În Monitorul Oficial nr. 620 din 25 august a.c. a fost publicat Ordinul nr. 1252/2014 al Ministerului Transporturilor pentru aprobarea criteriilor minime de pregătire şi perfecţionare a personalului navigant maritim român şi a sistemului de recunoaştere a brevetelor şi a certificatelor de capacitate.


Citește acum cele mai noi volume din Raftul Legalis® – Noul Cod penal și Noul Cod de procedură penală


În extras

Art. 1.

Prezentul ordin stabileşte:

a) criteriile minime de pregătire şi perfecţionare a personalului navigant maritim român;

b) sistemul de emitere a brevetelor, a certificatelor de capacitate şi a atestatelor pentru personalul navigant maritim român;

c) sistemul de recunoaştere a brevetelor, a certificatelor de capacitate, a certificatelor de absolvire şi a certificatelor de radiooperator GMDSS.

Definiţii

Art. 2.

Termenii folosiţi în prezentul ordin şi în anexele la acesta au următorul înţeles:

a) aprobat — aprobarea dată de către Autoritatea Navală Română în conformitate cu prevederile legale;

b) agenţie — Agenţia Europeană pentru Siguranţă Maritimă — EMSA, înfiinţată prin Regulamentul (CE) nr. 1.406/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 iunie 2002 de instituire a unei Agenţii Europene pentru Siguranţă Maritimă, denumită în continuare EMSA;

c) Autoritatea Navală Română — autoritatea centrală de specialitate din subordinea ministerului, în domeniul siguranţei navigaţiei şi al securităţii navelor, denumită în continuare ANR, căreia i s-au delegat competenţele privind ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin;

d) atestat (ro)/endorsement/certificate of proficiency (en) — un document emis de către ANR în conformitate cu prevederile prezentului ordin prin care se confirmă sau se recunoaşte un brevet, certificat de capacitate, certificat de absolvire şi certificat de radiooperator GMDSS;

e) atribuţie — suma sarcinilor, îndatoririlor şi responsabilităţilor aşa cum sunt specificate în Codul STCW, necesare pentru operarea navei, siguranţa vieţii pe mare sau protecţia mediului marin;

f) atribuţie de radiocomunicaţii — veghea radio, întreţinerea şi repararea echipamentelor de radiocomunicaţii în conformitate cu Regulamentul de radiocomunicaţii, cu Convenţia SOLAS, astfel cum a fost modificată, şi cu recomandările relevante ale Organizaţiei Maritime Internaţionale;

g) autoritatea competentă în domeniul radiocomunicaţiilor— Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, instituţie publică autonomă în domeniul radiocomunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei, denumită în continuare ANCOM;

h) centru de perfecţionare — Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturile Navale — CERONAV, instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, denumit în continuare CERONAV;

i) brevet (ro)/certificate of competency (en) — un document emis de către ANR în conformitate cu prevederile prezentului ordin, pentru personalul brevetat, prin care titularul legitim este autorizat să efectueze serviciul în funcţia indicată şi să execute sarcinile corespunzătoare nivelului de responsabilitate specificat în document;

j) certificat de capacitate (ro)/certificate of proficiency (en) — un document emis de către ANR în conformitate cu prevederile prezentului ordin, pentru personalul nebrevetat, prin care titularul legitim este autorizat să efectueze serviciul în funcţia indicată şi să execute sarcinile corespunzătoare nivelului de responsabilitate specificat în document;

(i) certificat de absolvire (m)/certificate of proficiency (en) — un document emis de către CERONAV, în conformitate cu prevederile prezentului ordin, pentru personalul navigant maritim, prin care se atestă că au fost îndeplinite cerinţele relevante cu privire la programul de pregătire;

k) document justificativ— un document, altul decât brevetul, certificatul de capacitate sau atestatul, utilizat pentru a stabili îndeplinirea cerinţelor relevante din prezentul ordin;

l) companie — proprietarul navei sau orice persoană fizică sau juridică, cum ar fi operatorul sau navlositorul bare-boat, care a preluat responsabilitatea operării navei de la proprietar şi a fost de acord să preia toate obligaţiile şi responsabilităţile care se impun companiei prin prezentul ordin;

m) convenţii, regulamente şi coduri:

