Art. 293 – Cazurile de nulitate absolută (Nulitatea casatoriei) – din lucrarea Noul Cod Civil. Comentariu pe articole

Comentariu

1. Enumerare. Potrivit enumerării legale din alin. (1) al textului, este sancţionată cu nulitatea absolută căsătoria încheiată cu neobservarea cerinţelor privitoare la:

a) consimţământul la căsătorie (art. 271 NCC). De fapt, dispoziţia purtând titlul marginal „consimţământul la căsătorie”, art. 271 NCC, conţine două cerinţe relevante sub aspectul incidenţei sancţiunii nulităţii absolute, anume existenţa consimţământului fiecăruia dintre viitorii soţi, precum şi condiţia diferenţei de sex a viitorilor soţi.

În ceea ce priveşte consimţământul în vederea căsătoriei, doar lipsa materială a acestuia atrage nulitatea absolută a actului juridic, fie că viitorul soţ s-a înfăţişat personal în faţa ofiţerului de stare civilă, dar a refuzat să consimtă la căsătorie, fie că unul sau ambii soţi au lipsit de la ceremonia oficierii căsătoriei indiferent dacă cel sau cei absenţi au fost sau nu „reprezentaţi”, ştiut fiind că în materie de căsătorie reprezentarea nu este permisă; dacă manifestarea de voinţă există în materialitatea sa, însă i-a fost alterat caracterul liber prin eroare, dol sau violenţă, căsătoria este anulabilă pentru vicierea consimţământului [art. 298 alin. (1) NCC];

b) diferenţa de sex din cuprinsul art. 271 NCC, a cărei nesocotire, este de asemenea vizată de sancţiunea nulităţii absolute în baza art. 293 alin. (1) NCC care face trimitere la întreg articolul 271 NCC;

c) monogamie (art. 273 NCC). Este interzisă încheierea unei noi căsătorii de către persoana care este căsătorită, stabileşte art. 273 NCC. Câtă vreme starea de persoană căsătorită ataşată căsătoriei anterioare nu a fost stinsă – fie prin încetare ca urmare a morţii fizic constate sau declarate prin hotărâre judecătorească a unuia dintre soţi [art. 259 alin. (5) NCC], fie prin desfacere [art. 256 alin. (6) NCC], fie prin declararea nulităţii acesteia – căsătoria subsecventă încheiată în dispreţul „obstacolului” căsătoriei anterioare în fiinţă este nulă pentru bigamie.

Încetarea căsătoriei are loc pe data morţii fizic constatate sau, în cazul morţii prezumate, pe data decesului stabilită prin hotărârea definitivă [art. 52 alin. (1) NCC], cu precizarea că data morţii astfel determinată şi, implicit, data încetării căsătoriei, poate fi rectificată dacă se dovedeşte că nu era posibil ca persoana declarată moartă să fi decedat la acea dată, caz în care data morţii este cea stabilită prin hotărârea de rectificare [art. 52 alin. (3) NCC]. Căsătoria soţului celui declarat mort încheiată la o dată ulterioară aceleia reţinute printr-o hotărâre definitivă nu este afectată de o eventuală rectificare a datei morţii, anterioară faţă de cea fixată prin hotărârea existentă la momentul încheierii căsătoriei subsecvente, întrucât cauza de nulitate a căsătoriei este evaluată în raport de situaţia existentă la data contractării acesteia (a se vedea I.P. Filipescu ş.a., Dreptul familiei, p. 204-205).

Cât priveşte desfacerea căsătoriei anterioare, impedimentul rezultând din starea de persoană căsătorită este înlăturat, în funcţie de calea urmată în vederea obţinerii divorţului, pe data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat divorţul [art. 382 alin. (1) NCC] sau pe data eliberării certificatului de divorţ [art. 382 alin. (3) NCC] de către ofiţerul de stare civilă sau de notarul public de la locul încheierii căsătoriei sau de la locul ultimei locuinţe comune a soţilor [art. 375 alin. (1) NCC]; semnalăm una dintre inovaţiile din materia divorţului, cu rezonanţă în stabilirea valabilităţii sau nulităţii absolute a unei căsătorii subsecvente: în cazul divorţului din culpă, dacă soţul reclamant decedează în timpul procesului, moştenitorii săi pot continua acţiunea de divorţ [art. 380 alin. (1) NCC], cu precizarea că cererea va fi admisă numai dacă instanţa constată culpa exclusivă a soţului pârât, în viaţă, [art. 380 alin. (2) NCC], situaţie în care căsătoria este socotită desfăcută la data decesului soţului reclamant [art. 382 alin. (2) NCC]; nu există prevederi explicite privind efectele hotărârii de respingere a cererii de divorţ continuate de moştenitori, dar de bună seamă nu poate avea ca urmare menţinerea căsătoriei, ci se va constata încetarea acesteia. Continuarea procesului de divorţ de către moştenitorii soţului decedat în condiţiile de strictă interpretare indicate de legiuitor nu împiedică încheierea valabilă a unei noi căsătorii de către soţul supravieţuitor ulterior decesului soţului şi mai înainte de rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate asupra divorţului, întrucât, indiferent de sensul actului instanţei, de admitere sau de respingere a cererii de divorţ, căsătoria şi-a oprit efectele pe data decesului unuia dintre soţi, ceea ce diferă fiind doar modalitatea în care se consacră această realitate.

