Conform prevederilor art. 197 alin. (2) C.proc.pen., in cazul in care asistenta juridica a invinuitului sau a inculpatului este obligatorie, incalcarea dispozitiilor relative la asistarea acestora de catre aparator, ca persoana care a dobandit calitatea de avocat in conditiile legii, se sanctioneaza cu nulitatea absoluta.
Prevederile art. 197 alin. (2) C.proc.pen. nu sunt incidente dacă învinuitul sau inculpatul a fost asistat de persoana care a dobândit calitatea de avocat în condiţiile legii, indiferent dacă această calitate era suspendată pentru neplata taxelor şi a contribuţiilor profesionale.
art. 197 alin. (2) C.proc.pen.
Secţia penală, Decizia nr. 2054 din 18 mai 2011
Prin sentinţa penală nr. 240 din 26 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Argeş, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C.pen. şi a dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, a fost condamnat inculpatul P.S. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 C.pen., în sensul că s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen., pe durata executării pedepsei.
În baza art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi art. 37 alin. (1) lit. a) C.pen., a fost condamnat inculpatul B.M. la pedeapsa de un an şi 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu.
În baza art. 83 C.pen., s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de un an şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 477 din 19 august 2008, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin neapelare, şi s-a dispus executarea acestei pedepse alăturat celei aplicate prin prezenta sentinţă, urmând ca în final inculpatul să execute 2 ani şi 8 luni închisoare, prin privare de libertate, conform dispoziţiilor art. 57 C.pen.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 C.pen., în sensul că s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen., pe durata executării pedepsei.
În baza art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi art. 76 alin. (1) lit. d) C.pen., a fost condamnat inculpatul T.B. la pedeapsa de un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu.
În baza art. 81 C.pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform dispoziţiilor art. 82 C.pen.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii P.S. şi B.M.
Inculpatul P.S. a criticat sentinţa, în principal, pentru nelegalitate, întrucât nu a beneficiat de asistenţă juridică pe întreg parcursul cercetării judecătoreşti, în sensul că a fost asistat o anumită perioadă de un avocat suspendat pentru neplata contribuţiilor, astfel că toate actele efectuate în această perioadă sunt lovite de nulitatea absolută prevăzută în art. 197 C.proc.pen.
Inculpatul B.M. a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, un prim motiv fiind acela că P.S. nu a beneficiat pe toată perioada cercetării judecătoreşti de asistenţă juridică calificată, sentinţa atacată fiind, astfel, lovită de nulitate absolută, prevăzută în art. 197 alin. (2) C.proc.pen.
Prin decizia nr. 4/A din 6 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, cu majoritate, s-a decis respingerea, ca nefondate, a apelurilor declarate de inculpaţii P.S. şi B.M.
În considerentele deciziei, instanţa de apel, analizând critica de nelegalitate a sentinţei atacate, invocată de ambii inculpaţi, în sensul că se impune refacerea cercetării judecătoreşti, întrucât unul dintre inculpaţi, şi anume P.S., a fost asistat de un apărător care, într-o anume perioadă, pe parcursul judecării în primă instanţă, era suspendat şi nu avea dreptul de a-şi exercita profesia, situaţie ce ar atrage nulitatea absolută a hotărârii potrivit art. 197 alin. (2) C.proc.pen. cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, a apreciat că o atare critică nu poate fi primită.
Potrivit art. 197 alin. (2) C.proc.pen., sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, între altele, dispoziţiile relative la asistarea învinuitului sau a inculpatului de către apărător, când aceasta este obligatorie.
În cauza dedusă judecăţii, inculpatul P.S. a fost asistat de apărător, iar împrejurarea că în perioada septembrie 2009 – aprilie 2010, când s-a efectuat cercetarea judecătorească, acesta a fost suspendat, în opinia curţii de apel, nu echivalează cu pierderea calităţii de avocat a apărătorului în cauză, dat fiind motivul pentru care s-a dispus suspendarea, şi anume neplata taxelor şi a contribuţiilor profesionale.
Prin urmare, apărătorul care l-a asistat la instanţa de fond pe inculpatul P.S. şi-a păstrat calitatea de avocat, calitate care nu a încetat prin suspendarea acestuia pentru motivele menţionate.
Trimiterea la decizia în interesul legii nr. 27 din 16 aprilie 2007, la care a făcut referire apărarea, a fost apreciată mai degrabă o susţinere ce corespunde opiniei majoritare, în sensul că echivalează cu o lipsă de apărare numai situaţia în care asistenţa juridică este acordată de o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat, împrejurare ce nu poate fi asimilată speţei dedusă judecăţii, aşa cum a susţinut apărarea, întrucât avocatul care a asigurat asistenţă juridică inculpatului P.S. a dobândit şi are această calitate, pe care o păstrează pe toată perioada suspendării, numai că nu are dreptul de a-şi exercita atribuţiile pe toată această perioadă, situaţie care însă nu a fost cunoscută de instanţă decât după un anumit interval de timp, când a dispus înlocuirea apărătorului ales cu un apărător desemnat din oficiu.
