Decizia Î.C.C.J. nr. 14/2014. Aplicarea art. 6 alin. (1) din Codul penal

În Monitorul Oficial nr. 525 din 15 iulie a.c. a fost publicată Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 14 din 16 iunie 2014 în Dosarul nr. 15/172014/HP/P având ca obiect soluționarea sesizării formulate de Tribunalul Prahova – Secţia penală, prin încheierea din data de 22 aprilie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 4.257/281/2014, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea în principiu a problemei de drept, respectiv dacă în interpretarea art. 6 alin. (1) din Codul penal, în ipoteza în care este vorba despre o hotărâre de condamnare cu aplicarea art. 3201din Codul de procedură penală anterior, se reduce pedeapsa la maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită, maxim ce se va reduce cu 1/3 ca urmare a judecării cauzei prin aplicarea principiului recunoaşterii vinovăţiei.

By |2021-12-07T12:15:14+02:00iulie 16th, 2014|Ştiri juridice|

Decizia CCR nr. 436/2014 de admitere a excepției de neconstituționalitate a art. 52 alin. (3) din Legea nr. 303/2004

În Monitorul Oficial nr. 523 din 14 iulie a.c. a fost publicată Decizia Curții Constituționale a României nr. 436 din 8 iulie a.c. referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

By |2021-12-07T12:15:17+02:00iulie 16th, 2014|Ştiri juridice|

Excepția de neconstituționalitate admisă cu privire la art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 – Decizia CCR nr. 297/2014

În Monitorul Oficial nr. 521 din 14 iulie a.c. a fost publicată Decizia Curții Constituționale a României nr. 297/2014 din 22 mai referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

By |2021-12-07T12:15:19+02:00iulie 16th, 2014|Ştiri juridice|
Go to Top