În Monitorul Oficial nr. 779 din 27 octombrie a.c. a fost publicată Decizia Curţii Constituţionale nr. 514/2014 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului României nr. 17/2011 privind numirea unor consilieri de conturi şi a unui vicepreşedinte ai Autorităţii de Audit.
În extras
1. Pe rol se află sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului României nr. 17/2011 privind numirea unor consilieri de conturi şi a unui vicepreşedinte ai Autorităţii de Audit, formulată de Grupul Parlamentar al Partidului Naţional Liberal din Camera Deputaţilor.
2. Sesizarea de neconstituţionalitate a fost transmisă Curţii Constituţionale de secretarul general al Camerei Deputaţilor cu Adresa nr. 2/4.030 din 9 septembrie 2014, a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.041 din 9 septembrie 2014 şi constituie obiectul Dosarului nr. 824L/2/2014.
3. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că hotărârea contestată contravine prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) şi celor ale art. 140 alin. (4) din Constituţie.
4. Mai întâi se arată că sesizarea îndeplineşte condiţiile de admisibilitate specifice atribuţiei prevăzute de art. 27 din Legea nr. 47/1992 (astfel cum aceste condiţii sunt reflectate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv deciziile nr. 783 din 26 septembrie 2012, nr. 41 din 22 ianuarie 2014, nr. 128 din 8 martie 2014 şi nr. 251 din 30 aprilie 2014), având în vedere că obiectul hotărârii contestate vizează organizarea şi funcţionarea unei autorităţi de rang constituţional, iar critica formulată reclamă încălcarea unor valori, reguli şi principii constituţionale expres menţionate în cuprinsul art. 1 alin. (3) şi (5) şi al art. 140 alin. (4) din Legea fundamentală.
5. Obiectul Hotărârii Parlamentului României nr. 17/2011 îl constituie numirea, pentru un mandat de 9 ani, începând cu data de 15 octombrie 2011, a şase consilieri de conturi şi a unui vicepreşedinte ai Autorităţii de Audit. Dintre cei şase consilieri de conturi astfel numiţi, domnul Anton Ioan a fost numit vicepreşedinte al Autorităţii de Audit, deşi acesta mai îndeplinise anterior funcţia de consilier de conturi timp de 3 ani, potrivit Hotărârii Parlamentului României nr. 25/2008. În opinia autorilor sesizării, consecinţa adoptării hotărârii contestate constă în exercitarea, de către domnul Anton Ioan, a unui mandat de 12 ani, format dintr-un mandat „parţial” şi unul „complet”, ceea ce este contrar prevederilor art. 140 alin.(4) teza întâi din Constituţie, potrivit cărora „Consilierii de conturi sunt numiţi de Parlament pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit”, normă preluată şi de art. 46 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi: „Membrii Curţii de Conturi sunt numiţi de Parlament, la propunerea comisiilor permanente pentru buget, finanţe şi bănci ale celor două Camere, pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit.”
6. În ce priveşte noţiunea de mandat „parţial”, autorul sesizării arată că înţelesul său se desprinde din cuprinsul art. 46 alin, (6) din Legea nr. 94/1992, potrivit căruia „Posturile de consilieri de conturi devenite vacante pot fi ocupate doar pentru perioada rămasă până la expirarea mandatului celui a cărui activitate a încetat.”, în timp ce sensul noţiunii de mandat „complet” se regăseşte la art. 49 alin. (4) din lege: „Persoanele care au îndeplinit funcţia de consilier de conturi pe durata unui mandat complet beneficiază, la data pensionării, de pensie de serviciu, în cuantumul prevăzut de lege pentru magistraţi.” Aceste texte de lege, precum şi cel al art. 140 alin. (4) din Constituţie arată fără echivoc faptul că funcţia de consilier de conturi nu poate fi exercitată pe o perioadă mai mare de 9 ani, care corespunde unui mandat complet. Prin urmare, susţine autorul sesizării, nimic nu autorizează interpretarea acestor norme în sensul că unui mandat „parţial1‘ îi poate urma un mandat „complet”.
