Decizia Î.C.C.J. nr. 10/2014 – interpretarea dispoziţiilor art. 47 alin. (2) din Legea nr. 76/2002

În Monitorul Oficial nr. 832 din 14 noiembrie a.c. a fost publicată Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 10 din 20 octombrie 2014 . Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 11/1/2014/HP/C este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 275alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.