Căsătoria încheiată mai înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de declarare a nulităţii absolute sau de anulare a căsătoriei anterioare nu va fi desfiinţată pentru bigamie întrucât, potrivit prevederii cu valoare de principiu cuprinsă în art. 1254 alin. (1) NCC, contractul lovit de nulitate este considerat a nu fi fost niciodată încheiat (a se vedea E. Florian, Dreptul familiei, p. 55).

d) interzicerea căsătoriei între rude (art. 274 NCC). Prin dispoziţia la care se face trimitere, art. 274 alin. (1)-(3) NCC, căsătoria este oprită între rudele în linie dreaptă indiferent de grad, precum şi între cele în linie colaterală până la gradul al patrulea inclusiv, fără nicio distincţie după cum rudenia este firească, adică bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană ori pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun [art. 405 alin. (1) NCC] sau rudenia este civilă, rezultată din adopţie [art. 405 alin. (2) NCC]. Pe cale de consecinţă, este sancţionată cu nulitatea absolută căsătoria încheiată între rude în linie dreaptă indiferent de grad, precum şi căsătoria neautorizată prin actul instanţei de tutelă încheiată între rude colaterale până la al patrulea grad inclusiv, fără a distinge după cum rudenia este firească sau prin adopţie.

Cât priveşte rudenia din afara căsătoriei, stabilită potrivit legii, efectul prohibitiv este neîndoielnic, la fel şi incidenţa nulităţii absolute. În situaţia în care rudenia din afara căsătoriei nu este confirmată juridiceşte, întrucât rudenia de sânge, ca stare de fapt, există indiferent dacă a fost sau nu consacrată formal (prin recunoaştere voluntară de filiaţie, de exemplu) şi ţinând seama de raţiunile care au justificat instituirea rudeniei ca impediment la căsătorie, credem că cele afirmate în doctrină sub imperiul reglementărilor anterioare, anume că impedimentul rudeniei este operant cu condiţia probării existenţei relaţiei de rudenie în grad interzis, îşi păstrează actualitatea (a se vedea I. Albu, Dreptul familiei, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975, p. 87).

În cazul reproducerii umane asistate medical cu terţ donator, filiaţia şi rudenia reală, biologică, diferită de cea legală, rămân ascunse, neputând fi stabilită nicio legătură de filiaţie între terţul donator şi copilul astfel conceput [art. 441 alin. (1) NCC], după cum nici filiaţia copilului astfel conceput nu poate fi contestată din raţiuni ce ţin de caracterul asistat medical al concepţiunii [art. 443 alin. (1) NCC]. Drept urmare, impedimentul rudeniei se va raporta la filiaţia şi rudenia atribuite de lege.

Referitor la adoptat şi descendenţii săi, raporturile de rudenie firească faţă de părinţii fireşti ai adoptatului şi rudele acestora încetează pe data rămânerii definitive a hotărârii de încuviinţare a adopţiei [art. 470 alin. (2) şi art. 469 NCC], însă impedimentul la căsătorie fondat pe rudenia de sânge a adoptatului şi a descendenţilor săi se menţine, fiind dublat de interdicţia de căsătorie între rudele civile [art. 274 alin. (3), astfel cum a fost modificat prin Legea de punere în aplicare].

Prin excepţie de la regula ce opreşte căsătoria între rudele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv, în temeiul art. 274 alin. (2) NCC căsătoria poate fi totuşi autorizată de instanţa de tutelă în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul solicitantul între rude în linie colaterală de gradul IV, adică între verii primari potrivit precizărilor din art. 406 alin. (3) lit. b) NCC, fără a distinge între rudenia firească şi cea adoptivă, după cum se precizează în cuprinsul art. 274 alin. (3) NCC. În lipsa autorizării, căsătoria este lovită de nulitate absolută.

