În Monitorul Oficial nr. 56 din 23 ianuarie a.c. a fost publicată Decizia Curții Constituționale a României nr. 713/2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. III din Legea nr. 115/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator.

Noul Cod civil. Comentariu pe articole. Ediția 2. Adăugită și revizuită – Comandă acum în Legalis®

În extras

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

3. Prin Încheierea din 25 mai 2014, pronunţată în Dosarul nr. 8.423/2/2013, Curtea de Apel Bucureşti — Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III din Legea nr. 115/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, excepţie invocată de Ioan Viorel Danciu într-un dosar având ca obiect o obligaţie de a face, respectiv soluţionarea unei cereri privind obligarea corpului mediatorilor la organizarea de alegeri pentru Consiliul de mediere.

4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul excepţiei arată, în esenţă, că prin dispoziţiile art. I pct. 4 din Legea nr. 115/2012, prevederile art. 17 alin. (4) din Legea nr. 192/2006 au fost modificate în sensul că durata mandatului membrilor Consiliului de mediere a devenit de 4 ani. În consecinţă, autorul excepţiei de neconstituţionalitate afirmă că prevederile art. III din Legea nr. 115/2012 contravin art. 15 alin. (2) din Constituţie, fiind încălcat principiul neretroactivităţii legii, întrucât dispoziţia criticată se aplică unor situaţii juridice născute anterior intrării sale în vigoare.

5. Curtea de Apel Bucureşti — Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia potrivit căreia excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Instanţa apreciază că prevederile legale criticate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate au ca finalitate prelungirea duratei mandatelor membrilor consiliului de mediere, în exerciţiu la data intrării în vigoare a legii, de la 2 la 4 ani, astfel că este neîntemeiată critica reclamantului pe marginea caracterului retroactiv al acestora.

6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

7. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al părţii Camera Deputaţilor, susţinerile părţilor prezente, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

8. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

9. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. III din Legea nr. 115/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 9 iulie 2012, prevederi care au următoarea redactare: „Dispoziţiile art. 17 alin. (4) şi ale art. 18 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, se aplică şi mandatelor în exerciţiu la data intrării în vigoare a prezentei legi.”

10. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că aceste texte de lege aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii civile.

11. Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că nu s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate.

12. Referitor la încălcarea principiului neretroactivităţii legii, Curtea, în jurisprudenţa sa, a reţinut, spre exemplu prin Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, şi prin Decizia nr. 1.027 din 29 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 15 ianuarie 2013, că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.

13. Cu referire expresă la aplicarea principiului neretroactivităţii în privinţa mandatelor legale, prin Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 8 iulie 2005, Curtea a statuat că legiuitorul este liber să redimensioneze, printr-o lege nouă, durata mandatelor funcţiilor de conducere în alt fel decât legea în vigoare, dar numai pentru viitor, nu şi pentru mandatele în curs, altfel ar însemna să nesocotească regula neretroactivităţii legii, care este normă de nivel constituţional, prevăzută în art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală. În speţă, era vorba despre reducerea duratei mandatului în exercitarea unor funcţii de conducere de către magistraţi.

14. Aceeaşi decizie a fost invocată drept precedent atunci când s-a pus în discuţie posibilitatea măririi duratei mandatului unor aleşi locali, în urma propunerii de a se organiza împreună alegerile locale cu cele legislative. Astfel, prin Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2012, Curtea a constatat că reglementarea criticată, care stabilea că în anul 2012 alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale vor avea loc la data alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat, precum şi că primarii, preşedinţii consiliilor judeţene, consilierii locali şi consilierii judeţeni în funcţie îşi exercită mandatul până la data validării noilor aleşi, determină ca mandatele acestora să fie prelungite cu un termen ce poate depăşi 6 luni. Având în vedere că mandatul Camerei Deputaţilor şi Senatului expira în noiembrie 2012 şi că, potrivit art. 63 alin. (2) din Constituţie, alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se desfăşoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului, rezulta că organizarea la aceeaşi dată a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale ducea la prelungirea mandatului aleşilor locali, iar, potrivit textului din lege, durata mandatului urma să se prelungească mai mult, până la data validării noilor aleşi. Cauza prelungirii mandatelor nu se încadra în niciuna dintre situaţiile menţionate de Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, cauze care justifică, potrivit Constituţiei, prelungirea mandatelor aleşilor, încălcând, prin urmare, principiul periodicităţii alegerilor şi dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, care consacră obligaţia respectării Constituţiei, supremaţiei sale şi a legilor.

15. În consecinţă, redimensionând durata mandatelor în curs ale aleşilor locali, legea criticată încălca principiul neretroactivităţii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală.

16. În acelaşi context, Curtea a constatat că, în principiu, prelungirea mandatului în curs al reprezentantului unei autorităţi publice este implicit prohibită de dispoziţiile art. 155 alin. (3) din Constituţie, care, referindu-se la dispoziţiile art. 83 din Legea fundamentală, respectiv la noua durată a mandatului Preşedintelui României introdusă ca urmare a revizuirii Constituţiei, stabileşte că acestea „se aplică începând cu următorul mandat prezidenţial”.

17. Chiar dacă deciziile menţionate vizează situaţia mandatelor unor persoane care ocupă funcţii publice, principiul care le guvernează fiind acelaşi — cel al neretroactivităţii legii —, considerentele menţionate sunt aplicabile, mutatis mutandis, şi în prezenta cauză.

18. În acelaşi sens, pronunţându-se asupra unei norme care introducea o nouă cauză de încetare a mandatului aleşilor locali pentru un comportament manifestat anterior intrării în vigoare a normei respective, Curtea a statuat că „În condiţiile în care legea îşi propune să modifice statutul dobândit la data începerii mandatului, prin instituirea unui caz nou de încetare a acestuia legea devine retroactivă. Art. 15 alin. (2) din Constituţie consacră principiul neretroactivităţii legii, în sensul că o lege. odată adoptată de Parlament, va putea produce efecte juridice numai pentru viitor”(Decizia nr. 61 din 18 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2007).

19. În concluzie, în jurisprudenţa sa, Curtea a apreciat că atât scurtarea, cât şi prelungirea mandatelor în exerciţiu încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie.

20. În sensul neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate Curtea reţine şi faptul că aceste prevederi transformă, practic, un mandat eligibil, obţinut în urma unor alegeri interne ale mediatorilor, într-un mandat numit în privinţa perioadei care excedează duratei iniţiale a mandatelor, prin prelungirea lor de la 2 la 4 ani şi prin lipsirea mediatorilor de posibilitatea de a-şi alege un nou consiliu de mediere la expirarea celor 2 ani prevăzuţi iniţial de lege.

21. Rezultă, prin urmare, un mandat hibrid, cu o natură juridică mixtă, pe de o parte eligibil, pe de altă parte numit, ceea ce reprezintă o îndepărtare faţă de natura juridică eligibilă a mandatelor membrilor Consiliului de mediere. Aşadar, prin redimensionarea unor mandate în curs s-a ajuns nu doar la creşterea duratei acestora, ci şi la modificarea naturii lor juridice, ceea ce vine în contradicţie cu prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie.

22. În privinţa efectelor prezentei decizii, Curtea reţine că, având în vedere prevederile art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, mandatele configurate conform legii criticate încetează de drept.

23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1—3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioan Viorel Danciu în Dosarul nr. 8.423/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti — Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. III din Legea nr. 115/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator sunt neconstituţionale.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Curţii de Apel Bucureşti — Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 4 decembrie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae