În Monitorul Oficial nr. 686 din 19 septembrie a.c. a fost publicată decizia  Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 5/2014 din 23 iunie a.c.. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 2.493/40/2013, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în corelare cu cele ale art. 34 alin. (7) din acelaşi act normativ, respectiv dacă acestea se aplică şi în ceea ce priveşte drepturile salariate ale personalului angajat în baza contractelor de finanţare în derulare, încheiate anterior intrării în vigoare a legii.


Citește acum cele mai noi volume din Raftul Legalis® – Noul Cod penal și Noul Cod de procedură penală


În extras

10. Înalta Curte

Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctele de vedere formulate de părţi şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

11.1. Asupra admisibilităţii

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost legal sesizată, fiind îndeplinite în mod cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii reglementate prin dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Astfel, instanţa supremă a fost sesizată de un complet din cadrul Curţii de Apel Suceava, Secţia I civilă, care judecă litigiul în ultimă instanţă.

Este îndeplinită, de asemenea, condiţia de admisibilitate referitoare la ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

În ce priveşte importanţa problemei de drept supuse dezbaterii se constată că aceasta trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege (fie pentru că este incomplet, necorelat cu alte dispoziţii legale), situaţie regăsită în speţă.

Sesizarea este admisibilă şi din perspectiva condiţiei caracterului de noutate a chestiunii de drept care urmează a fi dezlegată, întrucât aceasta priveşte dispoziţiile art. 34 alin. (1) corelate cu cele ale art. 34 alin. (7) din Legea-cadru nr. 284/2010, respectiv dacă acestea se aplică şi în ceea ce priveşte drepturile salariale ale personalului angajat în baza contractelor de finanţare în derulare, încheiate anterior intrării în vigoare a legii unice a salarizării, iar practica judiciară invocată este de dată recentă (faţă de însuşi momentul intrării în vigoare a legii, 1.01.2011).

De asemenea, din verificările efectuate până la data întocmirii raportului rezultă că Înalta Curte nu a statuat asupra chestiunii de drept care face obiectul sesizării, iar aceasta nu face nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

11.2. Asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării

Normele de drept intern, prevăzute la art. 34 alin. (1) şi (7) din Legea-cadru nr. 284/2010 şi supuse examinării, au următorul cuprins:

„Alin. (1). – Personalul din autorităţile administraţiei publice centrale, din structurile din subordinea autorităţilor publice centrale şi din instituţiile publice locale, nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri comunitare nerambursabile postaderare, precum şi din împrumuturi externe contractate sau finanţate de stat rambursabile sau nerambursabile, beneficiază de la data intrării în vigoare a prezentei legi de o majorare a salariului de bază cu până la 75%, iar începând cu 01.01.2011, în locul majorării de până la 75%, de o majorare de până la 25 de clase de salarizare suplimentare aplicată la salariul de bază lunar, proporţional cu timpul efectiv alocat realizării activităţilor pentru fiecare proiect, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat, fără a depăşi durata maximă a timpului de lucru prevăzut de normele legale în vigoare şi fără a depăşi în total numărul maxim de clase de salarizare prevăzut la art. 10 alin. (2).“

„Alin. (7). – Procentul de majorare salarială prevăzut la alin. (1) se acordă de la data semnării contractului/acordului/ordinului de finanţare de către părţile contractante, respectiv instituţia beneficiară şi autoritatea finanţatoare, de la data intrării în vigoare a prezentului articol.“

Din cuprinsul dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010 rezultă că, de la data intrării în vigoare a legii, singura modalitate de plată a specialiştilor implicaţi în activităţile din cadrul proiectelor finanţate din fonduri comunitare o constituie aplicarea unei majorări la salariul de bază.

În cauză însă modalitatea de plată a persoanelor implicate în activităţile din cadrul proiectelor a fost stabilită, înainte de intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010, prin încheierea unor contracte, în care sunt prevăzute atât activitatea prestată de către specialiştii respectivi în desfăşurarea proiectului, cât şi suma de bani reprezentând plata acordată pentru prestaţie.