Or, textul art. 197 alin. (2) C.proc.pen. sancţionează cu nulitate absolută numai neasistarea învinuitului sau a inculpatului de către apărător, practic de o persoană care nu are calitatea de avocat dobândită în condiţiile legii, neavând relevanţă, în opinia completului majoritar, sub aspectul existenţei condiţiilor legale ale art. 197 alin. (2) C.proc.pen., dacă această calitate a fost suspendată temporar, esenţială fiind existenţa acestei calităţi de avocat în privinţa persoanei care a asistat pe inculpatul P.S., existenţă care, în opinia completului majoritar, nu poate fi contestată.
Aşadar, cum legea procesual penală este de strictă interpretare, în sensul arătat, curtea de apel a constatat că dispoziţiile legale ale art. 197 alin. (2) C.proc.pen. nu au fost încălcate, astfel încât nu poate opera nulitatea absolută a hotărârii atacate, cu consecinţa desfiinţării în totalitate a sentinţei, cu trimitere în vederea reluării judecăţii în primă instanţă, aşa cum a susţinut apărarea.
În cauză se poate face o analiză dacă o atare încălcare a dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal – având dreptul de exercitare a profesiei de avocat suspendat, avocatul în cauză pe perioada sus-menţionată nu avea dreptul de a asista pe învinuit sau inculpat – atrage sau nu sancţiunea nulităţii relative în condiţiile art. 197 alin. (1) C.proc.pen., care este condiţionată de aducerea unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.
În acest sens, curtea de apel a constatat că nu s-a produs nici o vătămare inculpatului, întrucât, deşi avea suspendată calitatea de avocat, nu însă pe motive profesionale, ci numai pentru neplata taxelor, avocata S.A., ca apărător ales al inculpatului, a făcut efective şi depline apărări inculpatului prin invocarea prevederilor art. 197 alin. (2) C.proc.pen. vizând nerespectarea dispoziţiilor legale privind prezentarea materialului de urmărire penală, tribunalul, prin sentinţa penală nr. 307 din 7 octombrie 2009, dispunând, în urma apărării efectuate de sus-numita avocat, restituirea cauzei la procuror, sentinţă casată de Curtea de Apel Piteşti, prin decizia penală nr. 652/R din 29 octombrie 2009, prin care s-a dispus înlăturarea dispoziţiei de restituire şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă, în vederea continuării judecării.
Analizând în concret modul în care avocata S.A. a pledat şi apărat pe inculpat, rezultă cu prisosinţă că aceasta a făcut o efectivă şi eficientă apărare, aşa cum pretinde legea, astfel că nu există, în opinia completului majoritar, vreo vătămare a inculpatului sub aspectul deplinei exercitări a dreptului de apărare, potrivit art. 6 C.proc.pen.
Ca atare, neexistând această vătămare care este o condiţie expresă pentru reţinerea nulităţii relative, nu se poate ajunge la concluzia unei eventuale nulităţi relative ce vizează alte încălcări ale reglementării procesului penal, decât cele prevăzute în art. 197 alin. (2) C.proc.pen., sancţionabile cu nulitate absolută.
A mai reţinut instanţa de apel că nu poate fi invocată nulitatea relativă nici prin prisma dispoziţiilor art. 197 alin. (4) teza a II-a C.proc.pen., care vizează invocarea încălcării altor dispoziţii legale decât cele prevăzute la alin. (2) al aceluiaşi articol şi că nu se impune anularea actului, în speţă a hotărârii primei instanţe, deoarece aceasta nu este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, cu atât mai mult cu cât inculpatul P.S. a recunoscut şi regretat fapta. De precizat că inculpatul P.S. a invocat această nelegalitate a lipsei de apărare după reluarea cauzei în complet de divergenţă, în prima dezbatere invocând numai reducerea pedepsei, pe când celălalt inculpat, B.M., în mod constant, atât înainte de repunerea pe rol a cauzei, cât şi după reluarea din nou a dezbaterilor, a susţinut că nu a fost asigurată, în condiţiile legii, nu apărarea sa, ci a celuilalt coinculpat, P.S.
Împotriva deciziei, în termen legal, a declarat recurs, între alţii, inculpatul B.M.
Inculpatul B.M. a criticat decizia pentru nelegalitate, în sensul că la instanţa de fond coinculpatul P.S. a fost asistat de un avocat suspendat din funcţie, situaţie ce atrage nulitatea absolută prevăzută în art. 197 alin. (2) C.proc.pen. a actelor efectuate în cursul cercetării judecătoreşti, acest din urmă inculpat fiind lipsit de apărare, care era obligatorie în raport cu cuantumul pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată.
Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivului invocat de inculpat, care în drept se încadrează în cazul de casare prevăzut în art. 3859alin. (1) pct. 6 C.proc.pen., cât şi din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul nu este fondat.
