RIL admis. Aplicarea dispoziţiilor art. 128 alin. (1) lit. d), art. 134 alin. (2) şi art. 135 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002

În Monitorul Oficial nr. 526 din 15 iulie a.c. a fost publicată Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 9/2015 prin care se admite recursul în interesul legii, formulat în temeiul art. 514 din Codul de procedură civilă, de către Avocatul Poporului, referitoare la legalitatea hotărârilor adoptate de consiliile locale în vederea reglementării procedurii privind ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar, constatarea şi aplicarea contravenţiilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002).

By |2021-12-07T11:55:53+02:00iulie 17th, 2015|Ştiri juridice|

Obiecție de neconsituționalitate admisă cu privire la Legea pentru modificarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006

În Monitorul Oficial nr. 526 din 15 iulie a.c. a fost publicată Decizia Curții Constituționale a României nr. 442/2015 prin care se admite obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006.

By |2021-12-07T11:55:54+02:00iulie 17th, 2015|Ştiri juridice|

Decizia Î.C.C.J. nr. 16/2015. Interpretarea art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar

În Monitorul Oficial nr. 525 din 15 iulie a.c. a fost publicată Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 16/2015 prin care s-a luat în examinare chestiunea de drept referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare.

By |2021-12-07T11:55:55+02:00iulie 17th, 2015|Ştiri juridice|
Go to Top