În Monitorul Oficial nr. 713 din 30 septembrie a.c. a fost publicat Ordinul nr. 354/2014 al Consiliului Concurenţei privind punerea în aplicare a Regulamentului pentru modificarea Regulamentului privind constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor de către Consiliul Concurenţei.


Comandă acum cele mai noi volume din Raftul Legalis® – Noul Cod penal și Noul Cod de procedură penală


Integral

În temeiul art. 26 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

Consiliul Concurenţei adoptă prezentul regulament.

Art. I

Regulamentul privind constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor de către Consiliul Concurenţei, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 668/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 5 septembrie 2011, se modifică după cum urmează:

1.Articolul 17 va avea următorul cuprins:

„Art. 17

(1) Procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, neatacat în termenul prevăzut de lege, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

(2) Decizia Consiliului Concurenţei prin care se constată şi se aplică sancţiuni pentru săvârşirea contravenţiilor prevăzute de Legea nr. 21/1996 constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.“

2. La articolul 19, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) În caz de neprezentare a documentului prin care se face dovada achitării amenzii stabilite prin decizie, Consiliul Concurenţei, prin direcţiile care au investigat cazul, va transmite copia acesteia la organele de specialitate ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în a căror rază teritorială îşi are sediul/domiciliul contravenientul, spre executare, în termen de 30 de zile de la data expirării termenului de contestare.“