Transmisiunea moştenirii este reglementata in noul Codul Civil la articolele 1100-1134. Cel chemat la mostenire in temeiul legii sau al vointei defunctului poate accepta mostenirea sau poate
renunta la ea, intr-un anumit termen, denumit de legiuitor termen de optiune succesorala. Termenul de optiune succesorala este de un an de la deschiderea mostenirii.

In anumite situatii expres reglementate de Cod, termenul de un an curge:
○ de la data naşterii celui chemat la moştenire, dacă naşterea s-a produs după deschiderea
moştenirii;
○ de la data înregistrării morţii în registrul de stare civilă, dacă înregistrarea se face în temeiul unei
hotărâri judecătoreşti de declarare a morţii celui care lasă moştenirea, cu excepţia cazului în care
succesibilul a cunoscut faptul morţii sau hotărârea de declarare a morţii la o dată anterioară, caz
în care termenul curge de la această din urmă dată;
○ de la data la care legatarul a cunoscut sau trebuia să cunoască legatul său, dacă testamentul
cuprinzând acest legat este descoperit după deschiderea moştenirii;
○ de la data la care succesibilul a cunoscut sau trebuia să cunoască legătura de rudenie pe care se
întemeiază vocaţia sa la moştenire, dacă această dată este ulterioară deschiderii moştenirii.
– moştenitorii celui care a decedat fără să-şi fi exercitat dreptul de opţiune succesorală îl exercită separat,
fiecare pentru partea sa, în termenul aplicabil dreptului de opţiune privind moştenirea autorului lor.


Acceptarea moştenirii

– nimeni nu poate fi obligat să accepte o moştenire ce i se cuvine;
– creditorii succesibilului pot accepta moştenirea, pe cale oblică, în limita îndestulării creanţei lor;
– acceptarea poate fi:

○ expresă, prin înscris autentic sau sub semnătură privată;
○ tacită, când succesibilul face un act sau un fapt pe care nu ar putea să-l facă decât în calitate de moştenitor (acte de dispoziţie, administrare definitivă ori folosinţă a unor bunuri din moştenire);

– acceptarea moştenirii operează sub beneficiu de inventar, ceea ce presupune că nu se va face o confuziune de  patrimonii între cel al persoanei decedate şi cel al succesorului său, moştenitorii legali şi cei testamentari răspunzând pentru datoriile şi sarcinile succesiunii doar cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporţional cu cota fiecăruia;
– succesibilii, creditorii moştenirii şi orice persoană interesată pot solicita notarului competent să dispună efectuarea unui inventar al bunurilor din patrimoniul succesoral, întocmindu-se un proces-verbal de inventariere;
– ca excepţie de la caracterul voluntar al actului de opţiune, succesibilul care, cu rea-credinţă, a ascuns sau a sustras bunuri din patrimoniul succesoral sau a ascuns o donaţie supusă raportului sau reducţiunii este considerat că a acceptat moştenirea, chiar dacă anterior renunţase la ea.


Renunţarea la moştenire

– renunţarea la moştenire nu se presupune, ci trebuie făcută în formă autentică la orice notar public sau, după caz, la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, cu excepţia cazului în care, îndeplinind condiţiile prevăzute de lege pentru a putea moşteni, succesibilul nu acceptă moştenirea în termenul de un an, respectiv în termenul mai scurt stabilit de instanţă, deşi cunoştea deschiderea moştenirii ca urmare a citării sale de către notarul public;
– renunţătorul poate revoca renunţarea în tot cursul termenului de opţiune, cu condiţia ca moştenirea să nu fi fost deja acceptată de alţi succesibili care au vocaţie la partea ce i-ar reveni.


Sezina

– sezina conferă moştenitorilor sezinari – soţul supravieţuitor, descendenţii şi ascendenţii privilegiaţi – pe
lângă stăpânirea de fapt asupra patrimoniului succesoral şi dreptul de a administra acest patrimoniu şi de
a exercita drepturile şi acţiunile defunctului;
– moştenitorii nesezinari dobândesc sezina prin eliberarea certificatului de moştenitor;
– legatarii universali şi legatarii cu titlu universal dobândesc sezina fie de fapt, prin solicitarea adresată
celor care au intrat în stăpânirea moştenirii, fie prin eliberarea certificatului de moştenitor.


