Decizia CC nr. 210/2014 de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013

[…] la data intrării în vigoare a prezentei legi.”;

— Art. 1 alin. (2): „În situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III. ”

16. Curtea reţine îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute la art. 29 alin. (1)—(3) din Legea nr. 47/1992, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care instanţa de contencios constituţional a statuat că sintagma „în vigoare”din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională fn măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă si după ieşirea lor din vigoare. Prin urmare, deşi dispoziţiile de lege supuse examinării nu se mai încadrează în fondul activ al legislaţiei, Curtea urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii acestora, având în vedere că raportul juridic dintre părţi este guvernat de dispoziţiile Legii nr. 165/2013 în forma în vigoare la data invocării excepţiei de neconstituţionalitate, ceea ce califică situaţia în care se află autorul excepţiei ca fiind o facta pendentia.

17. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorul excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivităţii legii.

18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este întemeiată şi urmează a fi admisă, pentru următoarele considerente:

19. În ceea ce priveşte evoluţia cadrului legal prin care au fost reglementate modalităţile de acordare a măsurilor reparatorii, Curtea reţine că Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945—22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, la art. 1 alin. (2) prevede că „În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condipile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”. De asemenea, potrivit art. 26 alin. (1) din aceeaşi lege, „Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită.”

20. Curtea observă că, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, în forma în vigoare în perioada 20 mai — 24 decembrie 2013, „În situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III. ”

21. Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013, prevede la art. I modificarea alin. (2) al art. 1 în sensul că, „În situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945—22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III .”

22. Astfel, Curtea constată că:

a) până la data de 20 mai 2013 (data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013), în cazul în care restituirea în natură nu era posibilă, persoana îndreptăţită beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent, care constau în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent şi despăgubiri acordate în condiţiile

prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv;

b)în intervalul 20 mai 2013—24 decembrie 2013 (data intrării în vigoare a Legii nr. 368/2013), în situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai era posibilă, persoana îndreptăţită beneficia de

o singură măsură reparatorie în echivalent—compensarea prin puncte;

c) după 24 decembrie 2013, în situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent şi compensarea prin puncte.

23. Referitor la situaţia de fapt, Curtea reţine că prin Sentinţa civilă nr. 667 din 2 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 4.869/117/2011 al Tribunalului Cluj, reclamantul Marosan Andras (autorul excepţiei de neconstituţionalitate) obţine dreptul la măsuri reparatorii prin acordarea în compensare a unui bun oferit în echivalent (o suprafaţă de teren de 716 mp), în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (2)’şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. împotriva hotărârii judecătoreşti, pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca exercită calea de atac a recursului, iar prin Decizia civilă nr. 1 din 9 februarie 2013, Curtea de Apel Cluj admite recursul, casează sentinţa recurată şi fixează termen pentru rejudecarea cauzei, apreciind că se impune efectuarea unei noi expertize tehnice de evaluare imobiliară a terenului preluat de stat şi a terenului atribuit în compensare. Prin Decizia civilă nr. 3.681/R/25 septembrie 2013, Curtea de Apel Cluj ia act de intrarea în vigoare a dispoziţiilor Legii nr. 165/1013, care la art. 1 alin. (2) prevăd ca unică măsură reparatorie în echivalent care se acordă persoanelor îndreptăţite compensarea prin puncte. Aşa fiind, instanţa stabileşte dreptul reclamantului Marosan Ândras la măsuri compensatorii în condiţiile Legii nr. 165/2013 aferente imobilului preluat abuziv care nu mai poate fi restituit în natură.

24. Ulterior invocării excepţiei de neconstituţionalitate şi a soluţionării pe fond a cauzei în care a fost invocată excepţia, legiuitorul a revenit asupra soluţiei legislative consacrate iniţial prin art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, reinstaurând, pe lângă compensarea prin puncte, dreptul persoanelor îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii prin compensarea cu bunuri oferite în echivalent. Intervenţia legislativă a fost motivată astfel: «Deoarece prin Legea nr. 165/2013 s-a prevăzut că resttuirea în natură poate avea loc doar în situaţia terenurilor solicitate potrivit legilor fondului funciar, iar în practică se solicită şi restituirea în natură, prin compensare, a bunurilor solicitate potrivit Legii nr. 10/2001, se impun modificarea şi completarea prevederilor alin. (2) al art. 1 şi alin. (1) al art. 42 din Legea nr. 165/2013. Aceste modificări sunt necesare pentru a se evita apariţia unor divergenţe de interpretare a textelor legale şi întârzierea procesului de reconstituire a dreptului de proprietate. Totodată, aceste modificări vor avea ca finalitate scăderea presiunii asupra bugetului de stat, prin diminuarea sumei despăgubirilor acordate în numerar persoanelor îndreptăţite.»

