În Monitorul Oficial nr. 303 din 4 mai a.c. a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 287/2015 pentru completarea art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 578/2014 privind stabilirea modului de acordare a sprijinului financiar din partea Uniunii Europene pentru producătorii din sectorul vitivinicol în perioada 2014—2018.


Codul insolvenței. Legea nr. 85/2014. Comentariu pe articole. Ediția 5 este acum Legalis®. Comandă cartea în Raftul Legalis®


În extras

Articol unic.

După alineatul (1) al articolului 3 din Hotărârea Guvernului nr. 578/2014 privind stabilirea modului de acordare a sprijinului financiar din partea Uniunii Europene pentru producătorii din sectorul vitivinicol în perioada 2014 — 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 18 iulie 2014, cu completările ulterioare, se introduc două noi alineate, alineatele (11) şi (12), cu următorul cuprins:

„(11) Pentru măsura prevăzută la art. 2 lit. b), beneficiarii sunt producătorii din sectorul vitivinicol — persoane juridice, forme asociative profesionale ale producătorilor din sectorul vitivinicol şi/sau organizaţii interprofesionale din sectorul vitivinicol şi/sau instituţii sau autorităţi publice, după caz, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

(12) În cazul instituţiilor sau autorităţilor publice, accesarea măsurii prevăzute la art. 2 lit. b) se poate face numai în asociere, încheiată în condiţiile legii, cu una sau mai multe dintre formele asociative profesionale prevăzute la alin. (11).”