Potrivit art. 77 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, republicata, „Sanctiunile disciplinare se aplics in termen de cel mult 1 an de la data sesizarii comisiei de disciplina cu privire la savarsirea abaterii disciplinare, dar nu mai tarziu de 2 ani de la data savarsirii abaterii disciplinare”.

[Legea nr. 188/1999]

Din interpretarea textului legal citat rezultă faptul că cele două termene nu sunt alternative, fiind obligatoriu ca aplicarea sancţiunii disciplinare să se circumscrie ambelor termene, astfel încât nerespectarea oricăruia dintre ele constituie un viciu de nelegalitate.


Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1107 din 1 martie 2012

Notă: Instanţa a avut în vedere dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, în forma republicată în M.Of. nr. 365 din 29 mai 2007, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, reclamantul B.E. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâţii Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Autoritatea Naţională a Vămilor şi Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara, să se constate nulitatea absolută a Ordinului nr. 2111/19.05.2011, emis de pârâtul Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, iar în subsidiar să se dispună anularea acestuia şi suspendarea executării sale până la soluţionare irevocabilă a contestaţiei, cu cheltuieli de judecată.

În motivare s-a arătat că prin Ordinul nr. 2111/19.05.2011 emis de Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, comunicat reclamantului la 20.05.2011, acesta a fost sancţionat disciplinar cu diminuarea drepturilor salariale cu 10% pe o perioadă de două luni, în baza art. 75,art. 77 alin. (1), alin. (2) lit. j), alin. (3) lit. b), alin. (4), alin. (5), art. 78 alin. (3) şi art. 79 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, coroborat cu art. 50 alin. (1), alin. (3) şi (4) din H.G. nr. 1344/2007.

În cuprinsul actului sancţionator s-a reţinut că reclamantul se face vinovat de încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilităţi, conflicte de interese şi interdicţii stabilite prin lege pentru funcţionarii publici, abatere reglementată de art. 77 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 188/1999, întrucât ar fi permis ca pe calculatorul din biroul său să fie redactată o cerere în numele SC P. SRL, pentru desigilarea instalaţiei de producţie şi a căilor de acces din cadrul antrepozitului fiscal deţinut, în legătură cu o acţiune în contencios administrativ îndreptată împotriva DJAOV Arad, utilizând astfel bunurile aparţinând autorităţii vamale pentru desfăşurarea altor activităţi decât cele aferente funcţiei publice deţinute.

Reclamantul a susţinut că ordinul atacat este nul absolut, întrucât nu cuprinde menţiunile obligatorii impuse de art. 50 alin. (3) din H.G. nr. 1344/2007, respectiv nu menţionează termenul în care poate fi contestată sancţiunea disciplinară, instanţa la care poate fi îndreptată contestaţia şi nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale, formulate prin întâmpinarea comunicată Comisiei de disciplină, urmare a citaţiei emise la 21.09.2010, care vizau nulitatea procedurii de cercetare disciplinară prealabilă, urmare a neregulatei citări, raportat la dispoziţiile art. 35 alin. (2) din H.G. nr. 1344/2007.

De asemenea, s-a susţinut că ordinul atacat ar fi nul ca urmare a faptului că a fost emis după parcurgerea procedurii de cercetare disciplinară prealabilă de către o comisie de disciplină necompetentă, acesta apreciind că cercetarea sa trebuia efectuată de către Comisia de disciplină din cadrul ANAP, conform art. 10 alin. (2) şi art. 29 alin. (3) din H.G. nr. 1344/2007, dat fiind faptul că, la data derulării acestei proceduri, deţinea funcţia publică de director administrativ, numit prin ordin al Preşedintelui ANAF.

Sub un alt aspect, s-a arătat că au fost încălcate prevederile art. 77 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, în sensul că sancţiunea disciplinară a fost aplicată după expirarea termenului de un an de la data sesizării Comisiei de disciplină cu privire la săvârşirea pretinsei abateri disciplinare.

Prin cererea depusă la dosar la 20.09.2011, reclamantul a precizat că nu a înţeles să cheme în judecată Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, ci însăşi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în calitate de emitent al actului contestat.

Prin întâmpinările depuse la dosar, autorităţile pârâte au solicitat respingerea acţiunii, susţinând că reclamantul se face vinovat de săvârşirea abaterii disciplinare reţinute în sarcina sa, iar Ordinul nr. 2111/19.05.2011 cuprinde toate elementele impuse de art. 50 alin. (3) din H.G. nr. 1344/2007, iar probele administrate în cursul cercetării disciplinare au relevat vinovăţia sa.

Prin încheierea de şedinţă din data de 20.09.2011 a fost admisă cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 2111/19.05.2011, pentru motivele expuse în cuprinsul acelei hotărâri.

Prin sentinţa civilă nr. 433 din 5 octombrie 2011, Curtea de Apel Timişoara, Secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea şi a dispus anularea Ordinului nr. 2111/19.05.2011, respingând, în rest, cererea.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin Ordinul nr. 2111/19.05.2011 emis de Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, comunicat reclamantului la 20.05.2011, acesta a fost sancţionat disciplinar cu diminuarea drepturilor salariale cu 10% pe o perioadă de două luni, în baza art. 75,art. 77 alin. (1), alin. (2) lit. j), alin. (3) lit. b), alin. (4), alin. (5), art. 78 alin. (3) şi art. 79 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, coroborat cu art. 50 alin. (1), alin. (3) şi (4) din H.G. nr. 1344/2007.

În speţă nu se verifică susţinerile privind nulitatea absolută a Ordinului nr. 2111/19.05.2011 emis de Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, referitoare la neprecizarea instanţei competente la care poate fi contestat actul astfel emis şi nici a termenului în care sancţiunea disciplinară poate fi contestată, la faptul că acesta a fost emis de către un organ necompetent, raportat la funcţia publică pe care o ocupa la data emiterii sale.

Dat fiind că la data sesizării comisiei de disciplină din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor Bucureşti reclamantul nu deţinea funcţia prevăzută de art. 1 lit. g) din Ordinul emis de Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 71 din 14 ianuarie 2008, privind organizarea şi funcţionarea Comisiei de disciplină din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, instanţa de fond a concluzionat că nu se poate constata nelegalitatea actului sancţionator atacat pentru nerespectarea normelor de competenţă în efectuarea cercetării disciplinare.

Nu se verifică nici susţinerile reclamantului referitoare la încălcarea condiţiilor de formă legal impuse pentru emiterea sa, căci în art. 3 din dispozitivul său au fost reproduse fidel prevederile art. 80 din Legea nr. 188/1999, respectiv art. 51 din H.G. nr. 1344/2007, rezultând că emitentul actului a înţeles astfel să facă trimitere la reglementările legale în vigoare, al căror conţinut se prezumă a fi cunoscut de către reclamant.

Raportat la starea de fapt reţinută anterior, curtea de apel a constatat că cererea reclamantului de anulare a ordinului apare parţial întemeiată, verificându-se, în cauză, susţinerile reclamantului referitoare la aplicarea sancţiunii disciplinare cu depăşirea termenului de prescripţie de 1 an, reglementat de art. 77 alin. (5) din Legea nr. 188/1999. S-a reţinut că rezultă atât din cuprinsul Ordinului nr. 2111/19.05.2011, cât şi din copia sesizării adresate de către Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara, Autorităţii Naţionale a Vămilor Bucureşti, sub nr. 12574/23.04.2010, că la 28.04.2010 a fost înregistrată la comisia de disciplină din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor Bucureşti (competentă, potrivit argumentelor mai sus expuse, să efectueze cercetarea disciplinară), sesizarea pentru declanşarea cercetării disciplinare a reclamantului, însoţită de nota de constatare prin care era expusă starea de fapt considerată a releva săvârşirea abaterii disciplinare.

Ca atare, în data de 28.04.2010 a început să curgă termenul de 1 an în interiorul căruia trebuia aplicată sancţiunea disciplinară reclamantului, iar ordinul de aplicare a sancţiunii disciplinare a fost emis după expirarea acestuia, la data de 19.05.2011.

S-a concluzionat în sensul că, având în vedere că prin întâmpinările depuse la dosar, ori în cadrul concluziilor orale puse la dezbaterea în fond a cauzei, pârâtele nu au formulat apărări cu privire la aceste susţineri şi nu au relevat motive de suspendare ori întrerupere a termenului de prescripţie menţionat, termenul mai sus menţionat, reglementat de art. 77 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, a expirat anterior emiterii ordinului sancţionator.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, care au invocat motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., în condiţiile art. 3041C.proc.civ., fiind susţinute, în esenţă, următoarele critici:

– potrivit art. 77 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 republicată, „sancţiunea disciplinară se aplică în termen de cel mult 1 an de la data sesizării comisiei de disciplină cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârşirii abaterii disciplinare”;

– instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile legale citate, ignorând că sancţiunea disciplinară a fost aplicată la data de 19.05.2011, deci în cadrul termenului de 2 ani de la data săvârşirii abaterii disciplinare – 19.11.2009.

În concluzie, cele două autorităţi au solicitat admiterea recursurilor, desfiinţarea soluţiei pronunţate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare.

Reclamantul a depus întâmpinare prin care a răspuns criticilor formulate, susţinând că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică şi solicitând respingerea recursurilor ca nefondate.

Recursurile sunt nefondate pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Aşa cum s-a arătat în expunerea rezumativă prezentată mai sus, prin Ordinul nr. 2111 emis la data de 19.05.2011, intimatul-reclamant a fost sancţionat disciplinar cu diminuarea drepturilor salariale cu 10% pe o perioadă de 2 luni, conform prevederilor art. 75,art. 77 alin. (1), alin. (2) lit. j), alin. (3) lit. b), alin. (4), alin. (5), art. 78 alin. (3) şi art. 79 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată.

Din actele şi lucrările cauzei rezultă că, aşa cum în mod judicios a reţinut instanţa de fond, Comisia de disciplină competentă a fost sesizată la data de 28.04.2010, iar sancţiunea a fost aplicată prin Ordinul nr. 2111 din 19.05.2011, ceea ce înseamnă încălcarea termenului de 1 an, prevăzut de lege.

Astfel, potrivit art. 77 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, republicată, „Sancţiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 1 an de la data sesizării comisiei de disciplină cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârşirii abaterii disciplinare”.

Din interpretarea textului legal citat, instanţa de recurs reţine că cele două termene nu sunt alternative, fiind obligatoriu ca aplicarea sancţiunii disciplinare să se circumscrie ambelor termene, astfel că nerespectarea oricăruia dintre ele constituie un viciu de nelegalitate.

Or, în cauză, este necontestat că sancţiunea a fost aplicată prin Ordinul nr. 2111 emis la data de 19.05.2011, în timp ce Comisia de disciplină competentă fusese sesizată la data de 28.04.2010, ceea ce reprezintă încălcarea termenului de 1 an prevăzut la art. 77 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, republicată.

Soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, recursurile fiind, în consecinţă, respinse ca nefondate.