În ce priveşte critica adusă deciziei de către inculpatul B.M., ce vizează nelegalitatea acesteia şi se circumscrie cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 6 C.proc.pen. şi care a constituit şi motiv de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în mod corect, instanţa de prim control judiciar a constatat că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 197 alin. (2) C.proc.pen.
Potrivit textului de lege sus-menţionat, sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute, între altele, dispoziţiile relative la asistarea învinuitului sau a inculpatului de către apărător, când aceasta este obligatorie.
Asistenţa juridică a inculpatului este obligatorie în cursul judecăţii, aşa cum dispune art. 171 alin. (3) C.proc.pen., în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.
În speţa dedusă judecăţii, prevederile legale sus-menţionate sunt aplicabile faţă de împrejurarea că recurentul inculpat P.S. a fost trimis în judecată pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 522/2004, infracţiune pedepsită cu închisoarea mai mare de 5 ani (potrivit textelor de lege menţionate, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani).
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că recurentul inculpat P.S. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv prin rechizitoriul din 26 martie 2009 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Piteşti, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş cu prim termen de judecată la data de 14 aprilie 2009.
În cursul cercetării judecătoreşti la instanţa de fond, recurentul inculpat P.S. a fost asistat de apărător ales în persoana avocatei S.A., care a participat la punerea în discuţie din oficiu de către instanţa de fond la termenul de judecată din 7 ianuarie 2010 a legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a inculpatului, a menţinerii stării de arest preventiv la data de 18 februarie 2010 şi la ascultarea inculpatului care s-a realizat la data de 19 ianuarie 2010.
Din adresa din 23 martie 2010 a Baroului Bucureşti rezultă că numita S.A. a fost suspendată din profesia de avocat pentru neplata taxelor/ contribuţiilor profesionale către Barou, Uniunea Naţională a Barourilor din România/ Casa de Asigurări a Avocaţilor, începând cu data de 1 octombrie 2009, prin decizia din 29 septembrie 2009.
Este adevărat că în perioada septembrie 2009 – octombrie 2010, când avocata S.A. l-a asistat la instanţa de fond pe inculpatul P.S., aceasta era suspendată din funcţie, dar aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, suspendarea exercitării atribuţiilor specifice profesiei de avocat pentru neplata taxelor/contribuţiilor profesionale nu echivalează cu pierderea calităţii de avocat dobândită în condiţiile Legii nr. 51/1995, modificată.
Or, art. 197 alin. (2) C.proc.pen. sancţionează cu nulitatea absolută neasistarea învinuitului/inculpatului de către apărător, adică de o persoană care a dobândit calitatea de avocat în condiţiile legii, fiind lipsită de relevanţă sub aspectul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de textul de lege sus-menţionat dacă această calitate a fost suspendată temporar, esenţială fiind existenţa calităţii de avocat în privinţa persoanei ce a asistat pe inculpat, existenţă ce nu poate fi contestată.
În consecinţă, în mod corect, instanţa de prim control judiciar, pornind de la faptul că legea procesual penală este de strictă interpretare, a constatat că prevederile art. 197 alin. (2) C.proc.pen. nu au fost încălcate şi, prin urmare, că nu se impune desfiinţarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
De asemenea, corectă este şi concluzia instanţei de prim control judiciar, în sensul că în cauză nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 197 alin. (1) şi (4) C.proc.pen., care reglementează nulităţile relative.
Recurentului-inculpat P.S. nu i s-a adus nici o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actelor efectuate la instanţa de fond în prezenţa apărătorului S.A. Astfel cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, în perioada septembrie 2009 – aprilie 2010, când l-a asistat pe inculpat, aceasta a efectuat o apărare efectivă, invocând în faţa instanţei de fond încălcarea unor dispoziţii legale sancţionate cu nulitatea absolută, apărări ce au fost însuşite de tribunal care, prin sentinţa penală nr. 307 din 7 octombrie 2009, a dispus restituirea cauzei la procuror. Această hotărâre a fost casată de curtea de apel, care a admis recursul procurorului şi a dispus trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă de fond în vederea continuării judecării cauzei.
Prin urmare, neexistând vreo vătămare adusă inculpatului în exercitarea dreptului său la apărare, astfel cum este garantat de art. 6 C.proc.pen., condiţie esenţială pentru incidenţa prevederilor art. 197 alin. (1) şi (4) C.proc.pen., în mod corect instanţa de apel a reţinut că în cauză nu poate fi invocată nici măcar o nulitate relativă care să justifice cererea inculpatului de a se trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 6 C.proc.pen. şi că decizia instanţei de apel este judicios argumentată în ce priveşte respingerea criticii vizând nerespectarea de către instanţa de fond a dreptului la apărare al inculpatului P.S., drept garantat de art. 6 C.proc.pen.
Aşa fiind, reţinând că hotărârile pronunţate în cauză sunt legale şi temeinice, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei nr. 4/A din 6 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori.