Publicata in M. Of. 452/2011, Legea 133/2011 modifica OUG 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor la articolele: Art. 2 , Art. 8 , Art. 13 , Art. 25 , Art. 26 , Art. 27 , Art. 29.

Va prezentam versiunile actualizate/consolidate ale articolelor care au suferit modificari in OUG 11/2010, asa cum pot fi acestea vizualizate in Biblioteca juridico economica online Legalis 2.0:


 Timp de 14 zile puteti testa GRATUIT tot continutul Bibliotecii Legislative Legalis 2.0. Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie


OUG 111/2010 …. Art. 2

(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2011, persoanele care, în ultimul an anterior datei naşterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri din salarii, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare venituri supuse impozitului, pot beneficia opţional de următoarele drepturi:

a) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an, precum şi de o indemnizaţie lunară;

b) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, precum şi de o indemnizaţie lunară.

(2) Indemnizaţia lunară prevăzută la alin. (1) lit. a) se stabileşte în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni şi nu poate fi mai mică de 600 lei şi nici mai mare de 3.400 lei.

(3) Indemnizaţia lunară prevăzută la alin. (1) lit. b) se stabileşte în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni şi nu poate fi mai mică de 600 lei şi nici mai mare de 1.200 lei.

(4) Pentru copilul cu handicap concediul pentru creşterea copilului se acordă până la împlinirea de către acesta a vârstei de 3 ani, iar indemnizaţia aferentă se acordă în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni şi nu poate fi mai mică de 600 lei şi nici mai mare de 3.400 lei.

(5) Cele 12 luni prevăzute la alin. (1) pot fi constituite integral şi din perioadele în care persoanele s-au aflat în una sau mai multe dintre următoarele situaţii:

a) au beneficiat de indemnizaţie de şomaj, stabilită conform legii, sau au realizat perioade de stagiu de cotizare în sistemul public de pensii, în condiţiile prevăzute de actele normative cu caracter special care reglementează concedierile colective;

b) s-au aflat în evidenţa agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, respectiv a municipiului Bucureşti, în vederea acordării indemnizaţiei de şomaj;

c) au beneficiat de concedii şi de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare;

d) au beneficiat de concedii medicale şi de indemnizaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă, exclusiv pentru situaţiile rezultate ca urmare a unor accidente de muncă sau boli profesionale, în baza Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, republicată;

e) au beneficiat de pensie de invaliditate, în condiţiile legii;

f) se află în perioada de întrerupere temporară a activităţii, din iniţiativa angajatorului, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare, potrivit legii;

g) au beneficiat de concediu şi indemnizaţie lunară pentru creşterea copilului;

h) au beneficiat de concediu şi indemnizaţie lunară pentru creşterea copilului cu handicap;

i) au beneficiat de concediu fără plată pentru creşterea copilului;

j) se află în perioada de 3 luni de la încetarea unui contract de muncă pe durată determinată şi începerea unui alt contract de muncă pe durată determinată, aşa cum este aceasta definită de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare;

k) şi-au însoţit soţul/soţia trimis/trimisă în misiune permanentă în străinătate;

k) au însoţit soţul/soţia trimis/trimisă în misiune permanentă în străinătate;

l) au efectuat sau efectuează serviciul militar pe bază de voluntariat, au fost concentraţi, mobilizaţi sau în prizonierat;

m) frecventează, fără întrerupere, cursurile de zi ale învăţământului preuniversitar sau, după caz, universitar şi postuniversitar la nivelul studiilor universitare de masterat, organizat potrivit legii, în ţară sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene, într-un domeniu recunoscut de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu excepţia situaţiei de întrerupere a cursurilor din motive medicale;

m) frecventează, fără întrerupere, cursurile de zi ale învăţământului preuniversitar sau, după caz, universitar la nivelul studiilor universitare de licenţă ori de master, precum şi ale învăţământului postuniversitar la nivel de masterat, organizate potrivit legii, în ţară sau în străinătate, într-un domeniu recunoscut de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu excepţia situaţiei de întrerupere a cursurilor din motive medicale;

n) au calitatea de doctorand, în condiţiile prevăzute de art. 20 şi 21 din Hotărârea Guvernului nr. 567/2005 privind organizarea şi desfăşurarea studiilor universitare de doctorat, cu modificările ulterioare;

o) se află în perioada cuprinsă între încheierea unei forme de învăţământ preuniversitar şi începerea, în acelaşi an calendaristic, a unei alte forme de învăţământ preuniversitar, cursuri de zi, organizate potrivit legii, frecventate fără întrerupere;

p) se află în perioada cuprinsă între absolvirea cursurilor de zi ale învăţământului preuniversitar, organizat potrivit legii, şi începerea învăţământului universitar, cursuri de zi, în acelaşi an calendaristic;