Observăm severitatea tratamentului juridic în comparaţie cu cel aplicabil căsătoriei neautorizate a minorului, aceasta din urmă sancţionată cu nulitatea relativă [art. 297 alin. (1) NCC], ce se acoperă, printre altele, în cazul obţinerii autorizării înainte de rămânerea definitivă a hotărârii în declararea nulităţii căsătoriei [art. 303 alin. (1) NCC].

e) interzicerea căsătoriei alienatului şi a debilului mintal (art. 276 NCC). Interdicţia de a se căsători impusă alienatului şi debilului mintal are caracter absolut şi categoric, altfel spus vizează căsătoria acestuia cu orice persoană chiar dacă aceasta din urmă ar cunoaşte şi ar fi dispusă să accepte căsătoria, fără a deosebi după cum alienatul sau debilul mintal se află sau nu sub interdicţie judecătorească – întrucât art. 276 NCC nu distinge – şi este incompatibilă cu derogări apte să înlăture sancţiunea nulităţii absolute a căsătoriei (a se vedea I.P. Filipescu ş.a., Dreptul familiei, p. 206).

f) solemnitatea şi publicitatea celebrării căsătoriei, anume nesocotirea obligaţiei de către viitorii soţi de a se înfăţişa împreună la sediul primăriei pentru a-şi da consimţământul la căsătorie în mod public, în prezenţa a doi martori, în faţa ofiţerului de stare civilă [art. 287 alin. (1) NCC]. Căsătoria încheiată cu neobservarea oricăreia dintre cerinţele enunţate este sancţionată cu nulitatea absolută.

Este de menţionat că, în temeiul dispoziţiei cu caracter general cuprinsă în art. 102 NCC, potrivit căreia „actele de stare civilă întocmite de o persoană care a exercitat în mod public atribuţiile de ofiţer de stare civilă, cu respectarea tuturor prevederilor legale, sunt valabile, chiar dacă acea persoană nu avea această calitate, afară de cazul în care beneficiarii acestor acte au cunoscut, în momentul întocmirii lor, lipsa acestei calităţi”, „oficierea” căsătoriei de către o persoană care nu deţine calitatea de ofiţer de stare civilă, dar a exercitat atribuţii specifice acelei calităţi în mod public, nu are consecinţe asupra valabilităţii actului juridic, cu condiţia ca soţii să nu fi cunoscut lipsa calităţii de ofiţer de stare civilă. Per a contrario, dacă soţii, la data încheierii căsătoriei, ştiau că, în realitate, cel ce le oficiază căsătoria şi-a asumat de la sine putere „rolul” de ofiţer de stare civilă, căsătoria va fi lovită de nulitate absolută.

2. Căsătoria soţului unei persoane declarate moarte. Conform celor stabilite prin art. 293 alin. (2) NCC, în cazul în care soţul unei persoane declarate moarte s-a recăsătorit şi, după aceasta, hotărârea declarativă de moarte este anulată, noua căsătorie rămâne valabilă, dacă soţul celui declarat mort a fost de bună-credinţă. Prima căsătorie se consideră desfăcută pe data încheierii noii căsătorii. Nu este vorba de acoperirea nulităţii căsătoriei subsecvente, ci de recunoaşterea valabilităţii acesteia sub condiţia ca soţul celui declarat mort să fi fost de bună-credinţă la data, se subînţelege, a încheierii celei din urmă căsătorii. Altminteri, dacă raportat la momentul încheierii căsătoriei subsecvente acest soţ a fost de rea-credinţă, cunoscând faptul că, în realitate, soţul său declarat mort prin hotărâre definitivă se află în viaţă, anulându-se hotărârea declarativă de moarte căsătoria anterioară este „reactivată”, iar cea subsecventă este nulă pentru bigamie.

3. Alte cauze de nulitate absolută. Contrar celor sugerate prin titlul marginal, „cazurile de nulitate absolută”, enumerarea din art. 293 NCC nu epuizează toate sursele de nulitate absolută a căsătoriei expres prevăzute – lista se completează cu impubertatea legală [art. 294 alin. (1) NCC] şi fictivitatea căsătoriei [art. 295 alin. (1) NCC]; ca numitor comun, cauzele de nulitate absolută arătate de art. 293 NCC nu pot fi acoperite, spre deosebire de celelalte două cazuri indicate de legiuitor.