A fost publicata, in M. Of.  201, Legea 54/2012 privind desfasurarea activitatilor de picnic.


PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL

LEGE Nr. 54/2012 privind desfăşurarea activităţilor de picnic
M.Of. nr. 201 din 27.3.2012

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. 1
Prezenta lege reglementează activităţile de picnic, desfăşurate pe domeniul public ori privat al statului şi/sau al unităţilor administrativ-teritoriale.

Art. 2
Prezenta lege are ca scop prevenirea, reducerea şi eliminarea impactului negativ asupra mediului, asupra stării de sănătate a populaţiei, generat de practicarea inadecvată a activităţilor de picnic.

Art. 3
În înţelesul prezentei legi, expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:

a) activitate de picnic – orice activitate de recreere de afluenţă publică, desfăşurată în zone de afluenţă publică consacrate pe domeniul public ori privat al statului şi/sau al unităţilor administrativ-teritoriale de una ori mai multe persoane şi care presupune consumul de băuturi şi/sau alimente, precum şi, după caz, aprinderea ori nu a focului;

b) zone de afluenţă publică consacrate – zone în care publicul obişnuieşte să petreacă ocazional timpul liber, zone special amenajate pentru activităţile de picnic şi zone indicate pentru activităţile de picnic organizate în acest scop de către autorităţile administraţiei publice locale;

c) zone special amenajate pentru activităţile de picnic – zonele aparţinând domeniului public ori privat al statului şi/sau al unităţilor administrativ-teritoriale, dotate cu utilităţi şi facilităţi pentru desfăşurarea activităţilor de picnic şi în care aprinderea focului este permisă;

d) zone indicate pentru activităţile de picnic – zonele indicate în planurile de zonificare ale parcurilor aflate în intravilanul localităţilor, precum şi zonele limitrofe pădurilor situate în intravilanul localităţilor, în care sunt permise activităţi de picnic, cu excepţia aprinderii focului;

e) administrator al zonei special amenajate pentru activităţile de picnic, respectiv al zonei indicate pentru activităţile de picnic – persoana fizică şi/sau juridică care administrează terenuri aparţinând domeniului public ori privat al statului şi/sau al unităţilor administrativ-teritoriale în temeiul unui titlu valabil.

Art. 4
(1) Desfăşurarea activităţilor de picnic, cu excepţia celor desfăşurate în zonele prevăzute la art. 3 lit. c) şi d), este interzisă.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), desfăşurarea activităţilor de picnic este permisă şi în alte zone decât cele prevăzute la art. 3 lit. c) şi d) doar în condiţiile organizării de evenimente ocazionale, autorizate potrivit legii.

Art. 5
Administratorul zonelor special amenajate pentru activităţile de picnic şi al zonelor indicate pentru activităţile de picnic are următoarele obligaţii:

a) să asigure amenajarea zonei în care se desfăşoară activităţile de picnic cu respectarea dispoziţiilor în vigoare referitoare la urbanism, silvicultură şi protecţia mediului;

b) să amenajeze zona în care se desfăşoară activitatea de picnic prin intervenţii minime asupra mediului natural, fără efectuarea de defrişări, modificări ale malurilor sau albiilor apelor ori betonări sau asfaltări ale solului;

c) să încadreze şi să delimiteze în cadrul documentaţiilor de amenajare a teritoriului sau de urbanism, după caz, zonele special amenajate pentru activităţile de picnic şi zonele indicate pentru activităţile de picnic;

d) să delimiteze zonele special amenajate pentru activităţile de picnic şi zonele indicate pentru activităţile de picnic prin marcarea corespunzătoare în vederea desfăşurării activităţii de picnic, indicând orarul de funcţionare;

e) să amenajeze în zonele prevăzute la art. 3 lit. c) locuri speciale pentru aprinderea focului;

f) să asigure dotarea zonelor special amenajate pentru activităţile de picnic şi a zonelor indicate pentru activităţile de picnic cu containere destinate colectării selective a deşeurilor, inscripţionate corespunzător, precum şi cu toalete ecologice;

g) să asigure marcarea corespunzătoare a punctelor pentru colectarea selectivă a deşeurilor, precum şi afişarea, în mod obligatoriu, a regulilor privind colectarea selectivă, cu exemplificarea tipurilor de deşeuri;

h) să nu permită efectuarea de defrişări sau modificări ale cursurilor de apă pentru amenajarea zonei;

i) să nu permită ridicarea de construcţii, în perimetrul zonelor ce fac obiectul prezentei legi, cu excepţia celor cu caracter temporar;

j) să organizeze serviciul de verificare zilnică a zonelor în care se desfăşoară activităţile de picnic, atât a celor prevăzute la art. 3 lit. c), cât şi a celor prevăzute la art. 3 lit. d), precum şi a zonelor aflate în imediata vecinătate a acestora, pentru a se asigura că niciun fel de prejudiciu nu este adus mediului. Verificarea zilnică a zonelor în care se desfăşoară activităţile de picnic se realizează cu ajutorul poliţiei locale;

k) să asigure serviciul de salubritate în vederea ridicării deşeurilor colectate selectiv;

l) să delimiteze şi să marcheze în mod corespunzător zona destinată parcării autovehiculelor în cazul zonelor special amenajate pentru activităţile de picnic, dacă geografia acestora permite;

m) să afişeze un plan cuprinzător cu ilustraţii detaliate privind organizarea şi facilităţile zonei în care se desfăşoară activităţile de picnic, regulile privind desfăşurarea activităţilor de picnic, precum şi sancţiunile aplicabile în cazul constatării nerespectării acestora şi numerele de telefon utile;

n) să realizeze şi să doteze corespunzător pichete de stingere a incendiilor.

