În Monitorul Oficial nr. 346 din 20 mai a.c. a fost publicată Legea nr. 114/2015 privind modificarea şi completarea Legii partidelor politice nr. 14/2003.


Totul despre insolvență. Codul insolvenței. Legea nr. 85/2014. Comentariu pe articole. Ediția 5 și Legea procedurii insolvenței. Comentariu pe articole. Ediția 4 sunt acum Legalis®. Comandă cărțile în Raftul Legalis®


În extras
Art. I

Legea partidelor politice nr. 14/2003, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 12 mai 2014, se modifică şi se completează după cum urmează:

  1. La articolul 4, alineatele (1) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 4

(1) Partidele politice se pot organiza şi funcţiona la nivel naţional, la nivel local sau atât la nivel naţional, cât şi local, conform statutului propriu.

(4) Partidele politice îşi pot organiza structuri interne potrivit statutului propriu. Structurile interne pot reprezenta partidul politic faţă de terţi la nivelul corespunzător, pot deschide conturi la bancă şi răspund de gestionarea acestora.“

  1. La articolul 10, litera j) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„j) organele împuternicite să prezinte candidaturi în alegerile locale, parlamentare, europarlamentare şi prezidenţiale;“.

  1. La articolul 12, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 12

(1) Partidele politice pot avea ca subdiviziuni organizaţii teritoriale, care au numărul minim de membri prevăzut de statut.“

  1. La articolul 13, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 13

(1) Adunarea generală a membrilor şi organul executiv, indiferent de denumirea pe care o au în statutul fiecărui partid, sunt foruri obligatorii de conducere ale partidului politic şi ale eventualelor organizaţii teritoriale ale sale. Conducerile organizaţiilor teritoriale se aleg pentru o perioadă determinată, prevăzută de statut.“

  1. La articolul 14, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Pentru partidele care optează pentru organizaţii atât la nivel naţional, cât şi la nivel local, delegaţii la adunare sunt aleşi de organizaţiile teritoriale, prin vot secret.“

  1. La articolul 14, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

„(3) În statutul partidelor se pot prevedea şi alte modalităţi de reprezentare a membrilor organizaţiilor locale.“

  1. La articolul 18 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„a) cererea de înregistrare, semnată de conducătorul organului executiv al partidului politic şi de cel puţin 2 membri fondatori;“.

  1. La articolul 18 alineatul (1), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„d) actul de constituire, semnat de cel puţin 3 membri fondatori;“.

9.Articolul 19 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 19

(1) Lista semnăturilor membrilor fondatori trebuie să conţină numele şi prenumele, data naşterii, adresa, felul actului de identitate, seria şi numărul acestuia, precum şi semnătura. Membrii fondatori ai unui partid politic pot fi numai cetăţeni cu drept de vot.

(2) Lista va fi însoţită de o declaraţie pe propria răspundere a persoanei care a întocmit-o, care să ateste autenticitatea semnăturilor, sub sancţiunea prevăzută la art. 326 din Codul penal.

(3) Lista trebuie să cuprindă cel puţin 3 membri fondatori.

(4) Modelul listei semnăturilor membrilor fondatori şi al declaraţiei pe propria răspundere prevăzute la alin. (2) sunt cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.“

10.Articolul 27 se abrogă.

  1. La articolul 40, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 40

(1) În urma fuziunii prin contopire a unor partide politice rezultă un partid politic nou, care se subrogă în drepturile şi obligaţiile partidelor politice care au fuzionat şi care, în termen de 10 zile, trebuie să se conformeze prevederilor art. 18.“

  1. La articolul 44, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„a) dizolvare, prin hotărâre pronunţată de Curtea Constituţională, pentru încălcarea art. 30 alin. (7) şi art. 40 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, republicată;“.

13.La articolul 46 alineatul (1), litera f) se abrogă.

  1. La articolul 47 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„b) nu a desemnat candidaţi, singur sau în alianţă, în două campanii electorale succesive, cu excepţia celei prezidenţiale, în minimum 75 de circumscripţii electorale în cazul alegerilor locale, respectiv o listă completă de candidaţi în cel puţin o circumscripţie electorală sau candidaţi în cel puţin 3 circumscripţii electorale, în cazul alegerilor parlamentare.“

15.Articolul 48 se abrogă.

16.La articolul 53, alineatele (2) şi (3) se abrogă.

17.La articolul 54, alineatul (4) se abrogă.