(i) Convenţia STCW — Convenţia internaţională privind standardele de pregătire a navigatorilor, brevetare/atestare şi efectuare a serviciului de cart, adoptată la Londra la 7 iulie 1978 (STCW 1978), la care România a aderat prin Legea nr. 107/1992;

(ii) Codul STCW — Codul privind pregătirea, brevetarea, atestarea şi efectuarea serviciului de cart (STCW), adoptat prin Rezoluţia 2 a Actului Final al Conferinţei din 1995, astfel cum a fost modificat;

(iii) Convenţia SOLAS — Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare, încheiată la Londra la 1 noiembrie 1974, la care România a aderat prin Decretul nr. 80/1979;

(iv) regulamentele de radiocomunicaţii — reglementările de radiocomunicaţii la anexa sau considerate ca fiind în anexa la Convenţia internaţională privind telecomunicaţiile, astfel cum a fost modificată;

(v) Cod ISPS — Codul internaţional pentru securitatea navelor şi facilităţilor portuare, adoptat la 12 decembrie 2002, prin Rezoluţia nr. 2 a Conferinţei guvernelor contractante la Convenţia internaţională pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare (Convenţia SOLAS), astfel cum a fost modificat, pe care România l-a acceptat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2003, aprobată prin Legea nr. 484/2003;

n) formă de pregătire aprobată — totalitatea cursurilor organizate de un furnizor de educaţie, de formare profesională sau de perfecţionare, aprobate de către ANR, şi care dă dreptul absolvenţilor acesteia să participe la examenul pentru obţinerea documentelor corespunzătoare;

o) lună — o lună calendaristică sau o perioadă de 30 de zile cumulate din mai multe perioade mai mici de o lună;

p) minister— Ministerul Transporturilor, autoritatea de stat în domeniul transportului maritim şi pe căile navigabile interioare, care elaborează şi promovează actele normative şi normele specifice aplicabile transportului maritim şi pe căile navigabile interioare, urmăreşte aplicarea acestora şi asigură ducerea la îndeplinire a obligaţiilor ce revin statului din acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte;

q) navă care arborează pavilion român—nava care a obţinut dreptul de arborare a pavilionului român în conformitate cu prevederile legale;

r) navă care arborează pavilionul unui stat terţ — nava care nu arborează pavilionul român sau al unui stat membru al Uniunii Europene;

s) navă maritimă — nava, alta decât cea care navighează exclusiv în ape interioare navigabile sau în interiorul ori în imediata vecinătate a apelor din zone adăpostite sau în zone unde se aplică reglementări portuare;

(i) navă de pasageri — nava, aşa cum este definită în Convenţia SOLAS, astfel cum a fost modificată;

(ii) navă de pescuit — nava utilizată pentru prinderea peştelui sau a altor resurse marine vii;

(iii) navă pentru transport produse chimice — nava construită sau adaptată şi utilizată pentru transportul în vrac al oricărui produs lichid aflat pe lista din cap. 17 al Codului internaţional pentru construcţia şi echipamentul navelor pentru transportul în vrac al produselor chimice periculoase (Codul /SC), pe care România l-a acceptat prin Legea nr. 72/2003;

(iv) navă pentru transport gaze lichefiate — nava construită sau adaptată şi utilizată pentru transportul în vrac al oricărui gaz lichefiat sau al altui produs aflat pe lista din cap. 19 al Codului internaţional pentru construcţia şi echipamentul navelor pentru transportul în vrac al gazelor lichefiate (Codul IGC), pe care România l-a acceptat prin Legea nr. 71/2003;

(v) navă pentru transport produse petroliere — nava construită şi utilizată pentru transportul petrolului şi a produselor petroliere în vrac;

(vi) navă de pasageri ro-ro — nava de pasageri cu spaţii pentru încărcătură ro-ro sau spaţii de categorie specială, aşa cum sunt definite în Convenţia SOLAS, astfel cum a fost modificată;

ş) personal navigant maritim — orice persoană încadrată în muncă sau angajată ori care lucrează, indiferent de funcţie, la bordul unei nave, pregătită şi certificată cel puţin în conformitate cu prevederile anexelor nr. 1 şi 4;

(i) comandant — persoana care deţine comanda unei nave;

(ii) ofiţer — un membru al echipajului, altul decât comandantul, desemnat în această funcţie în conformitate cu legislaţia naţională sau, în absenţa unei astfel de desemnări, prin acord colectiv ori prin cutumă;

