În Monitorul Oficial nr. 374 din 25 iunie 2013 a fost publicat Ordinul nr. 512/2013 al ministrului Agriculturii si Dezvoltării Rurale pentru aprobarea Schemei de ajutor de minimis „Implementarea strategiilor de dezvoltare locală şi a proiectelor de cooperare“.

În cadrul Schemei de Ajutor de minimis „Implementarea strategiilor de dezvoltare locală şi a proiectelor de cooperare“ se arată:


Timp de 10 zile puteti evalua GRATUIT continutul Bibliotecii Legislative Legalis 2.0. Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie


CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 1

Prin prezenta schemă se acordă un ajutor de minimis transparent beneficiarilor eligibili conform fişelor tehnice ale măsurilor 41 „Implementarea strategiilor de dezvoltare locală“ şi 421 „Implementarea proiectelor de cooperare“ din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), cu respectarea prevederilor art. 64 din Regulamentul (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

Art. 2

(1) În cadrul prezentei scheme, acordarea de alocări financiare nerambursabile destinate beneficiarilor se face cu respectarea criteriilor prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1.998/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea articolelor 87 şi 88 din Tratatul ajutoarelor de minimis, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 379 din 28 decembrie 2006, denumit în continuare Regulament.

(2) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), prin Autoritatea de management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (AM-PNDR), este autoritatea responsabilă pentru această schemă, iar implementarea prezentei scheme se asigură prin Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) şi grupurile de acţiune locală (GAL).

Art. 3

În sensul prezentei scheme, următorii termeni se definesc astfel:

a)întreprindere – entitate implicată într-o activitate economică, indiferent de forma juridică a acesteia şi de modul de finanţare, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 364/2004 al Comsiei din 25 februarie 2004 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 70/2001 privind extinderea sferei de aplicare a acestuia la ajutoarele pentru cercetare şi dezvoltare, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 63 din 28 februarie 2004;

b)întreprinderi în dificultate, în sensul prevederilor Comunicării Comisiei „Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor în aflate dificultate“1, reprezintă:

  1. (i)

societatea cu răspundere limitată, când se constată pierderea a mai mult de jumătate din capitalul social şi a mai mult de un sfert din capital în ultimele 12 luni;

  1. (ii)

societatea în care cel puţin o parte din asociaţi răspunde nelimitat de datoriile întreprinderii, atunci când s-a pierdut mai mult de jumătate din capitalul propriu, aşa cum reiese din evidenţele contabile ale societăţii, şi când mai mult de un sfert din acest capital s-a pierdut în decursul ultimelor 12 luni;

  1. (iii)

orice întreprindere, indiferent de forma juridică, care întruneşte condiţiile pentru a fi supusă unei proceduri prevăzute de legislaţia privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului.

Chiar în cazul în care niciuna dintre condiţiile prevăzute la pct. (i), (ii) sau (iii) nu este îndeplinită, o firmă este considerată în dificultate când prezintă simultan următoarele simptome: cifra de afaceri este în scădere, înregistrează pierderi, acumulează datorii, scade fluxul de numerar;

Obiectivul schemei de ajutor de minimis

Art. 4

Obiectivul general al prezentei scheme este cel din Planul naţional strategic pentru agricultură şi dezvoltare rurală şi vizează implementarea strategiilor şi proiectelor integrate de dezvoltare locală în vederea creşterii competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier, îmbunătăţirii mediului şi a spaţiului rural, creşterii calităţii vieţii şi diversificării activităţilor economice din spaţiul rural, precum şi participarea GAL la proiecte de cooperare.

CAPITOLUL III

Necesitatea implementării schemei

Art. 5

Prin promovarea acestei scheme se are în vedere îndeplinirea obiectivelor celor 3 axe ale PNDR prin intermediul strategiilor integrate de dezvoltare, elaborate de actorii locali, organizaţi în GAL, precum şi implementarea proiectelor de cooperare transnaţională între România şi alte state membre sau/şi interteritorială între GAL-uri şi alte grupuri/parteneriate, care funcţionează după principiul LEADER, sau oricare alte grupuri rurale organizate după metoda LEADER şi recunoscute de statul membru.

CAPITOLUL IV

Domeniul de aplicare

Art. 6

(1) Prezenta schemă se aplică pentru implementarea proiectelor prevăzute în strategia de dezvoltare locală, proprie fiecărui GAL autorizat, în baza cărora au fost selectate de AM-PNDR, precum şi pentru implementarea proiectelor iniţiate de GAL ce vizează acţiuni de cooperare şi care nu au fost cuprinse în strategia de dezvoltare locală.

(2) Prin această schemă se pot acorda ajutoare de minimis întreprinderilor care activează în toate sectoarele economiei, cu excepţia:

a) ajutoarelor acordate întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în sectoarele pescuitului şi acvaculturii, reglementate de Regulamentul (CE) nr. 104/2000;

b) ajutoarelor acordate întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în producţia primară de produse agricole, astfel cum sunt enumerate în anexa I la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene;

c) ajutoarelor acordate întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în procesarea şi comercializarea produselor agricole, astfel cum sunt enumerate în anexa I la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în următoarele cazuri:

  1. (i)

atunci când valoarea ajutorului este stabilită pe baza preţului sau a cantităţii produselor în cauză, achiziţionate de la producătorii primari sau introduse pe piaţă de întreprinderile în cauză;

  1. (ii)

atunci când ajutorul este condiţionat de transferarea lui parţială sau integrală către producătorii primari;

d) ajutoarelor destinate activităţilor legate de export către ţări terţe sau către state membre, respectiv ajutoarelor legate direct de cantităţile exportate, ajutoarelor destinate înfiinţării şi funcţionării unei reţele de distribuţie sau destinate altor cheltuieli curente legate de activitatea de export;

e) ajutoarelor subordonate folosirii mărfurilor naţionale în locul celor importate;

f) ajutoarelor acordate întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în sectorul cărbunelui, în sensul Regulamentului (CE) nr. 1.407/2002 al Consiliului din 23 iulie 2002 privind ajutorul de stat pentru industria cărbunelui;

g) ajutoarelor pentru achiziţia de vehicule de transport rutier de mărfuri, acordate întreprinderilor care efectuează transport rutier de mărfuri în numele terţilor.

CAPITOLUL V

Criterii de eligibilitate privind beneficiarii

Art. 7

Beneficiarii ajutorului de minimis acordat prin prezenta schemă respectă următoarele condiţii:

a) nu sunt „întreprinderi în dificultate“ conform Comunicării Comisiei „Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate“;

b) nu au fost obiectul unei decizii a Comisiei Europene de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care au făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată şi creanţa integral recuperată;

c) valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate beneficiarilor pe o perioadă de 3 ani consecutivi (2 ani fiscali precedenţi şi anul fiscal în curs), cumulată cu valoarea alocării financiare acordate în conformitate cu prevederile prezentei scheme, nu depăşeşte echivalentul în lei a 200.000 euro. În cazul în care valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi pe o perioadă de 3 ani consecutivi (calculată conform precizărilor anterioare), cumulată cu valoarea alocării financiare ce poate fi acordată în conformitate cu prevederile prezentei scheme, depăşeşte pragul de minimis menţionat mai sus, solicitantul nu poate beneficia de prevederile schemei nici chiar pentru acea fracţiune din ajutor care nu depăşeşte acest plafon. Ajutorul de minimis nu se cumulează cu ajutorul de stat acordat în legătură cu aceleaşi costuri eligibile, în cazul în care o asemenea cumulare ar avea drept rezultat o intensitate a ajutorului care depăşeşte intensitatea ajutorului stabilită pentru condiţiile speciale ale fiecărui caz de un regulament de scutire pe categorii sau de o decizie adoptată de Comisia Europeană;

d) îndeplinesc condiţiile specifice prevăzute în fişele măsuri 41 şi 421 din cadrul axei LEADER a PNDR, precum şi cele din Ghidul solicitantului pentru accesarea măsurii 41 „Implementarea strategiilor de dezvoltare locală“ şi ale Ghidului solicitantului pentru accesarea măsurii 421 „Implementarea proiectelor de cooperare“.