În Monitorul Oficial nr. 344 din 19 mai a.c. a fost publicată Decizia Curții Constituționale a României nr. 341 din 6 mai 2015 asupra sesizării de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Hotărârii Senatului nr. 32 din 25 martie 2015 prin care Senatul constată că nu au fost întrunite condiţiile cerute de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi de art. 173 din Regulamentul Senatului, pentru a încuviinţa reţinerea şi arestarea preventivă a domnului senator Şova Dan-Coman.
În extras
CURTEA,
examinând sesizarea, punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului, lucrările şi documentele depuse la dosar, raportul întocmit de judecătorul-raportor, Hotărârea Senatului nr. 32 din 25 martie 2015, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
17. Curtea Constituţională, în temeiul prevederilor art. 146 lit. I) din Constituţie şi al dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost sesizată să se pronunţe asupra constituţionalităţii Hotărârii Senatului nr. 32 din 25 martie 2015.
18. În vederea soluţionării prezentei sesizări, Curtea procedează, mai întâi, la verificarea admisibilităţii acesteia. Astfel, Curtea constată că actul juridic supus controlului este o hotărâre care aparţine plenului Senatului, sesizarea fiind formulată de un grup parlamentar, care, potrivit dispoziţiilor legale, are calitatea de titular al sesizării. În acord cu jurisprudenţa anterioară a instanţei constituţionale, o condiţie de admisibilitate a sesizărilor privind neconstituţionalitatea hotărârilor parlamentare o constituie relevanţa constituţională a obiectului respectivelor hotărâri. Curtea a constatat că pot fi supuse controlului de constituţionalitate numai hotărârile Parlamentului, adoptate după conferirea noii competenţe, hotărâri care afectează valori, reguli şi principii constituţionale sau, după caz, organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional (a se vedea deciziile nr. 53 şi 54 din 25 ianuarie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 4 mai 2012, Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 3 octombrie 2012). În aplicarea acestor considerente, a căror obligativitate nu poate fi pusă la îndoială, Curtea reţine că obiectul Hotărârii Senatului nr. 32 din 25 martie 2015, respectiv soluţionarea cererii de încuviinţare a reţinerii şi arestării senatorului Dan-Coman Şova, se situează indubitabil în materia constituţională, câtă vreme cererea ministrului justiţiei a fost formulată şi soluţionată în temeiul art. 72 alin. (2) din Constituţie. De asemenea, pentru a ne raporta la noţiunile menţionate în jurisprudenţa Curţii, respectiv valori, principii sau reguli constituţionale, este evident că, în speţă, obiectul hotărârii este nemijlocit legat de regulile consacrate de art. 76 din Constituţia României, care stabileşte majorităţile cu care se adoptă actele Parlamentului. Având în vedere cele precizate, Curtea constată existenţa relevanţei constituţionale a obiectului hotărârii criticate, această condiţie de admisibilitate fiind astfel îndeplinită în cauză.
19. Obiectul sesizării de neconstituţionalitate îl constituie Hotărârea Senatului nr. 32 din 25 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 271 din 22 aprilie 2015, prin care Senatul constată că nu au fost întrunite condiţiile cerute de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi de art. 173 din Regulamentul Senatului, pentru a încuviinţa reţinerea şi arestarea preventivă a domnului senator Şova Dan-Coman.
20. Autorii sesizării susţin că această hotărâre contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitoare la principiul legalităţii şi supremaţiei Constituţiei, art. 67 care consacră cvorumul legal al şedinţelor Parlamentului, art. 76 alin. (2) privitor la cvorumul de adoptare a actelor Parlamentului şi ale art. 147 alin. (4) care statuează cu privire la caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale.
21. În şedinţa din 16 martie 2015, Biroul permanent al Senatului a hotărât trimiterea la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a scrisorii ministrului justiţiei prin care acesta transmitea Senatului cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a domnului senator Şova Dan-Coman, însoţită de referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie din 13 martie 2015, întocmit în Dosarul penal nr. 122/P/2012.