7. Demnitatea de consilier de conturi, spre deosebire de alte demnităţi publice (Preşedintele României, deputaţi, senatori), nu poate fi exercitată, în concepţia Constituţiei şi a legii, pentru mai mult de un mandat cu o durată de 9 ani. Opţiunea Constituţiei şi a legii pentru durata limitată a exerciţiului unei funcţii de înaltă demnitate publică, rezultată din numărul de mandate admis şi din întinderea în timp a mandatului, stabilită normativ, constituie una dintre valorile şi, în acelaşi timp, regulile şi principiile constituţionale. Această opţiune a constituantului s-a verificat, totodată, ca fiind „benefică pentru funcţionarea în deplină securitate a statului de drept”, ea având scopul „de a evita acumularea de autoritarism sub o conştiinţă echivalentă cu o anumită imunitate, dată pe durata întreagă a mandatului, cât şi degradarea responsabilităţii politice sau profesionale, datorată repetiţiei investiturilor în respectiva funcţie”.
8. În finalul sesizării sunt indicate deciziile Curţii Constituţionale nr. 41 din 22 ianuarie 2014 şi nr. 251 din 30 aprilie 2014, referitoare la sesizări privind numirea de către Parlament într-o funcţie publică a unei persoane care nu îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru ocuparea funcţiei, autorul solicitând admiterea sesizării în sensul constatării neconstituţionalităţii Hotărârii Parlamentului României nr. 17/2011.
9. În temeiul art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-au solicitat punctele de vedere ale birourilor permanente al Senatului şi al Camerei Deputaţilor asupra sesizării de neconstituţionalitate.
10. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis, cu Adresa nr. 2/4.328 din 23 septembrie 2014, punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, înregistrat la Curtea Constituţională cu nr. 4.190 din 23 septembrie 2014, prin care susţine că invocarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) şi ale art. 140 alin. (1) şi (3) în argumentarea sesizării „este pur formală, fără a avea un caracter efectiv şi fiind irelevantă din punct de vedere constituţional”.
11. Faţă de criticile formulate de autorul sesizării se arată că „în anul 2011, în mod constituţional, s-a ţinut cont numai de propunerile avizate ale Comisiilor permanente pentru buget, finanţe şi bănci, membrii Curţii de Conturi fiind supuşi incompatibilităţilor prevăzute de lege pentru judecători — art. 140 alin. (4) teza a III-a din Constituţie.”
12. În ceea ce priveşte susţinerile cuprinse în sesizare, referitoare la cumularea succesivă, de către domnul Anton loan, a unui mandat „parţial” şi a unui mandat „complet”, se menţionează că „nu există noţiunea de mandat parţial sau întreg de 3 sau de 6 ani, membrii
13. Având în vedere considerentele de mai sus, se solicită respingerea sesizării ca inadmisibilă, acesta fiind punctul de vedere dezbătut şi aprobat în şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, cu votul majorităţii membrilor prezenţi.
14. Preşedintele Senatului nu a transmis punctul său de vedere.
CURTEA,
examinând sesizarea, punctul de vedere al biroului permanent al Camerei Deputaţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, Hotărârea Parlamentului României nr. 17/2011 privind numirea unor consilieri de conturi şi a unui vicepreşedinte ai Autorităţii de Audit, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
15. Curtea Constituţională, în temeiul prevederilor art. 146 lit. l) din Constituţie şi al dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost sesizată să se pronunţe asupra constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului României nr. 17/2011 privind numirea unor consilieri de conturi şi a unui vicepreşedinte ai Autorităţii de Audit.
16. Obiectul sesizării de neconstituţionalitate îl constituie Hotărârea Parlamentului României nr. 17/2011 privind numirea unor consilieri de conturi şi a unui vicepreşedinte ai Autorităţii de Audit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 28 septembrie 2011.
17. În motivarea sesizării se susţine că hotărârea contestată contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) referitoare la statul de drept şi principiul respectării supremaţiei Constituţiei şi a legilor şi ale art. 140 alin. (4) privind mandatul consilierilor de conturi.
18. În vederea soluţionării prezentei sesizări, Curtea procedează, mai întâi, la verificarea admisibilităţii acesteia. În acest sens, jurisprudenţa Curţii a reţinut că pot fi supuse controlului de constituţionalitate numai hotărârile Parlamentului care afectează valori, reguli şi principii constituţionale sau, după caz, organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional (a se vedea deciziile nr. 53 şi 54 din 25 ianuarie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, sau Decizia nr. 442 din 10 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 30 iulie 2014).
