În Monitorul Oficial nr. 69 din 27 ianuarie a.c. a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 65/2015 privind principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice.


Noul Cod civil. Comentariu pe articole. Ediția 2. Adăugită și revizuită – Comandă acum în Legalis®


În extras

Art. 1

(1) Potrivit prevederilor art. 28 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1)–(4) din aceeaşi lege au obligaţia să întocmească situaţii financiare anuale, inclusiv în situaţia fuziunii, divizării sau lichidării acestora, în condiţiile legii.

(2) Potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, exerciţiul financiar reprezintă perioada pentru care trebuie întocmite situaţiile financiare anuale şi, de regulă, coincide cu anul calendaristic.

Art. 2

Prezentul ordin se aplică de către entităţile cărora le sunt incidente Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene, parte componentă a Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare, de către entităţile care aplică Sistemul simplificat de contabilitate, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.239/2011, precum şi de cele cărora le sunt incidente Reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, aplicabile societăţilor comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 1.286/2012, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 3

Entităţile cărora le sunt incidente Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene, parte componentă a Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia să întocmească şi să depună situaţii financiare anuale la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în condiţiile prevăzute în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 4

(1) Potrivit prevederilor art. 5 alin. (11) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele care în exerciţiul financiar precedent au înregistrat cifra de afaceri netă sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro şi totalul activelor sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro pot opta pentru sistemul simplificat de contabilitate.

(2) Persoanele care au optat pentru sistemul simplificat de contabilitate au obligaţia să întocmească şi să depună situaţii financiare anuale simplificate la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în condiţiile prevăzute în anexa nr. 1.

Art. 5

(1) Societăţile care aplică Reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, aplicabile societăţilor comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 1.286/2012, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cele al căror exerciţiu financiar diferă de anul calendaristic, au obligaţia să întocmească şi să depună situaţii financiare anuale la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în condiţiile prevăzute în anexa nr. 1.

(2) Potrivit prevederilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru persoanele juridice care aplică Standardele internaţionale de raportare financiară (IFRS), situaţiile financiare au componentele prevăzute de aceste standarde.

(3) Societăţile menţionate la alin. (1) au obligaţia să întocmească şi să depună, de asemenea, raportări contabile anuale încheiate la 31 decembrie la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în condiţiile prevăzute în anexa nr. 3.

(4) Elementele raportate prin situaţiile financiare anuale, respectiv raportările contabile anuale întocmite de societăţile prevăzute la alin. (1), se determină pe baza prevederilor cuprinse în Reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, aplicabile societăţilor comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 1.286/2012, cu modificările şi completările ulterioare.

(5) Dacă modificarea politicilor contabile sau corectarea erorilor contabile impune retratarea informaţiilor comparative, raportările contabile anuale conţin informaţii comparative retratate. În acest caz, informaţiile comparative referitoare la elementele de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, respectiv a veniturilor şi cheltuielilor, sunt cele determinate în urma aplicării noilor politici contabile, respectiv a corectării erorilor contabile.

(6) Prevederile Ordinului viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 1.286/2012 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, aplicabile societăţilor comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la efectuarea retratării, înregistrarea în contabilitate a rezultatelor acesteia, întocmirea balanţei de verificare şi a situaţiilor financiare anuale, respectiv a raportării contabile anuale, se aplică şi societăţilor ale căror valori mobiliare au fost admise la tranzacţionare în cursul exerciţiului financiar 2014.

(7) Pentru exerciţiul financiar al anului 2014, societăţile ale căror valori mobiliare au fost admise la tranzacţionare în cursul exerciţiului financiar 2014 întocmesc situaţiile financiare anuale individuale în baza IFRS prin retratarea informaţiilor din contabilitatea organizată în baza Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene, parte componentă a Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

(8) Începând cu exerciţiul financiar al anului 2015, societăţile ale căror valori mobiliare au fost admise la tranzacţionare în cursul exerciţiului financiar 2014 ţin contabilitatea în baza prevederilor IFRS.