În Monitorul Oficial nr. 685 din 19 septembrie a.c. a fost publicat Ordinul nr. 581/2014 al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate privind aprobarea Normelor metodologice pentru stabilirea documentelor justificative privind dobândirea calităţii de asigurat.


Citește acum cele mai noi volume din Raftul Legalis® – Noul Cod penal și Noul Cod de procedură penală


În extras

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 1

(1) Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, denumit în continuare fondul, se constituie din contribuţii ale persoanelor fizice şi juridice, subvenţii de la bugetul de stat, precum şi din donaţii, sponsorizări, dobânzi, venituri obţinute din exploatarea patrimoniului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, denumită în continuare CNAS, şi al caselor de asigurări de sănătate judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, precum şi al Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, denumite în continuare case de asigurări, precum şi din alte venituri, inclusiv sume din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii, în condiţiile legii.

(2) Colectarea contribuţiilor persoanelor juridice sau fizice care au calitatea de angajator, precum şi a contribuţiilor datorate de persoanele fizice obligate să se asigure în condiţiile legii se face de către Ministerul Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF, şi organele fiscale subordonate acesteia, în contul unic deschis pe seama CNAS, cu respectarea dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Codul de procedură fiscală, în condiţiile legii,

(3) Competenţa de administrare a contribuţiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II şi III din titlul IX2 al Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul fiscal, revine ANAF, potrivit Codului fiscal. Prin administrarea contribuţiilor se înţelege ansamblul activităţilor desfăşurate de organele fiscale în legătură cu: înregistrarea fiscală, declararea, stabilirea, verificarea şi colectarea contribuţiilor, precum şi soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative fiscale, în condiţiile legii.

(4) Documentele prin care se atestă calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România sunt, după caz, adeverinţa de asigurat eliberată prin grija casei de asigurări în evidenţa căreia este înscris asiguratul sau documentul rezultat prin accesarea de către furnizorii aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări a instrumentului electronic pus la dispoziţie de CNAS, constituit în baza Registrului unic de evidenţă al asiguraţilor.

(5) Dovada calităţii de asigurat se face prin documentele prevăzute la alin. (4), reprezentând o măsură tranzitorie până la înlocuirea cu cardul naţional de asigurări sociale de sănătate.

(6) Datele necesare pentru stabilirea calităţii de asigurat vor fi transmise în mod gratuit caselor de asigurări de către autorităţile, instituţiile publice şi alte instituţii, pe bază de protocol, cu respectarea Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 2

(1) În cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate din România, potrivit Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, Codului fiscal şi prezentelor norme metodologice, sunt asiguraţi:

a) toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară şi care fac dovada plăţii contribuţiei la fond, în condiţiile legii;

b) cetăţenii străini şi apatrizii care au solicitat şi au obţinut prelungirea dreptului de şedere temporară ori au domiciliul în România şi care fac dovada plăţii contribuţiei la fond, în condiţiile legii;

c) cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene care nu deţin o asigurare încheiată pe teritoriul altui stat membru care produce efecte pe teritoriul României, care au solicitat şi obţinut dreptul de rezidenţă în România, pentru o perioadă de peste 3 luni, şi care fac dovada plăţii contribuţiei la fond, în condiţiile legii;

d) persoanele din statele membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene care îndeplinesc condiţiile de lucrător frontalier, şi anume desfăşoară o activitate salariată sau independentă în România şi care rezidă în alt stat membru în care se întorc de regulă zilnic sau cel puţin o dată pe săptămână şi care fac dovada plăţii contribuţiei la fond, în condiţiile legii;

e) pensionarii din sistemul public de pensii care nu mai au domiciliul în România şi care îşi stabilesc reşedinţa pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, al unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau al Confederaţiei Elveţiene, respectiv domiciliul pe teritoriul unui stat cu care România aplică un acord bilateral de securitate socială cu prevederi pentru asigurarea de boală-maternitate şi fac dovada plăţii contribuţiei la fond, în condiţiile legii.

(2) Calitatea de asigurat şi drepturile de asigurare încetează:

a) pentru persoanele prevăzute la alin. (1) lit. a), odată cu pierderea dreptului de domiciliu în România, precum şi în condiţiile art. 258 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare;

b) pentru persoanele prevăzute la alin. (1) lit. b), odată cu pierderea dreptului de şedere în România, precum şi în condiţiile art. 258 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare;

c) pentru persoanele prevăzute la alin. (1) lit. c), odată cu pierderea dreptului de rezidenţă în România, pentru o perioadă de peste 3 luni, precum şi în condiţiile art. 258 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare;

d) pentru persoanele prevăzute la alin. (1) lit. d), odată cu pierderea calităţii de lucrător frontalier, precum şi în condiţiile art. 258 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare;

e) pentru persoanele prevăzute la alin. (1) lit. e), de la data la care pensionarilor sistemului public de pensii din România nu li se mai reţine contribuţia la fond, calculată asupra veniturilor din pensia cuvenită în acest sistem.

(3) Drepturile de asigurare încetează după 3 luni de la ultima plată a contribuţiei la fond, în condiţiile legii şi ale prezentelor norme metodologice.

(4) Asiguraţii au dreptul la pachetul de bază de la data începerii plăţii contribuţiei la fond, urmând ca sumele restante să fie recuperate de ANAF, în condiţiile legii, inclusiv obligaţii fiscale accesorii datorate pentru creanţele fiscale.

(5) Persoanele asigurate din statele cu care România a încheiat documente internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii beneficiază de servicii medicale şi alte prestaţii acordate pe teritoriul României, în condiţiile prevăzute de respectivele documente internaţionale.