19. În privinţa hotărârilor care, prin obiectul lor, vizează organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional, Curtea a reţinut că norma prin raportare la care urmează să fie exercitat controlul de constituţionalitate poate fi şi de nivel infraconstituţional, ţinând cont de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. În acest sens, Curtea a arătat că o atare orientare este dată de domeniul de maximă importanţă în care intervin aceste hotărâri — autorităţi şi instituţii de rang constituţional —, astfel încât şi protecţia constituţională oferită autorităţilor sau instituţiilor fundamentale ale statului trebuie să fie una în consecinţă. Prin urmare, hotărârile plenului Camerei Deputaţilor, plenului Senatului şi plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului care vizează organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional pot fi supuse controlului de constituţionalitate chiar dacă actul normativ pretins încălcat are valoare infraconstituţională.
20. Curtea de Conturi — în cadrul căreia îşi exercită mandatul consilierii de conturi — este o instituţie de rang constituţional, fiind reglementată de art. 140 din titlul IV — Economia şi finanţele publice din Legea fundamentală.
21. În ceea ce priveşte regimul juridic al Autorităţii de Audit, Curtea Constituţională reţine că aceasta este un organism cu atribuţii, respectiv proceduri de lucru proprii, înfiinţat pe lângă Curtea de Conturi prin Legea nr. 200/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 22/2005 pentru completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 28 iunie 2005, „În vederea îndeplinirii unor obligaţii ce revin României în procesul de integrare europeană (…) pentru fondurile acordate României de Uniunea Europeană prin programele ISPA şi SAPARD şi pentru fondurile ce vor fi acordate în perioada postaderare” (art. 141 din Legea nr. 94/1992, introdus prin articolul unic din Legea nr. 200/2005). Ulterior aderării României la Uniunea Europeană, Legea nr. 217/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 24 octombrie 2008) a modificat art. 141 din Legea nr. 94/1992,
în sensul reglementării organizării şi funcţionării Autorităţii de Audit „În vederea îndeplinirii unor obligaţii în domeniul auditului extern, ce revin României în calitate de stat membru al Uniunii Europene.”
22. Potrivit art. 12—19 din Legea nr. 94/1992, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 29 aprilie 2009, Autoritatea de Audit este „un organism independent din punct de vedere operaţional faţă de Curtea de Conturi şi faţă de celelalte autorităţi responsabile cu gestionarea şi implementarea fondurilor comunitare nerambursabile”, fiind „singura autoritate naţională competentă să efectueze audit public extern, în conformitate cu legislaţia comunitară şi naţională, asupra fondurilor prevăzute la art. 12”. Potrivit art. 15 alin. (1), “Autoritatea de Audit este condusă de un preşedinte şi 2 vicepreşedinţi numiţi de Parlament dintre consilierii de conturi, pentru perioada mandatului de consilier de conturi pentru care aceştia au fost numiţi. Mandatul nu poate fi reînnoit.”
23. Din economia dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, destinate reglementării modului de organizare şi funcţionare a Autorităţii de Audit, Curtea constată că aceasta este un organism integrat Curţii de Conturi, independent din punct de vedere operaţional faţă de aceasta doar în sensul delimitării de competenţă, adică a deţinerii unor atribuţii şi proceduri specifice domeniului auditului extern asupra modului de utilizare a fondurilor europene nerambursabile prevăzute de lege. Conducerea Autorităţii de Audit este asigurată de un preşedinte şi 2 vicepreşedinţi numiţi de Parlament dintre consilierii de conturi, pentru perioada mandatului de consilier de conturi pentru care aceştia au fost numiţi, iar mandatul nu poate fi reînnoit.
24. În consecinţă, Curtea reţine că hotărârea criticată poate fi verificată şi prin prisma prevederilor cuprinse în Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, lege direct aplicabilă Autorităţii de Audit,
25. Faţă de analiza întrunirii condiţiilor de admisibilitate a prezentei sesizări de neconstituţionalitate, Curtea conchide că Hotărârea Parlamentului României nr. 17/2011 privind numirea unor consilieri de conturi şi a unui vicepreşedinte ai Autorităţii de Audit intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010.
26. Examinând sesizarea, Curtea reţine că, în esenţă, critica de neconstituţionalitate priveşte numirea unui consilier de conturi pentru un nou mandat, contrar dispoziţiilor constituţionale prevăzute de art. 140 alin. (4) teza întâi. Faţă de cele susţinute în motivarea sesizării de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin art. 139 din Constituţia din 1991, a fost consacrat rangul constituţional al Curţii de Conturi, ca instituţie fundamentală a statului, aceasta fiind autoritatea care exercita controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. În ceea ce priveşte membrii Curţii de Conturi, Constituţia din 1991 prevedea la alin. (4) al aceluiaşi articol că sunt „numiţi de Parlament, sunt independenţi şi inamovibili, potrivit legii. Ei sunt supuşi incompatibilităţilor prevăzute de lege pentru judecători.”
27. Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi prevedea, în forma sa iniţială, un număr de 24 de consilieri de conturi, ce alcătuiau plenul Curţii de Conturi.
Mandatul acestora era de 6 ani şi putea fi reînnoit. Primele hotărâri ale Parlamentului României de numire a celor 24 de consilieri de conturi pentru câte un mandat de 6 ani datează din anul 1993 (Hotărârea nr. 2/1993 şi Hotărârea nr. 5/1993, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 3 februarie 1993, şi Hotărârea nr. 22/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 38 din 23 februarie 1993), mandate a căror executare în continuare, până la data de 15 martie 1999, a fost aprobată prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 18 februarie 1999, după care a fost adoptată Hotărârea Parlamentului României nr. 13/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 31 martie 1999, pentru numirea celor 24 de consilieri de conturi pentru un mandat de 6 ani. Unii dintre aceştia au fost reînvestiţi în această funcţie, mandatul lor fiind, aşadar, înnoit, astfel cum permitea Constituţia din 1991. }În perioada 2000—2002, numărul membrilor Curţii de Conturi a fost de 25, pentru ca din anul 2002 şi până în prezent acesta să fie de 18. Prin urmare, în anul 2002, Parlamentul a adoptat Hotărârea Parlamentului României nr. 3/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 128 din 18 februarie 2002, şi Hotărârea Parlamentului României nr. 7/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I., nr. 213 din 28 martie 2002, prin care au fost numiţi membrii Curţii de Conturi, pentru un mandat de 6 ani (unii dintre aceştia aflându-se, cu acest prilej, la al doilea mandat).
28. Regimul constituţional al Curţii de Conturi s-a modificat cu prilejul revizuirii din 2003 a Constituţiei, în sensul prevăzut de art. 140 alin. (4) şi (5) din aceasta: „(4) Consilierii de conturi sunt numiţi de Parlament pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Membrii Curţii de Conturi sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe toată durata acestuia. Ei sunt supuşi incompatibilităţilor prevăzute de lege pentru judecători.
(5) Curtea de Conturi se înnoieşte cu o treime din consilierii de conturi numiţi de Parlament, din 3 în 3 ani, în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii.”
29. Prin urmare, Constituţia revizuită interzice în mod expres posibilitatea prelungirii sau înnoirii mandatului, care este de 9 ani, şi mai stabileşte sistemul de înnoire a Curţii de Conturi cu o treime din consilierii săi, din 3 în 3 ani. Pentru a asigura stabilitatea mandatelor deţinute de membrii Curţii de Conturi la data intrării în vigoare a noilor dispoziţii constituţionale, dar şi posibilitatea înnoirii Curţii de Conturi cu o treime din consilierii săi, din 3 în 3 ani, Constituţia revizuită a prevăzut expres norme tranzitorii cuprinse în art. 155 alin. (5), potrivit cărora „[…] consilierii de conturi numiţi de Parlament îşi continuă activitatea până la data expirării mandatului pentru care au fost numiţi. Pentru asigurarea înnoirii Curţii de Conturi din 3 în 3 ani, la expirarea mandatului actualilor consilieri de conturi aceştia vor putea fi numiţi pentru încă un mandat de 3 ani sau de 6 ani.”
30. Aşa fiind, doar consilierilor de conturi numiţi în anul 2002, aflaţi în exercitarea mandatului la momentul revizuirii din 2003 a Constituţiei, le-au fost aplicabile aceste norme tranzitorii, în sensul că doar aceştia aveau vocaţie pentru a fi numiţi în funcţia de consilier de conturi, la expirarea mandatului lor, pentru încă un mandat de 3 ani sau de 6 ani.
31. În 2008, la expirarea mandatului pentru care au fost numiţi prin hotărârile adoptate în 2002, în temeiul prevederilor art. 140 şi 155 din Constituţie, Parlamentul a adoptat Hotărârea Parlamentului României nr. 25/2008 privind numirea consilierilor de conturi, a preşedintelui şi a vicepreşedintelui Curţii de Conturi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 15 octombrie 2008, prin care desemna cei 18 membri ai Curţii de Conturi: 6 membri pentru un mandat de 3 ani, 6 membri pentru un mandat de 6 ani şi 6 membri pentru un mandat de 9 ani. Printre consilierii de conturi numiţi pentru un mandat de 3 ani se afla şi domnul Anton Ioan.
