În Monitorul Oficial nr. 623 din 26 august a.c. a fost publicat Ordinul nr. 1071/2014 al Ministerului Finanţelor Publice de aplicare a prevederilor art. 65 alin. (3)–(17) din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014.


Citește acum cele mai noi volume din Raftul Legalis® – Noul Cod penal și Noul Cod de procedură penală


În extras

Art. 1
Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor prevăzute la art. 65 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014, repartizate de Ministerul Finanţelor Publice potrivit art. 2, se utilizează pe destinaţiile prevăzute la art. 65 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2014, potrivit normelor metodologice prevăzute în anexa nr. 1 sau anexa nr. 2, după caz.

Art. 2
(1) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor prevăzute la art. 65 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2014 se repartizează pe judeţe şi municipiul Bucureşti de Ministerul Finanţelor Publice potrivit prevederilor art. 65 alin. (6)–(10) din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2014 şi ale normelor metodologice prevăzute în anexa nr. 3.
(2) Direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/Administraţiile judeţene ale finanţelor publice repartizează sumele pe unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor art. 65 alin. (13) din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2014 şi ale normelor metodologice prevăzute în anexa nr. 1 şi anexa nr. 2.

Art. 3
Se aprobă următoarele formulare:
a) Cererea privind solicitarea de sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale din suma aprobată la art. 65 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 4;
b) Situaţia obligaţiilor de plată restante către furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări şi/sau către furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat şi către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale, potrivit prevederilor art. 65 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 5;
c) Acord încheiat pentru stingerea obligaţiilor de plată/fiscale conform prevederilor art. 65 alin. (4) lit. a) şi b) din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 6a, şi Acord încheiat pentru stingerea obligaţiilor de plată/fiscale conform prevederilor art. 65 alin. (4) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 6b;
d) Cererea privind solicitarea de repartizare a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2014, conform prevederilor art. 65 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 7;
e) Cererea privind introducerea unui control de tip preventiv asupra operaţiunilor ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale efectuate în vederea utilizării sumelor alocate conform prevederilor art. 65 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 8.

Art. 4
Anexele nr. 1–8 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 5
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.