Art. 6
(1) Autoritatea publică locală sau centrală care administrează zone de afluenţă publică consacrate are obligaţia de a prevedea în bugetul propriu sumele necesare asigurării condiţiilor de funcţionare a acestora.

(2) Autoritatea publică locală care administrează zone de afluenţă publică consacrate are obligaţia de a include clauze aferente salubrizării zonelor în care se desfăşoară activităţile de picnic în contractul cu operatorul local.

Art. 7
Persoanele fizice care desfăşoară activitatea de picnic au următoarele obligaţii:

a) să nu distrugă, modifice ori să degradeze panourile informative, marcajele, indicatoarele, construcţiile, împrejmuirile sau orice alte amenajări aflate în perimetrul zonelor prevăzute la art. 3 lit. c) şi d);

b) să arunce deşeurile doar în locurile special amenajate;

c) să depună selectiv deşeurile de ambalaje în containerele inscripţionate corespunzător categoriei de deşeuri, în conformitate cu regulile privind colectarea selectivă;

d) să aprindă focul doar în locurile special amenajate şi să îl supravegheze în permanenţă;

e) să respecte orarul de desfăşurare a activităţii de picnic corespunzător zonei respective;

f) să lase locul în care au desfăşurat activitatea de picnic curat şi nealterat;

g) să parcheze autovehiculele doar în zonele special amenajate în acest scop;

h) să folosească pentru satisfacerea necesităţilor fiziologice doar locurile special amenajate;

i) să nu folosească produse de igienă personală la o distanţă mai mică de 30 m faţă de cursurile de apă;

j) să nu spele obiectele care au deservit activităţii de picnic în apele din vecinătatea zonei special amenajate pentru activităţile de picnic sau a zonei indicate pentru activităţile de picnic. Împrăştierea pe sol a apei uzate rezultate în urma activităţii de picnic sau vărsarea acesteia în apele din vecinătatea zonei special amenajate pentru activităţile de picnic ori a zonei indicate pentru activităţile de picnic sunt interzise;

k) să nu hrănească animalele sălbatice;

l) să nu îndepărteze, să nu rănească ori să nu distrugă plantele, animalele, rocile sau orice alte elemente ale cadrului natural şi/sau construit;

m) să nu posteze semne sau mesaje;

n) să păstreze liniştea şi să nu deranjeze comunităţile locale, viaţa sălbatică sau alţi vizitatori;

o) să nu arunce ţigări, chibrituri sau orice alte obiecte aprinse în alte locuri decât în cele special amenajate;

p) să respecte ordinea publică şi bunele moravuri, conform prevederilor legislaţiei în vigoare;

q) să nu desfăşoare activităţi de picnic în afara zonelor special amenajate pentru activităţile de picnic şi/sau a zonelor indicate pentru activităţile de picnic.

Art. 8
(1) Următoarele fapte constituie contravenţii şi se sancţionează după cum urmează:

a) nerespectarea prevederilor art. 5, cu amendă de la 10.000 lei la 50.000 lei;

b) nerespectarea prevederilor art. 7 lit. a), cu amendă de la 100 lei la 500 lei;

c) nerespectarea prevederilor art. 7 lit. b), cu amendă de la 200 lei la 2.000 lei;

d) nerespectarea prevederilor art. 7 lit. c), cu amendă de la 100 lei la 500 lei;

e) nerespectarea prevederilor art. 7 lit. d), cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei;

f) nerespectarea prevederilor art. 7 lit. f), o) şi p), cu amendă de la 300 lei la 3.000 lei;

g) nerespectarea prevederilor art. 7 lit. e), g)–j), cu amendă de la 100 lei la 200 lei;

h) nerespectarea prevederilor art. 7 lit. k)–n), cu amendă de la 200 lei la 400 lei;

i) nerespectarea prevederilor art. 7 lit. q), cu amendă de la 1.000 la 3.000 lei.

(2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1) se fac de către reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu, autorităţile administraţiei publice locale şi personalul împuternicit al acestora, precum şi de către ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române, precum şi de către agenţii Poliţiei locale, conform competenţelor stabilite prin lege.

(3) Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal de constatare a contravenţiei ori, după caz, de la data comunicării acestuia jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (1). Autorităţile prevăzute la alin. (2) menţionează această posibilitate în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.

(4) Autorităţile prevăzute la alin. (2) pot:

a) să inspecteze zonele în care se desfăşoară activităţile de picnic;

b) să verifice datele cu caracter personal ale persoanelor care desfăşoară activităţile de picnic;

c) să evacueze din zona în care se desfăşoară activităţile de picnic persoanele care încalcă una sau mai multe dintre obligaţiile prevăzute la art. 7.