În Monitorul Oficial nr. 471 din 30 iunie a.c. a fost publicată Legea viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole nr. 164/2015.


Cea mai așteptată lucrare a acestui an. Codul de procedură penală. Comentariu pe articole va fi disponibilă în Legalis® din luna iulie. Rezervă acum accesul la acest volum


În extras

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 1.

Prezenta lege are ca obiect stabilirea cadrului juridic general de funcţionare a filierei vitivinicole în ceea ce priveşte producerea, atestarea originii, comercializarea şi controlul produselor vitivinicole definite conform anexei nr. VII, partea II la Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1.037/2001 şi (CE) nr. 1.234/2007 ale Consiliului, cu completările ulterioare.

Art. 2.

Obiectivul sectorului vitivinicol este creşterea competitivităţii producătorilor de vin, care se realizează prin următoarele acţiuni:

  1. a) exploatarea plantaţiilor viticole în bune condiţii agricole şi de mediu;
  2. b) promovarea produselor vitivinicole şi protecţia denumirilor de origine controlată, denumite în continuareO.C., a indicaţiilor geografice, denumite în continuare I.G., şi a menţiunilor tradiţionale;
  3. c) stabilirea reglementărilor care să permită echilibrarea cererii/ofertei şi adaptarea producţiei la cerinţele pieţei;
  4. d) protejarea intereselor producătorilor;
  5. e) stimularea asociaţiilor profesionale/organizaţiilor de producători recunoscute cu scop lucrativ pentru a putea beneficia de investiţii care să ducă la structurarea suprafeţelor, comasarea ofertei şi garantarea veniturilor producătorilor, conform prevederilor legale în vigoare; în acest sens, Guvernul, la iniţiativa autorităţii publice centrale responsabile cu aplicarea strategiei şi programului de guvernare în domeniile agriculturii şi producţiei alimentare, dezvoltării rurale, îmbunătăţirilor funciare, precum şi în domeniile conexe, denumită în continuare Autoritatea, va emite hotărâre.

Art. 3.

(1) Autoritatea asigură aplicarea cadrului juridic şi aprobarea reglementărilor specifice producţiei, procesării, îmbutelierii şi etichetării produselor vitivinicole în vederea comercializării cu respectarea legislaţiei privind dialogul social, cu consultarea organizaţiei interprofesionale pentru filiera „struguri, vin, produse pe bază de vin”, recunoscută de Autoritate ca organizaţie interprofesională pentru produse agroalimentare pentru filiera „struguri, vin, produse pe bază de vin”, denumită în continuare O.I.P.A., şi a organizaţiilor de producători recunoscute.

(2) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Autoritatea va elabora norme metodologice privind recunoaşterea organizaţiilor de producători din domeniu, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

CAPITOLUL II

Producţia viticolă

SECŢIUNEA 1

Arealele de cultură şi potenţialul de producţie

Art. 4.

(1) Arealul viticol naţional pentru producerea strugurilor destinaţi obţinerii de vin este încadrat în zonele viticole ale Uniunii Europene B, CI şi CII, potrivit prevederilor anexei nr. VII, partea II, apendicele I la Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013, cu completările ulterioare.

(2) Delimitarea teritorială a ariei geografice pentru D.O.C. şi I.G., precum şi procedura aferentă se realizează de către Oficiul Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole, denumit în continuare O.N.V.P.V., cu consultarea asociaţiilor profesionale de producători din arealul D.O.C. sau I.G. la care se face referire şi care au întocmit caietele de sarcini pentru D.O.C. şi I.G.

(3) Modificarea delimitării teritoriale a arealului viticol naţional se face de către O.N.V.P.V., pe baza studiilor avizate de Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Valea Călugărească, denumit în continuare I.C.D.V.V., prin ordin al Autorităţii, cu consultarea asociaţiilor profesionale de producători.

Art. 5.

(1) Potenţialul de producţie reprezintă suprafaţa plantată efectiv cu viţă-de-vie, cultivată cu soiuri de struguri pentru vin, la care se adaugă drepturile de replantare atribuite producătorilor, dar încă neutilizate şi drepturile de plantare existente în rezervele judeţene şi în rezerva naţională.