22. În şedinţa din 18 martie 2015, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, cu majoritate de voturi, a hotărât întocmirea raportului de admitere a solicitării Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi să supună plenului Senatului spre dezbatere şi adoptare raportul comisiei, întocmit în temeiul prevederilor art. 172 din Regulamentul Senatului.
23. La data de 25 martie 2015, pe ordinea de zi a Senatului a fost înscrisă cererea de încuviinţare a reţinerii şi arestării senatorului Dan-Coman Şova. După dezbateri, membrii Senatului s-au pronunţat, prin vot secret, asupra cererii, care a primit 79 de voturi „pentru”, 67 de voturi „contra” şi 5 voturi au fost anulate. În temeiul art. 24 din Legea nr. 96/2006 şi al art. 173 din Regulamentul Senatului, în conformitate cu care hotărârile prin care se soluţionează astfel de cereri se adoptă cu votul majorităţii membrilor Camerei, s-a apreciat că nu a fost întrunit numărul de voturi necesar pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării unui senator. Procedura însă nu a fost finalizată prin formalizarea rezultatului votului în actul juridic care să îl consfinţească — hotărârea Senatului, redactarea acesteia constituind o operaţiune tehnico-juridică obligatorie, întrucât documentul astfel întocmit este cel în baza căruia votul care a avut loc în plenul Camerei produce efecte juridice.
24. În temeiul art. 146 lit. e) din Constituţie, Curtea Constituţională a fost sesizată de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii cu soluţionarea unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public — Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Senatul României şi a constatat că refuzul Senatului de a redacta şi publica hotărârea adoptată în şedinţa plenului din 25 martie 2015 echivalează cu neîndeplinirea unei obligaţii constituţionale, legale şi regulamentare, care angajează această autoritate publică într-un conflict juridic de natură constituţională cu autoritatea care a solicitat încuviinţarea arestării unui senator. Prin Decizia nr. 261 din 8 aprilie 2015, Curtea a obligat Senatul să redacteze hotărârea adoptată în şedinţa plenului din 25 martie 2015 prin care a decis cu privire la cererea de încuviinţare a arestării senatorului Dan-Coman Şova, să comunice hotărârea autorităţilor publice competente şi să o publice în Monitorul Oficial al României, Partea I.
25. Prin decizia menţionată, Curtea a reţinut că în exercitarea atribuţiilor constituţionale, potrivit art. 67 din Constituţie referitor la „Actele juridice şi cvorumul legal”, Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni, în prezenţa majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Prevederile constituţionale menţionate stabilesc categoriile de acte juridice pe care le adoptă Parlamentul, precum şi cvorumul legal necesar desfăşurării şedinţelor celor două Camere.
26. În ceea ce priveşte adoptarea hotărârilor fiecărei Camere sau ale Camerelor reunite ale Parlamentului, Legea fundamentală stabileşte, în cuprinsul art. 76 alin. (1) şi (2), cvorumul decizional necesar adoptării acestor acte juridice, realizând o distincţie între hotărârile parlamentare care se adoptă cu majoritatea absolută de voturi, recte cele referitoare la adoptarea sau modificarea regulamentelor parlamentare, şi hotărârile care se adoptă cu majoritate simplă de voturi. Aşadar, se constată că, potrivit dispoziţiilor constituţionale, în condiţiile respectării cvorumului legal de şedinţă, regula care guvernează adoptarea hotărârilor Parlamentului este întrunirea cvorumului decizional al majorităţii simple de voturi, respectiv jumătate plus unu din numărul senatorilor şi/sau deputaţilor prezenţi la şedinţă, excepţiile de la această regulă fiind expres prevăzute de Legea fundamentală. Astfel, pe lângă situaţia reglementată de art. 76 alin. (1) referitoare la hotărârile prin care se adoptă sau se modifică regulamentele parlamentare, Constituţia mai prevede patru situaţii în care Parlamentul, în Camere reunite, adoptă hotărâri cu votul majorităţii absolute a membrilor săi, respectiv jumătate plus unu din numărul senatorilor şi deputaţilor, şi anume în cazurile care privesc: suspendarea Preşedintelui României — art. 95 alin. (1), acordarea încrederii Guvernului — art. 103 alin. (3), adoptarea unei moţiuni de cenzură prin care se retrage încrederea Guvernului — art. 113 alin. (1) sau adoptarea unei moţiuni de cenzură în procedura angajării răspunderii Guvernului — art. 114 alin. (2). De asemenea, Constituţia cere întrunirea unei majorităţi calificate de vot, respectiv două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, în cazul hotărârii adoptate în şedinţa comună a Camerelor Parlamentului prin care Preşedintele României este pus sub acuzare pentru înaltă trădare. Din analiza acestor dispoziţii constituţionale, rezultă că toate hotărârile adoptate de Camera Deputaţilor sau de Senat, în şedinţe separate, cu excepţia celor referitoare la regulamentele proprii de organizare şi funcţionare, urmează regula stabilită de dispoziţiile art. 76 alin. (2) din Constituţie, respectiv se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi în fiecare Cameră.