q) se află în perioada cuprinsă între încheierea unei forme de învăţământ universitar, cursuri de zi, cu sau fără examen de licenţă sau de diplomă, şi începerea, în acelaşi an calendaristic, a unei alte forme de învăţământ universitar, cursuri de zi, organizate potrivit legii, frecventate fără întrerupere;

r) se află în perioada cuprinsă între încheierea unei forme de învăţământ universitar, cursuri de zi, cu sau fără examen de licenţă sau de diplomă, şi începerea, în acelaşi an calendaristic, a învăţământului postuniversitar la nivelul studiilor universitare de masterat, cursuri de zi, organizate potrivit legii, frecventate fără întrerupere;

r) se află în perioada cuprinsă între încheierea unei forme de învăţământ universitar, la nivelul studiilor universitare de licenţă sau de master, precum şi ale învăţământului postuniversitar la nivel de masterat, cursuri de zi, şi începerea, în acelaşi an calendaristic, a unei alte forme de învăţământ universitar la nivelul studiilor universitare de licenţă sau de master, cursuri de zi, organizate potrivit legii, frecventate fără întrerupere;

s) se află în perioada cuprinsă între încheierea unei forme de învăţământ postuniversitar, cursuri de zi, şi începerea, în acelaşi an calendaristic, a unei alte forme de învăţământ postuniversitar, cursuri de zi, organizate potrivit legii, frecventate fără întrerupere;

t) se află în perioada de 60 de zile de la finalizarea cursurilor învăţământului obligatoriu sau, după caz, de la absolvirea cursurilor de zi ale învăţământului preuniversitar, universitar şi postuniversitar la nivelul studiilor universitare de masterat, organizat potrivit legii, cu sau fără examen de absolvire, în vederea angajării ori, după caz, trecerii în şomaj, calculate începând cu data de 1 a lunii următoare finalizării studiilor;

t) se află în perioada de 60 de zile de la finalizarea cursurilor învăţământului obligatoriu sau, după caz, de la absolvirea cursurilor de zi ale învăţământului preuniversitar, universitar la nivelul studiilor universitare de licenţă sau de master şi postuniversitar la nivel de masterat, organizate potrivit legii, cu sau fără examen de absolvire, în vederea angajării ori, după caz, trecerii în şomaj, calculate începând cu data de 1 a lunii următoare finalizării studiilor;

u) au beneficiat de concediu fără plată pentru a participa la cursuri de formare şi perfecţionare profesională din iniţiativa angajatorului sau la care acesta şi-a dat acordul, organizate în condiţiile legii;

v) se află în perioada cuprinsă între absolvirea cursurilor de zi ale învăţământului medical superior, organizat potrivit legii, cu examen de licenţă organizat în prima sesiune, şi începerea primului rezidenţiat după absolvire.

(6) În vederea acordării drepturilor prevăzute la alin. (1), persoanele care au realizat activităţi profesionale în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state care aplică prevederile Regulamentului (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială şi ale Regulamentului (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, denumit în continuare Regulament, beneficiază de totalizarea perioadelor de activitate realizate în aceste state în condiţiile prevăzute de acesta.

(7) Opţiunea beneficiarului prevăzută la alin. (1) se exprimă în scris, pe bază de cerere, şi nu poate fi schimbată pe parcursul acordării drepturilor.

modificat de

Lege nr. 132/2011 – pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor din 27 iunie 2011, M. Of. 452/2011 ;


OUG 111/2010 ….. Art. 8

(1) De indemnizaţia lunară şi stimulentul de inserţie prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă beneficiază, opţional, oricare dintre părinţii fireşti ai copilului, dacă se află în situaţia prevăzută la art. 2 alin. (1) lit. a), precum şi cei prevăzuţi la art. 2 alin. (4).

(2) Beneficiază de aceleaşi drepturi şi una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, cu excepţia asistentului maternal profesionist care poate beneficia de aceste drepturi numai pentru copiii săi, precum şi persoana care a fost numită tutore.

(3) În situaţia persoanelor prevăzute la alin. (2), acordarea drepturilor prevăzute la art. 2, respectiv la art. 7 se face ţinându-se seama de perioada de 12 luni anterioare celei în care, după caz, s-a aprobat adopţia, a fost făcută încredinţarea, s-a instituit plasamentul sau tutela.

(3) În situaţia persoanelor prevăzute la alin. (2), acordarea drepturilor prevăzute la art. 2, respectiv la art. 7 se face ţinându-se seama de perioada de 12 luni anterioare celei în care, după caz, s-a aprobat adopţia, a fost făcută încredinţarea ori s-a instituit plasamentul sau tutela.