(2) Gestionarea potenţialului de producţie se realizează în sistem informatic prin Registrul plantaţiilor viticole, denumit în continuare R.P.V.

(3) Gestionarea şi actualizarea R.P.V. se realizează la nivel judeţean de către direcţiile pentru agricultură judeţene, denumite în continuare D.A.J., şi a municipiului Bucureşti, iar la nivel central de către O.N.V.P.V., instituţie responsabilă de coordonarea tehnică a R.P.V.

(4) Orice modificare a datelor unei parcele viticole înscrise în R.P.V. se comunică de către proprietarul parcelei sau de împuternicitul acestuia, în termen de 30 de zile de la modificare, către D.A.J. sau a municipiului Bucureşti, în vederea actualizării datelor din R.P.V.

(5) Modelul anexei de modificare a datelor unei parcele viticole se stabileşte prin ordin al Autorităţii.

SECŢIUNEA a 2-a

Dosarul exploataţiei viticole

Art. 6.

(1) Producătorii de struguri pentru vin au obligaţia de a întocmi, actualiza şi completa dosarul exploataţiei viticole.

(2) Dosarul exploataţiei viticole este în posesia producătorului şi cuprinde următoarele documente:

  1. a) formular pentru identificarea şi localizarea cultivatorului (nume, prenume, CNP/CUI, codul din registrul fermelor, adresa, telefon, e-mail);
  2. b) cererile de autorizare a plantării/replantării viţei-de-vie şi de înscriere în R.P.V., după caz;
  3. c) declaraţiile de sortiment ale parcelelor deţinute;
  4. d) declaraţiile de defrişare a parcelelor cu viţă-de-vie şi cererile pentru ştergerea acestora din R.P.V., după caz;
  5. e) cererile de transfer al dreptului individual de replantare a viţei-de-vie, după caz;
  6. f) declaraţiile de defrişare ulterioară a viţei-de-vie şi cererile pentru eliminarea parcelelor defrişate din R.P.V., după caz;
  7. g) cererile de modificare a datelor parcelelor din R.P.V., după caz;
  8. h) identificarea parcelelor viticole (ortofotoplanuri, măsurători, copii ale planurilor cadastrale);
  9. i) copii ale autorizaţiilor de producere a strugurilor şi/sau vinurilor cu D.O.C. şi/sau I.G. emise de O.N.V.P.V., după caz;
  10. j) drepturile de plantare acordate din rezervele de drepturi, după caz;
  11. k) dosarele prin care s-au accesat măsuri de sprijin acordate de Uniunea Europeană, după caz;
  12. l) declaraţiile obligatorii, stabilite prin reglementările în vigoare;
  13. m) caietele de sarcini pentru producerea vinurilor cu I.G. şi/sau D.O.C.

CAPITOLUL III

Structura pieţei vitivinicole

SECŢIUNEA 1

Înfiinţarea, întreţinerea şi defrişarea plantaţiilor viticole.

Materialul săditor viticol

Art. 7.

Viţa-de-vie se înmulţeşte, în principal, pe cale vegetativă, din porţiuni de plantă sau ţesuturi, prin:

  1. a) altoire;
  2. b) butăşire;
  3. c) culturi „in vitro”.

Art. 8.

(1) Producerea materialului de înmulţire se face potrivit prevederilor schemei de selecţie clonală stabilită prin ordin al Autorităţii.

(2) Producerea materialului săditor viticol, potrivit prevederilor art. 7, se realizează în următoarele tipuri de unităţi autorizate de Autoritate:

  1. a) unităţi de selecţie;
  2. b) unităţi de conservare şi de preînmulţire;
  3. c) unităţi de înmulţire;
  4. d) unităţi de producţie pentru viţe altoite şi nealtoite.

(3) Unităţile autorizate produc material biologic din categoriile:

  1. a) material iniţial;
  2. b) material bază;
  3. c) material certificat;
  4. d) material standard.

Art. 9.

Producerea, controlul calităţii şi comercializarea materialului săditor viticol se fac cu respectarea prevederilor legale în vigoare.