27. În aplicarea dispoziţiilor constituţionale este jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale care, prin Decizia nr. 989 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 22 octombrie 2008, a constatat că art. 155 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, potrivit căruia cererea privind urmărirea penală a membrilor Guvernului „
28. Tot astfel, prin Decizia nr. 261 din 8 aprilie 2015, Curtea a observat că Legea fundamentală consacră în titlul III — Autorităţi publice, capitolul I — Parlamentul, în secţiunea a 2-а referitoare la Statutul deputaţilor şi senatorilor, un regim constituţional identic al membrilor Parlamentului. Acesta este confirmat printr-o jurisprudenţă constantă a Curţii Constituţionale, care obligă la interpretarea normelor constituţionale în sensul reglementării unui regim juridic nediferenţiat pentru deputaţi şi senatori, circumscris de către legiuitorul constituant domeniului legii organice, în vreme ce regulile de ordin procedural sunt stabilite prin regulamentele fiecărei Camere, în temeiul principiului autonomiei regulamentare prevăzut de art. 64 alin. (1) din Constituţie. Autonomia regulamentară dă dreptul Camerelor Parlamentului de a dispune cu privire la propria organizare şi procedurile de desfăşurare a lucrărilor parlamentare. Ea constituie expresia statului de drept, a principiilor democratice şi poate opera exclusiv în cadrul limitelor stabilite de Legea fundamentală. Autonomia regulamentară nu poate fi exercitată în mod discreţionar, abuziv, cu încălcarea atribuţiilor constituţionale ale Parlamentului sau a normelor imperative privind procedura parlamentară. Normele regulamentare reprezintă instrumentele juridice care permit desfăşurarea activităţilor parlamentare în scopul îndeplinirii atribuţiilor constituţionale ale forului legislativ şi trebuie interpretate şi aplicate cu bună-credinţă şi în spiritul loialităţii faţă de Legea fundamentală (a se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012).
29. Ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 261 din 8 aprilie 2015, Senatul a redactat Hotărârea nr. 32 din 25 martie 2015, prin care, în articolul unic, constată că nu au fost întrunite condiţiile cerute de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi de art. 173 din Regulamentul Senatului, pentru a încuviinţa reţinerea şi arestarea preventivă a domnului senator Şova Dan-Coman, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din data de 22 aprilie 2015.
30. Examinând constituţionalitatea actului adoptat, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, care reglementează „Procedura în caz de reţinere, arestare sau percheziţie”, cererea de reţinere, arestare sau percheziţie a deputatului ori a senatorului se adresează de către ministrul justiţiei preşedintelui Camerei din care face parte deputatul sau senatorul, care aduce de îndată cererea la cunoştinţa Biroului permanent, după care o trimite Comisiei juridice respective. Comisia întocmeşte un raport asupra căruia hotărăşte prin votul secret al majorităţii membrilor săi. Cererea ministrului justiţiei, însoţită de raportul Comisiei juridice, se supune spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei din care face parte deputatul sau senatorul, în termen de 5 zile de la depunerea raportului. Potrivit alin. (4) al art. 24 din lege, „Camera hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii membrilor săi. Hotărârea Camerei se comunică de îndată ministrului justiţiei şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 3 zile. Data comunicării către ministrul justiţiei este data intrării în vigoare a hotărârii.”