Petiţia de ereditate

– petiţia de ereditate reprezintă acţiunea prin care moştenitorul cu vocaţie universală sau cu titlu universal solicită recunoaşterea calităţii sale de moştenitor şi obligarea la restituirea bunurilor succesorale a persoanei care, pretinzându-se de asemenea moştenitor, deţine aceste bunuri sau unele dintre ele în această calitate;
– deţinătorul fără titlu al bunurilor succesorale este obligat la restituire, fiind aplicabile prevederile vizând restituirea prestaţiilor (articolele 1635 – 1649); vezi si cartea Noul Cod civil republicat. Cartea a V-a. Despre obligaţii(art. 1164-1649) – Comentarii şi explicaţii, ediţia 2, ed. C.H. Beck, an 2011 – profesor Ion Turcu; volumul se afla integrat in Legalis 2.0, modulul Doctrina dar poate f comandat si de pe www.beckshop.ro
– actele de conservare şi actele de administrare, în măsura în care profită moştenitorului, sunt valabile;
– actele de dispoziţie cu tilu oneros încheiate între deţinătorul fără titlu al bunurilor succesorale şi terţii dobânditori de bună-credinţă se menţin, fiind aplicabile regulile din materia cărţii funciare.


Certificatul de moştenitor

– certificatul de moştenitor face dovada calităţii de moştenitor, legal sau testamentar, precum şi dovada dreptului de proprietate al moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia;
– certificatul de moştenitor se eliberează de către notarul public şi cuprinde constatări referitoare la patrimoniul succesoral, numărul şi calitatea moştenitorilor şi cotele ce le revin din acest patrimoniu, precum şi alte menţiuni prevăzute de lege;
– Cei care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin eliberarea certificatului de moştenitor pot cere instanţei judecătoreşti constatarea sau, după caz, declararea nulităţii acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii.

Sursa: CSM

 Despre „Transmisiunea mostenirii” in modulul Legalis 2.0 online Doctrina :

 Volum:  Noul Cod civil – Note • Corelaţii • Explicaţii

„…Art. 1100.

Noţiunile de opţiune succesorală şi de succesibil.

(1) Cel chemat la moştenire în temeiul legii sau al voinţei defunctului poate accepta moştenirea sau poate renunţa la ea.

(2) Prin succesibil se înţelege persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a putea moşteni, dar care nu şi-a exercitat încă dreptul de opţiune succesorală.

Notă. În Codul civil de la 1864 nu erau definite aceste noţiuni, dar aceste idei se regăsesc în doctrină.

Dreptul de opţiune succesorală aparţine tuturor persoanelor care au vocaţie generală la moştenire/ aptitudine general-abstractă la moştenire, indiferent dacă au şi vocaţie concretă, adică nu numai celor care vor culege efectiv moştenirea.

Potrivit art. 685 C.civ. din 1864, acceptarea succesiunii se putea face pur şi simplu sau sub beneficiu de inventar, potrivit noii reglementări nu mai există două feluri de acceptare, regula fiind suportarea pasivului succesoral în limita activului succesoral. Există totuşi o excepţie, cea reglementată cu titlu de sancţiune la art. 1.119 alin. (2) NCC (acceptarea forţată).

Dreptul de opţiune succesorală face parte dintre drepturile care îi permit titularului ca printr-un act unilateral de voinţă să modifice o situaţie juridică incertă, urmând una dintre alternativele posibile (drept potestativ), în acest caz acceptarea sau renunţarea la succesiune.

Această posibilitate este reflectată şi în art. 686 C.civ. din 1864.

A.G. Atanasiu, A.P. Dimitriu, A. Dobre, D. Dumitru, A. Georgescu-Banc, R. Ionescu, M. Paraschiv, I. Pădurariu, P. Piperea, M. Piperea, A. Răţoi, A. Slujitoru, I. Sorescu, M. Şerban, A.G. Uluitu, C. Văduva

….”