25. Din analiza expunerii de motive la Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natu’ă sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, Curtea reţine că, la momentul adoptării Legii nr. 165/2013 legiuitorii/ a omis situaţia, prevăzută expres de Legea nr. 10/2001, privind măsurile reparatorii prin echivalent care aveau ca obiect compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită/deţinătorul imobilului cu acordul persoanei îndreptăţite. Remedierea omisiunii legislative a avut ca scop „evitarea apariţiei unor divergenţe de interpretare a textelor legale”.

26. Or, examinând evoluţia cadrului legal în materia procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, Curtea observă că modificările legislative care s-au succedat au generat mai mult decât „divergenţe de interpretare a textelor legale”, ci chiar regimuri juridice diferite aplicabile unor situaţii identice. Abrogarea dispoziţiilor legale care constituiau temeiul juridic al stabilirii dreptului persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii prin compensarea bunului preluat abuziv cu alte bunuri oferite în echivalent pentru un interval de 7 luni, perioadă în care titularii dreptului au fost obligaţi să accepte măsura reparatorie a compensării prin puncte, ca unică posibilitate de valorificare a dreptului lor, urmată de reinstaurarea acestui drept în forma prevăzută de legea anterioară, demonstrează caracterul arbitrar şi imprevizibil al normelor adoptate de legiuitor. Succesiunea în timp a dispoziţiilor legale este de natură să genereze instabilitatea raporturilor juridice reglementate de Legea nr. 165/2013, lipsa de coerenţă şi de previzibil itate a normelor adoptate în materia măsurilor reparatorii prin echivalent afectând în mod grav principiul securităţii raporturilor juridice, expresie a principiilor constituţionale privind statul de drept şi obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, consacrate de art. 1 alin. (3) şi (5) din Legea fundamentală.

27. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că trăsătura esenţială a statului de drept o constituie supremaţia Constituţiei şi obligativitatea respectării legii şi că statul de drept asigură supremaţia Constituţiei, corelarea tuturor legilor şi tuturor actelor normative cu aceasta (a se vedea în acest sens Decizia nr. 234 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 7 septembrie 2001, şi Decizia nr. 22 din 27 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 17 martie 2004). Totodată, Curtea a reţinut că principiul securităţii raporturilor juridice civile constituie o dimensiune fundamentală a statului de drept, astfel cum acesta este consacrat în mod expres prin dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală (a se vedea, în acest sens, deciziile nr. 570 din 29 mai 2012 şi nr. 615 din 12 iunie 2012, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 18 iunie 2012 şi, respectiv, nr. 454 din 6 iulie 2012).

28. Cu privire la acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că principiul securităţii raporturilor juridice decurge implicit din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi constituie unul dintre elementele de bază ale statului de drept. în acest sens sunt hotărârile din 20 octombrie 2011, 6 decembrie 2007 şi 2 noiembrie 2010, pronunţate în cauzele Nejdet Şahin şi Perihan Şahin împotriva Turciei\ paragraful 56, Beian împotriva României (nr. 1), paragraful 39, şi Ştefănică şi aiţii împotriva României, paragraful 31. De asemenea, prin Hotărârea din 9 decembrie 2008, pronunţată în Cauza Viaşu împotriva României, paragraful 64, Curtea europeană de la Strasbourg a statuat că, în contextul mai multor modificări ale unei norme legale, atât claritatea, cât şi previzibilitatea impuse de noţiunea de „legalitate” au fost grav afectate.

29. De altfel, şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene a recunoscut în mod implicit necesitatea respectării aşteptărilor legitime ale cetăţenilor cărora li se adresează o reglementare legală, spre exemplu, în Hotărârea din 15 iulie 2004, pronunţată în Cauza C-459/02 — Willy Gerekens şi Asociaţia agricolă Procol pentru promovarea comercializării produselor lactate împotriva Marelui Ducat al Luxemburgului, paragrafele 23 şi 24, sau Hotărârea din 29 iunie 2010, pronunţată în Cauza C-550/09 — Proces penal împotriva lui E. şi F., paragraful 59.

30. Mai mult, modificările legislative survenite generează discriminări sub aspectul tratamentului juridic aplicabil unor persoane aflate în situaţii juridice identice. Astfel, simpla împrejurare de fapt — soluţionarea cu întârziere a notificărilor de către entităţile învestite de lege sau soluţionarea definitivă a cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti în intervalul de activitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, în forma iniţială — nu se poate constitui în argument care să justifice în mod obiectiv şi rezonabil aplicarea unui tratament juridic diferit persoanelor îndreptăţite la măsura reparatorie prin compensarea cu un alt bun oferit în echivalent, generând încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.

31. Pe de altă parte, Curtea nu reţine critica referitoare la încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, întrucât norma a produs efecte juridice exclusiv în domeniul său temporal de acţiune (20 mai 2013—24 decembrie 2013), fără a opera modificări cu privire la raporturi juridice consumate/intrate sub autoritatea de lucru judecat anterior intrării sale în vigoare.

32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1—3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marosan Andras în Dosarul nr. 4.869/117/2011 al Curţii de Apel Cluj — Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 sunt neconstituţionale.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Curţii de Apel Cluj — Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 8 aprilie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Bianca Drăghici