31. Potrivit Deciziei nr. 261 din 8 aprilie 2015, „Camera Parlamentului, respectând procedura constituţională şi legală, are libertatea deplină de a decide cu privire la această cerere, prin hotărârea adoptată în şedinţa plenului exercitându-şi dreptul de a aproba sau de a respinge cererea cu un atare obiect. Nici Constituţia şi nici Legea nr. 96/2006 nu face distincţie între hotărârile adoptate în funcţie de soluţia rezultată ca urmare a exprimării votului membrilor Camerei respective: încuviinţarea reţinerii, arestării sau percheziţionării deputatului ori a senatorului sau refuzul încuviinţării măsurilor procesual penale menţionate.”
32. Având în vedere aceste considerente de principiu, Camera Parlamentului are posibilitatea fie să aprobe cererea de reţinere, arestare sau percheziţie a deputatului ori a senatorului, dacă sunt întrunite condiţiile constituţionale, legale sau regulamentare, fie să respingă cererea, dacă nu sunt întrunite aceste condiţii.
33. Relevante sub aspectul supus analizei Curţii sunt cele statuate de instanţa constituţională recent prin Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 173 din Regulamentul Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015. Curtea a reţinut că „legiuitorul trebuie să se raporteze la reglementările ce reprezintă un reper de claritate, precizie şi previzibilitate, iar erorile de apreciere în redactarea actelor normative nu trebuie să se perpetueze în sensul de a deveni ele însele un precedent în activitatea de legiferare; din contră, aceste erori trebuie corectate pentru ca actele normative să contribuie la realizarea unei securităţi sporite a raporturilor juridice […]; mutatis mutandis, activitatea parlamentară trebuie să se orienteze după aceleaşi reguli, în sensul de a se raporta la Constituţie şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, ceea ce echivalează cu îndepărtarea de la o reglementare legală care pune aceleaşi probleme de constituţionalitate precum cea analizată în cauza de faţă”. Mai mult, prin aceeaşi decizie, Curtea a statuat că „Senatul nu are opţiunea de a alege între aplicarea unei legi (organice, în cazul de faţă) sau a Constituţiei, din moment ce art. 1 alin. (5) consacră, în mod expres, supremaţia Constituţiei şi respectarea acesteia, iar art. 76 alin. (2) din Constituţie şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale sunt neechivoce cu privire la majoritatea de vot necesară a fi întrunită pentru adoptarea hotărârilor parlamentare, altele decât cele care privesc ipotezele de excepţie reglementate prin Constituţie” (paragraful 31). „Pe de altă parte, este evident că sediul materiei pentru stabilirea majorităţii de vot necesare adoptării actelor Parlamentului îl constituie Constituţia, iar reglementările acesteia în această materie pot fi reluate în regulamentele parlamentare, şi nu în legi. De aceea, într-o bună tehnică legislativă, legile care prin obiectul lor de reglementare se află într-o conexiune cu regulamentele parlamentare ar putea cuprinde o normă de trimitere la textul din Regulamentul Senatului/Camerei Deputaţilor care reglementează majoritatea de vot necesar a fi întrunită pentru încuviinţarea sau nu a cererii de reţinere, arestare sau percheziţie a membrilor Senatului sau Camerei Deputaţilor, după caz; de altfel, chiar şi în lipsa unei astfel de trimiteri, este de la sine înţeles că hotărârea se adoptă potrivit art. 76 alin. (2) din Constituţie” (paragraful 32).