32. La acel moment, al numirii sale în funcţia de consilier de conturi, domnul Anton Ioan nu se afla în ipoteza normei art. 155 alin. (5) din Constituţie, în sensul că nu se afla, la momentul revizuirii din 2003 a Constituţiei, în timpul exercitării unui mandat de consilier de conturi. Această normă îi este aplicabilă numai în ceea ce priveşte durata mandatului primit, în cazul său de 3 ani, acest text fiind singurul care prevede mandate de 3 şi de 6 ani, pentru asigurarea posibilităţii înnoirii Curţii de Conturi cu o treime din membrii săi, din 3 în 3 ani.
33. La expirarea mandatului de 3 ani, domnul Anton Ioan a fost din nou numit, potrivit Hotărârii Parlamentului României nr. 17/2011, consilier de conturi, pentru un mandat de 9 ani (art. 1 liniuţa 6 din hotărâre), iar, în această calitate, a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii de Audit (art. 2).
34. Aşadar, în lumina dispoziţiilor constituţionale invocate de către autorul sesizării, şi anume ale art. 1 alin. (5) şi ale art. 140 alin. (4) din Constituţie, şi prin raportare la datele mai sus enunţate, Curtea constată că sesizarea privind neconstituţionalitatea Hotărârii Parlamentului României nr. 17/2011 este întemeiată.
35. Curtea observă, însă, că nu poate fi reţinută interpretarea autorului sesizării, potrivit căreia domnul Anton Ioan a cumulat, succesiv, un „mandat parţial” cu un „mandat complet”, urmând să exercite, în final, funcţia de consilier de conturi pentru o perioadă de 12 ani, având în vedere Decizia nr. 442 din 10 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565. din 30 iulie 2014, prin care Curtea Constituţională a examinat problema succesiunii mandatelor consilierilor de conturi din perspectiva unor critici de neconstituţionalitate asemănătoare.
36. Prin decizia menţionată, Curtea a arătat că Legea fundamentală nu consacră noţiunea de mandat „parţial”, nici măcar în contextul normei tranzitorii cuprinse în art. 155 alin. (5), referitor la mandatul de 3 ani sau de 6 ani, acesta fiind un mandat constituţional sui-generis, asimilat unui mandat complet, care cade sub incidenţa interdicţiei prevăzute de art. 140 alin. (4) teza întâi, neputând fi prelungit sau înnoit (paragraful 43). Cu acel prilej, Curtea a mai remarcat că, în prezent, Constituţia stabileşte condiţiile, interdicţiile şi incompatibilităţile ce trebuie îndeplinite de un candidat, iar posibilitatea unei noi candidaturi, după expirarea mandatului împlinit în condiţiile Constituţiei, este un element extrinsec acestuia, ce poate fi modificat pentru viitor, numai prin legea de revizuire constituţională. Aşa fiind, atât propunerea de numire, cât şi numirea membrilor Curţii de Conturi trebuie să se întemeieze pe verificarea prealabilă a respectării cerinţelor legale şi constituţionale pentru ocuparea respectivei demnităţi, precum şi a interdicţiilor şi incompatibilităţilor ce pot rezulta fie din statutul personal, fie din alte prevederi legale (paragrafele 43 şi 44).
37. Aşa fiind, Curtea constată că numirea domnului Anton loan pentru un nou mandat de 9 ani în funcţia de consilier de conturi, după ce în prealabil acesta a fost numit şi a îndeplinit aceeaşi funcţie pentru un mandat de 3 ani, constituie o încălcare a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 140 alin. (4) referitoare la interdicţia înnoirii mandatului şi în art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit cărora „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”. Principiul supremaţiei Constituţiei şi principiul legalităţii sunt de esenţa cerinţelor statului de drept, în sensul prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (2), conform cărora „Nimeni nu este mai presus de lege.”
38. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. I) din Constituţie, al art. 1, 3, 10 şi 27 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Admite sesizarea de neconstituţionalitate şi constată că Hotărârea Parlamentului României nr. 17/2011 privind numirea unor consilieri de conturi şi a unui vicepreşedinte ai Autorităţii de Audit este neconstituţională în ceea ce priveşte numirea în funcţia de consilier de conturi a domnului Anton loan şi, implicit, numirea sa în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii de Audit.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Camerei Deputaţilor şi Senatului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 6 octombrie 2014.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi