Hotararea 470/2011 publicata in M. Of. 550/2011 modifica Regulamentul privind transferul si detasarea judecatorilor si procurorilor, delegarea judecatorilor, numirea judecatorilor si procurorilor in alte functii de conducere, precum si numirea judecatorilor in functia de procuror si a procurorilor in functia de judecator. (Hotarare 193/2006)

Va prezentam forma consolidata/actualizata a articolelor care au suferit modificari, asa cum pot fi acestea vizualizate in Biblioteca legislativa online Legalis 2.0:


Timp de 14 zile puteti testa GRATUIT tot continutul Bibliotecii Legislative Legalis 2.0. Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie


Hotarare 193/2006 … Regulament … Art. 2

(1) Lista posturilor vacante de la toate instanţele şi parchetele se actualizează şi se publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii în prima zi lucrătoare a fiecărei luni, în scopul informării judecătorilor şi procurorilor care intenţionează să formuleze cereri de transfer.

(1) Lista posturilor vacante de execuţie de la toate instanţele şi parchetele se publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii în prima zi lucrătoare a fiecărei luni, în scopul informării judecătorilor şi procurorilor care intenţionează să formuleze cereri de transfer. Posturile vacante de conducere nu se ocupă prin transfer, ci potrivit procedurilor speciale stabilite prin lege şi regulament.

(2) Cererile de transfer se depun la Consiliul Superior al Magistraturii în termen de 5 zile de la data publicării listei posturilor vacante.

(2) Cererile de transfer se analizează, o dată la două luni, de către secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu excepţia cererilor de transfer care vizează instanţele şi parchetele cu un grad de ocupare a posturilor de judecător şi procuror de cel mult 50%.

(21) Cererile de transfer se depun la Consiliul Superior al Magistraturii cel mai târziu în termen de 5 zile de la data actualizării listei posturilor vacante efectuate în prima zi lucrătoare a celei de a doua luni prevăzute în alineatul precedent. Cererea de transfer va conţine informaţii privind specializarea judecătorului şi disponibilitatea asumată a acestuia de a activa la instanţa la care solicită transferul, în oricare din secţiile/completele la care cerinţele acestei instanţe o impun.

(22) Termenul prevăzut la alin. (21) se calculează potrivit dispoziţiilor art. 101 din Codul de procedură civilă.

(3) La expirarea termenului prevăzut la alin. (2), Consiliul Superior al Magistraturii solicită punctul de vedere al curţilor de apel şi parchetelor de pe lângă curţile de apel de la care, respectiv la care se solicită transferul.

(3) La expirarea termenului prevăzut la alin. (21), Consiliul Superior al Magistraturii solicită punctul de vedere al curţilor de apel şi al parchetelor de pe lângă curţile de apel de la care, respectiv la care se solicită transferul.

(4) Punctul de vedere se transmite în scris, după consultarea instanţelor sau, după caz, a parchetelor interesate, în termen de cel mult 5 zile de la data solicitării.

(5) Direcţia resurse umane şi organizare din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii întocmeşte, în termen de 8 zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (4), un referat în care prezintă datele relevante privind cariera de judecător sau procuror a solicitantului, motivele pe care se întemeiază cererea, situaţia posturilor ocupate şi a posturilor vacante la instanţa ori la parchetul de la care se solicită transferul, precum şi la instanţa sau parchetul la care se solicită transferul, numărul cererilor de transfer formulate anterior şi motivele respingerii acestora. Referatul va cuprinde, obligatoriu, datele statistice din anul precedent privind volumul de activitate şi încărcătura pe judecător ori procuror la instanţele sau parchetele implicate în procedura de transfer, raportate la media pe ţară.

