În Monitorul Oficial nr. 70 din 27 ianuarie a.c. a fost publicat Ordinul nr. 20/208/2015 al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale și al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice privind punerea în aplicare a prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol.


Noul Cod civil. Comentariu pe articole. Ediția 2. Adăugită și revizuită – Comandă acum în Legalis®


În extras

Art. 1.

(1) Se aprobă modelul carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol eliberat de primari persoanelor fizice care deţin atestat de producător şi desfăşoară o activitate economică în sectorul agricol.

(2) Modelul şi conţinutul carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol este prevăzut în anexele nr. 1A—1D.

Art. 2.

(1) Formularul carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol are caracteristicile tehnice prevăzute în lista din anexa nr. 2.

(2) Pe baza solicitărilor comunicate de primari, consiliile judeţene/Consiliul General al Municipiului Bucureşti solicită Companiei Naţionale „Imprimeria Naţională” — S.A. tipărirea necesarului de carnete în condiţiile prezentului ordin.

Art. 3.

Primarii eliberează carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol cu respectarea următorului regim de completare a primei file din carnet, care este nedetaşabilă:

a) numele, prenumele titularului atestatului de producător — se înscriu numele şi prenumele persoanei fizice care solicită carnet de comercializare a produselor din sectorul agricol;

b) domiciliul solicitantului — se completează cu datele privind adresa de domiciliu înscrise în CI/BI;

c) numele, prenumele soţ/soţie, rude/afini gradul I, după caz — se înscriu numele şi prenumele persoanei/persoanelor fizice care poate/pot utiliza carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, în afara titularului atestatului de producător:

d) domiciliul soţ/soţie, rude/afini gradul I, după caz — se completează cu datele privind adresa de domiciliu înscrise în CI/BI;

e) suprafeţele de teren exploatate/cultivate, respectiv efectivele de animale/familii de albine/cutii viermi de mătase, deţinute de titular;

f) produsele pentru care se solicită emiterea carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol — se înscriu toate produsele vegetale rezultate din culturi de câmp, culturi în spaţii protejate, plantaţii, pepiniere, păşuni şi fâneţe, după caz, sau toate produsele zootehnice, sericicole, apicole, conservele de fructe şi/sau legume şi/sau sucuri naturale, obţinute din fructele şi/sau legumele produse de solicitant, după caz. Produsele zootehnice, sericicole, apicole, conservele de fructe şi/sau legume şi/sau sucuri naturale se înscriu în carnetul de comercializare cu respectarea prevederilor Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 111/2008 privind aprobarea Normei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind procedura de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a activităţilor de obţinere şi de vânzare directă şi/sau cu amănuntul a produselor alimentare de origine animală sau nonanimală, precum şi a activităţilor de producţie, procesare, depozitare, transport şi comercializare a produselor alimentare de origine nonanimală, cu modificările şi completările ulterioare;

g) producţiile estimate a fi destinate comercializării — se înscriu datele declarate de solicitant.

Art. 4.

(1) La nivelul fiecărei primării se înfiinţează, se organizează şi se gestionează Registrul de evidenţă a carnetelor de comercializare a produselor din sectorul agricol, pe suport hârtie şi în format electronic, care cuprinde cel puţin informaţii privind datele de identificare ale producătorului agricol titular al atestatului de producător, precum şi ale persoanei/persoanelor fizice care poate/pot utiliza carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol în afara titularului atestatului de producător, după caz, produsele gospodăriei/fermei, suprafeţele cultivate, efectivele de animale/familii de albine/cutii viermi de mătase deţinute, producţiile estimate a fi destinate comercializării.

(2) Modelul şi conţinutul Registrului de evidenţă a carnetelor de comercializare a produselor din sectorul agricol sunt prevăzute în anexa nr. 3.

Art. 5.

(1) În situaţia pierderii/distrugerii/furtului carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol, titularul/utilizatorul acestuia este obligat să anunţe în termen de 24 de ore unitatea de poliţie cea mai apropiată, precum şi autoritatea emitentă, care poate emite la cerere un alt carnet, operând menţiunea corespunzătoare în Registrul de evidenţă a carnetelor de comercializare a produselor din sectorul agricol.

(2) Eliberarea carnetelor de comercializare a produselor din sectorul agricol cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol atrage nulitatea acestora.

Art. 6.

Anexele nr. 1—3 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 7.

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.