(iii) ofiţer punte secund — ofiţer următor în rang după comandant, căruia îi revine comanda navei în cazul incapacităţii comandantului;

(iv) ofiţer punte — ofiţer calificat în conformitate cu prevederile cap. II din anexa nr. 1;

(v) ofiţer punte aspirant — persoana aflată în perioada de pregătire pentru a deveni ofiţer punte;

(vi) şef mecanic — ofiţer mecanic principal, responsabil cu propulsia mecanică, cu operarea şi întreţinerea instalaţiilor mecanice şi electrice ale navei;

(vii) ofiţer mecanic secund — ofiţer mecanic următor în rang după şeful mecanic, căruia îi revine responsabilitatea propulsiei mecanice, precum şi a operării şi a întreţinerii instalaţiilor mecanice şi electrice ale navei, în cazul incapacităţii şefului mecanic;

(viii) ofiţer mecanic — ofiţer calificat în conformitate cu prevederile cap. III din anexa nr. 1;

(ix) ofiţer mecanic aspirant — persoana aflată în perioada de pregătire pentru a deveni ofiţer mecanic;

(x) ofiţer electrician — ofiţer calificat în conformitate cu prevederile cap. III din anexa nr. 1;

(xi) ofiţer electrician aspirant — persoana aflată în perioada de pregătire pentru a deveni ofiţer electrician;

(xii) ofiţer desemnat cu securitatea navei — persoana de la bordul navei care raportează direct comandantului, desemnată de către companie drept persoană responsabilă cu securitatea navei inclusiv pentru punerea în aplicare şi actualizarea planului de securitate al navei şi pentru asigurarea legăturii cu ofiţerul desemnat cu securitatea companiei şi cu ofiţerii desemnaţi cu securitatea facilităţilor portuare;

(xiii) sarcini privind securitatea — totalitatea sarcinilor şi îndatoririlor legate de securitatea de la bordul navelor, în conformitate cu definiţia de la cap. XI/2 a Convenţiei SOLAS, astfel cum a fost modificată, şi Codul internaţional pentru securitatea navelor şi a facilităţilor portuare (Codul ISPS);

(xiv) personal nebrevetat — un membru al echipajului navei, altul decât comandantul sau un ofiţer;

(xv) personal nebrevetat din compartimentul punte — un membru al personalului, calificat în conformitate cu prevederile cap. II din anexa nr. 1;

(xvi) personal nebrevetat din compartimentul maşină — un membru al personalului, calificat în conformitate cu prevederile cap. III din anexa nr. 1;

(xvii) electrician de bord — un membru al personalului, calificat în conformitate cu prevederile cap. III din anexa nr. 1;

(xviii) radiooperator — persoana care este titulara unui certificat emis sau recunoscut de autorităţile competente din domeniul radiocomunicaţiilor;

(xix) personal brevetat — un membru al echipajului certificat în conformitate cu prevederile cap. II, III şi IV din Convenţia STCW pentru funcţiile de comandanţi şi ofiţeri;

t) radiooperatorul GMDSS — persoana calificată în conformitate cu dispoziţiile cap. IV din anexa nr. 1 şi care deţine un certificat pentru operare în sistemul de radiocomunicaţii GMDSS (sistemul mondial de primejdie şi siguranţă maritimă), emis de către ANCOM în conformitate cu prevederile regulamentelor de radiocomunicaţii, aşa cum este definit la lit. m) pct. (iv), şi atestat de către ANR, sau un certificat emis de un alt stat;

ţ) putere de propulsie — puterea nominală maximă, produsă continuu de toate instalaţiile de propulsie principale ale navei, exprimată în kW, înscrisă în certificatul de naţionalitate al navei sau în orice alt document oficial;

u) recunoaştere — acceptarea de către ANR a unui brevet, a unui certificat de capacitate sau a unui certificat de absolvire, emis de un stat membru al Uniunii Europene sau de un stat terţ;

v) stagiu de îmbarcare — serviciul la bordul unei nave relevant pentru emiterea sau reconfirmarea unui brevet, certificat de capacitate;

w) sfat terţ — un stat care nu este stat membru al Uniunii Europene;

x) voiaj costier — voiajul efectuat într-o zonă din apropierea coastelor maritime ale României, dar nu mai mult de 24 Mm de la liniile de bază.