(5) Direcţia resurse umane şi organizare din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii întocmeşte, în termen util de la expirarea termenului prevăzut la alin. (4), un referat în care prezintă datele relevante privind cariera de judecător sau procuror a solicitantului, motivele pe care se întemeiază cererea, situaţia posturilor ocupate, a posturilor vacante şi a posturilor temporar vacante la instanţa ori la parchetul de la care se solicită transferul, precum şi la instanţa sau parchetul la care se solicită transferul, numărul cererilor de transfer formulate anterior şi motivele respingerii acestora, precum şi data înregistrării primei cereri de transfer. Referatul va cuprinde, obligatoriu, datele statistice din anul precedent privind volumul de activitate şi încărcătura efectivă pe judecător ori procuror, inclusiv încărcătura pe schemă, la instanţele, respectiv parchetele implicate în procedura de transfer, raportate la media pe ţară.

(6) Toate cererile de transfer formulate pentru un anumit post vacant, depuse la Consiliul Superior al Magistraturii în termenul prevăzut la alin. (2), se analizează şi se soluţionează până la sfârşitul lunii în curs de secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, în aceeaşi şedinţă, în baza criteriilor prevăzute la art. 3.

(6) Toate cererile de transfer formulate pentru un anumit post vacant, depuse la Consiliul Superior al Magistraturii în termenul prevăzut la alin. (21), se analizează şi se soluţionează până la sfârşitul celei de a doua luni prevăzute la alineatul (2) de secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, în aceeaşi şedinţă, în baza criteriilor prevăzute la art. 3.

(7) Judecătorul sau procurorul poate participa la şedinţa secţiei corespunzătoare, în vederea susţinerii cererii.

modificat de
Hotărâre nr. 470/2011 – pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006 din 12 iulie 2011, M. Of. 550/2011 ;

Hotărâre nr. 727/2009 – pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006 din 23 aprilie 2009, M. Of. 313/2009 ;


Hotararea 193/2006 … Regulament…Art. 3

La soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor şi procurorilor la alte instanţe sau parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii:

– volumul de activitate al instanţei sau parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele ori parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;

– vechimea efectivă în funcţia de judecător sau procuror;

– vechimea la instanţa sau parchetul de la care se solicită transferul;

– vechimea în gradul aferent instanţei, respectiv parchetului la care se solicită transferul;

– specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei/completului corespunzător specializării, precum şi disponibilitatea de a activa în alte secţii/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanţei/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerinţele acesteia;

– domiciliul solicitantului;

– locul de muncă al soţului sau soţiei;

– distanţa dintre domiciliul şi sediul instanţei sau parchetului la care funcţionează judecătorul ori procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

– starea de sănătate şi situaţia familială.

modificat de
Hotărâre nr. 470/2011 – pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006 din 12 iulie 2011, M. Of. 550/2011 ;

Hotărâre nr. 727/2009 – pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006 din 23 aprilie 2009, M. Of. 313/2009 ;


Hotararea 193/2006 ….Regulament …. Art. 4

(1) Transferul unui judecător sau procuror la o altă instituţie publică decât o instanţă sau un parchet atrage eliberarea din funcţie în condiţiile art. 65 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare.

(11) Cererea de transfer însoţită de acordul scris al instituţiei la care se solicită transferul se depune la Consiliul Superior al Magistraturii.

(2) În termen de 15 zile de la depunerea la Consiliul Superior al Magistraturii a cererii de transfer la o altă instituţie publică decât o instanţă sau un parchet, de către un judecător sau procuror, Direcţia resurse umane şi organizare întocmeşte un referat cuprinzând datele relevante privind cariera solicitantului şi motivele pe care se întemeiază cererea şi îl prezintă Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

(3) Dacă apreciază necesar, Consiliul Superior al Magistraturii invită solicitantul să îşi susţină cererea de transfer.

(4) Transferul produce efecte de la data publicării decretului de eliberare din funcţie a judecătorului sau procurorului.

modificat de
Hotărâre nr. 470/2011 – pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006 din 12 iulie 2011, M. Of. 550/2011 ;


Timp de 14 zile puteti testa GRATUIT tot continutul Bibliotecii Legislative Legalis 2.0. Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie