Prin HG 1043/2012, publicata in M. Of. 733/2012, se modifica Anexa Hotararii 1007/2010 privind aprobarea programelor de interes national in domeniul protectiei familiei si a drepturilor copilului pentru perioada 2010–2012.

Va punem la dispozitie, in forma consolidata/actualizata, Anexa Hotararii 1007/2010, asa cum poate fi aceasta vizualizata in Biblioteca pentru informare juridica online Legalis 2.0:


Timp de 14 zile puteti evalua GRATUIT continutul Bibliotecii Legislative Legalis 2.0. Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie


HG 1007/2010 … Anexa
PROGRAMELE DE INTERES NAŢIONAL
în domeniul protecţiei familiei şi a drepturilor copilului pentru perioada 2010–2012

1.Programul „Închiderea instituţiilor de tip vechi şi înfiinţarea de centre de recuperare, de case de tip familial şi/sau apartamente“ – PIN 1

Scop: creşterea calităţii serviciilor sociale pentru copil şi familie

Obiectiv: creşterea numărului de case de tip familial şi apartamente şi reducerea numărului de instituţii de tip vechi

Rezultate estimate:

– cel puţin 24 de case de tip familial şi apartamente înfiinţate;

– cel puţin două centre de recuperare înfiinţate;

– numărul de instituţii de tip vechi redus cu cel puţin 6;

– cel puţin 300 de copii beneficiază de îngrijire de calitate în casele şi apartamentele nou-create.

Perioada de derulare: programul se derulează pe o perioadă de 4 ani. Proiectele vor avea o durată de maximum 36 de luni, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2013, din care cel puţin 3 luni vor fi destinate funcţionării serviciilor nou-create.

Buget: bugetul total este de 15.200 mii lei, din care:

a) 200 mii lei pentru anul 2010;

b) 5.000 mii lei pentru anul 2011;

c) 3.000 mii lei pentru anul 2012;

d) 7.000 mii lei pentru anul 2013.

Aplicant principal eligibil: direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului (DGASPC)

Parteneri: organismele private acreditate în condiţiile legii, care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei drepturilor copilului şi al protecţiei speciale a acestuia

2.Programul „Intervenţie în situaţii de violenţă în familie“ – PIN 2

Scop: creşterea calităţii serviciilor sociale pentru copil şi familie

Obiectiv: întărirea capacităţii DGASPC de intervenţie în situaţii de violenţă în familie

Rezultate estimate:

– cel puţin 20 de servicii de intervenţie în situaţii de violenţă în familie, din cadrul DGASPC, înfiinţate şi/sau dezvoltate;

– cel puţin 1.800 de victime (copii/adulţi) vor beneficia de sprijinul serviciilor de intervenţie în situaţii de violenţă în familie;

– cel puţin 1.000 de familii în care se manifestă fenomene de violenţă vor fi orientate către instituţii sau servicii cu competenţe în domeniu.

Perioada de derulare: programul se derulează pe o perioadă de 3 ani. Proiectele vor avea o durată de maximum 24 de luni, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2012, din care cel puţin 9 luni vor fi destinate funcţionării serviciilor nou-create.

Buget: bugetul total este de 1.860 mii lei, din care:

a) 200 mii lei pentru anul 2010;

b) 830 mii lei pentru anul 2011;

c) 830 mii lei pentru anul 2012.

Aplicant principal eligibil: DGASPC

Parteneri: organismele private acreditate în condiţiile legii, care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei drepturilor copilului şi al protecţiei speciale a acestuia, precum şi al prevenirii şi combaterii violenţei în familie.