afacerilor Interne.