Aşadar, întrucât prin contractele respective creanţa este stabilită în integralitatea ei, fiind determinată exact suma ce reprezintă plata acordată specialiştilor, în temeiul unor clauze contractuale asumate de părţi anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010, această sumă nu mai poate fi modificată, ulterior, după intrarea în vigoare a actului normativ menţionat.

Contractele, convenţiile încheiate cu specialiştii implicaţi în proiecte, deşi intitulate contracte de muncă, nu prezintă, totuşi, caracteristicile tipice ale unor astfel de contracte. Dimpotrivă, este vădită natura lor juridică civilă, fiind încheiate punctual, în legătură cu activităţi şi servicii expres individualizate, prestate de specialiştii respectivi în cadrul larg al activităţilor desfăşurate în temeiul proiectului finanţat din fonduri comunitare, respectiv din împrumuturi externe, în schimbul unei contraprestaţii, plata cuvenită, care a fost negociată între părţi.

Acestor contracte nu le pot fi însă aplicate dispoziţiile art. 34 din Legea-cadru nr. 284/2010, întrucât s-ar încălca principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile, consacrat de dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată, potrivit căruia „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile“.

Deşi defectuos prin modalitatea de redactare, art. 34 alin. (7) din Legea-cadru nr. 284/2010 nu poate fi înţeles în sensul că intenţia legiuitorului ar fi fost aceea de aplicare a noii modalităţi de plată reglementate contractelor încheiate anterior intrării în vigoare a acestei legi.

Dimpotrivă, interpretarea sistematică şi coroborată a dispoziţiilor textului impune concluzia că procentul de majorare salarială se acordă de la data semnării contractului doar atunci când aceasta este ulterioară momentului intrării în vigoare a legii.

Altminteri, ar însemna să se intervină în conţinutul unui contract şi să fie modificată modalitatea de efectuare a plăţii – în locul sumei prevăzute prin clauza contractuală, să fie aplicat un procent de majorare salarială – ceea ce nu se poate realiza decât cu efect retroactiv.

Or, este de principiu că încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea contractului sunt supuse dispoziţiilor legale în vigoare la momentul perfectării contractului (tempus regit actum), iar o lege este retroactivă atunci când atribuie ori recunoaşte alte efecte unui act, fapt ori situaţii încheiate sau, duqă caz, produse ori născute anterior intrării sale în vigoare.

În acest context în care partea are, în temeiul contractului încheiat, o creanţă bine definită – doar plata acesteia constând în preţul activităţii de implementare fiind eşalonată – o lege nouă care i-ar aduce modificări ar retroactiva, pentru că ar aduce atingere efectelor recunoscute de legea în vigoare la data când contractul a fost perfectat. Într-o astfel de situaţie, drepturile şi obligaţiile părţilor nu ar mai fi executate şi realizate în termenii iniţiali conveniţi, ci în termenii prevăzuţi de legea nouă, ceea ce este inadmisibil faţă de prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

De altfel, faptul că nu s-a intenţionat să se intervină de o manieră retroactivă asupra contractelor menţionate, încheiate anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010, a fost confirmat şi prin Memorandumul adoptat la 23. 12. 2013 de Guvernul României, „pentru deblocarea proiectelor POSDRU, ale căror contracte erau în vigoare anterior datei de 1.01.2011“, subliniindu-se că „li s-au aplicat în mod eronat prevederile art. 34 din Legea-cadru nr. 284/2010“.

Prin urmare, pentru considerentele expuse, în dezlegarea chestiunii de drept cu care a fost sesizată, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 34 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nu se aplică drepturilor salariate ale personalului angajat în baza contractelor de finanţare încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 521, cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

În numele legii

DECIDE:

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 2.493/40/2013 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi stabileşte că:

Dispoziţiile art. 34 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nu se aplică drepturilor salariale ale personalului angajat în baza contractelor de finanţare încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iunie 2014.

VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

IULIA CRISTINA TARCEA

Magistrat-asistent,

Aurel Segărceanu