34. În cazul de faţă, Senatul îşi întemeiază hotărârea pe prevederile art. 173 din Regulamentul Senatului şi pe cele ale art. 24 alin. (4) din Legea nr. 96/2006. Cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 173 din regulament, prin Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015, mai sus menţionată, la paragraful 33, Curtea a constatat că, deşi toate argumentele reţinute converg spre concluzia neconstituţionalităţii textului regulamentar criticat, întrucât, ulterior sesizării sale, a fost adoptată Hotărârea Senatului nr. 25/2015 privind modificarea art. 173 din Regulamentul Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 31 martie 2015, care la articolul unic prevede că „Senatul hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii senatorilor prezenţi”, critica de neconstituţionalitate a rămas fără obiect, drept pentru care Curtea a respins sesizarea ca devenită inadmisibilă. Cu alte cuvinte, Senatul a modificat textul regulamentar supus controlului de constituţionalitate, după sesizarea Curţii, dar anterior pronunţării instanţei constituţionale, împiedicând pe această cale adoptarea unei decizii prin care s-ar fi constatat neconstituţionalitatea normei criticate.
35. În paralel, pentru a înlătura neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale, la data de 23 aprilie 2015, Parlamentul a adoptat Legea nr. 90/2015 pentru modificarea art. 24 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 280 din 27 aprilie 2015, noul text de lege având următorul conţinut: „(4) Camera hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii membrilor prezenţi, în condiţiile respectării prevederilor art. 67 din Constituţia României, republicată. Hotărârea Camerei se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se comunică de îndată ministrului justiţiei.”
36. Or, împrejurarea că instanţa constituţională a fost pusă în situaţia de a respinge, ca devenită inadmisibilă, sesizarea formulată cu privire la dispoziţiile art. 173 din Regulament, în temeiul unor norme cu caracter procedural (dispoziţiile în forma criticată pentru neconstituţionalitate încetând a mai fi în vigoare la data pronunţării deciziei prin care s-a realizat controlul de constituţionalitate), precum şi împrejurarea că dispoziţiile din Legea nr. 96/2006 au fost modificate în sensul punerii lor în acord cu Legea fundamentală nu pot avea ca efect indirect validarea unui act al Parlamentului, adoptat anterior modificărilor menţionate, în temeiul acestor dispoziţii contrare Constituţiei. Dimpotrivă, aceste aspecte ridică problema caracterului loial al colaborării între instituţiile statului şi al raportării acestora la principiile şi valorile constituţionale. Prin urmare, Curtea constată că, prin Hotărârea nr. 32 din 25 martie 2015, Senatul îşi fundamentează rezultatul votului pe dispoziţii legale şi regulamentare contrare Constituţiei, care conferă acestuia alte efecte juridice decât cele prevăzute de Legea fundamentală. Potrivit preambulului hotărârii, cererea referitoare la încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatorului Dan-Coman Şova a primit 79 de voturi „pentru”, 67 de voturi „contra” şi 5 voturi au fost anulate. Reţinând în articolul unic neîndeplinirea condiţiilor cerute de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 şi de art. 173 din Regulamentul propriu, care consacră cvorumul decizional al majorităţii absolute în cazul încuviinţării reţinerii şi arestării preventive, Senatul atribuie rezultatului votului un alt efect juridic decât cel pe care îl prevede Constituţia. În concluzie, Curtea constată că hotărârea Senatului este neconstituţională prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi art. 76 alin. (2) din Constituţie.
37. Având în vedere argumentele reţinute în prealabil, Curtea apreciază că hotărârea prin care Senatul răspunde cererii de încuviinţare a reţinerii sau arestării unui membru al Camerei trebuie să fie adoptată cu respectarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la cvorumul de adoptare, respectiv cu majoritatea membrilor prezenţi la şedinţa plenului Senatului în care se supune aprobării cererea adresată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin intermediul ministrului justiţiei.
38. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. I) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1, 3, 10 şi 27 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Admite sesizarea de neconstituţionalitate şi constată că Hotărârea Senatului nr. 32 din 25 martie 2015 prin care Senatul a constatat că nu au fost întrunite condiţiile cerute de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi de art. 173 din Regulamentul Senatului, pentru a încuviinţa reţinerea şi arestarea preventivă a domnului senator Şova Dan-Coman, este neconstituţională, întrucât a fost adoptată în temeiul unor dispoziţii legale şi regulamentare care contraveneau prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţie.
Decizia este definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Senatului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 6 mai 2015.