(4) În cazul în care intervine decesul părintelui care îndeplinea condiţiile pentru a beneficia de concediul şi de indemnizaţia lunară prevăzute la art. 2 alin. (1), respectiv de stimulentul de inserţie, iar celălalt părinte nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, părintele supravieţuitor are dreptul să beneficieze, la cerere, de drepturile părintelui decedat.

modificat de

Lege nr. 132/2011 – pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor din 27 iunie 2011, M. Of. 452/2011 ;


OUG 111/2010 …. Art. 13

(1) Drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă reprezentând indemnizaţie, stimulent de inserţie sau alocaţie de stat pentru copii se acordă la cerere, însoţită în mod obligatoriu de:

a) copia actului de identitate al solicitantului şi a certificatului de naştere al copilului pentru care se solicită dreptul ori, după caz, de livretul de familie, certificate pentru conformitate cu originalul;

a) copia actului de identitate al solicitantului şi a certificatului de naştere al copilului pentru care se solicită dreptul ori, după caz, de livretul de familie, certificate pentru conformitate cu originalul de către persoana care primeşte documentele;

b) actele doveditoare privind calitatea solicitantului şi relaţia acestuia cu copilul/copiii pentru care solicită dreptul, pentru situaţiile prevăzute la art. 8 alin. (2);

c) actele doveditoare care să ateste îndeplinirea perioadelor prevăzute de art. 2;

d) dovada eliberată de angajator sau organele competente privind veniturile realizate;

e) dovada privind suspendarea activităţii pentru perioada în care se solicită concediul pentru creşterea copilului;

f) orice alte documente care să ateste îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate.

(2) Cererea se completează potrivit modelului care se stabileşte prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

(3) La stabilirea bazei de calcul al indemnizaţiei pentru creşterea copilului se iau în considerare toate veniturile supuse impozitului realizate de persoana îndreptăţită, precum şi veniturile aferente perioadelor asimilate prevăzute la art. 2 alin. (5) şi (6).

(4) Baza de calcul al indemnizaţiei pentru creşterea copilului stabilită potrivit alin. (3) se determină ca suma totală a veniturilor realizate în ultimele 12 luni anterioare naşterii copilului împărţită la 12.

(5) În cazul veniturilor din activităţi independente sau agricole, la stabilirea cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului se iau în calcul veniturile înscrise în actele doveditoare împărţite la numărul de luni în care s-au realizat acestea.

(6) În situaţia persoanelor prevăzute la art. 2 alin. (6), pentru conversia în moneda naţională a veniturilor realizate de acestea, se ia în calcul cursul de schimb valutar stabilit de Banca Naţională a României în ziua anterioară depunerii cererii.

modificat de

Lege nr. 132/2011 – pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor din 27 iunie 2011, M. Of. 452/2011 ;


OUG 111/2010 ….. Art. 25

(1) Angajatorul are obligaţia de a aproba concediul pentru creşterea copilului prevăzut la art. 2 alin. (1), precum şi concediul fără plată prevăzut la art. 6 alin. (1) şi art. 10 alin. (1) şi (2). Perioada de acordare se stabileşte de comun acord cu angajatul.

(2) Este interzis angajatorului să dispună încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu în cazul:

a) salariatei/salariatului care se află în concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap;

a) salariatei/salariatului care se află, după caz, în concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an sau de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap;

b) salariatei/salariatului care se află în plata stimulentului de inserţie prevăzut la art. 7.

(3) Interdicţia prevăzută la alin. (2) se extinde, o singură dată, cu până la 6 luni după revenirea definitivă a salariatei/salariatului în unitate.

(4) Prevederile alin. (2) şi (3) nu se aplică în cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizării judiciare sau a falimentului angajatorului, în condiţiile legii.

modificat de

Lege nr. 132/2011 – pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor din 27 iunie 2011, M. Of. 452/2011 ;


OUG 111/2010 …. Art. 26

(1) Constituie contravenţie nerespectarea prevederilor art. 14 alin. (2), art. 19 alin. (2) şi art. 25 şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei.

(1) Următoarele fapte constituie contravenţii şi se sancţionează după cum urmează:

a) încălcarea prevederilor art. 14 alin. (2), cu amendă de 1.000 lei;

b) încălcarea prevederilor art. 19 alin. (2), cu amendă de 2.500 lei;

c) încălcarea prevederilor art. 25, cu amendă de 10.000 lei.

(2) Constatarea contravenţiei prevăzute la alin. (1) şi aplicarea amenzii corespunzătoare se fac de către organele cu atribuţii de control ale Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

(2) Constatarea contravenţiilor prevăzute la alin. (1) şi aplicarea amenzilor corespunzătoare se fac de către organele cu atribuţii de control ale Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

(3) În baza controlului intern, Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale verifică, prin sondaj, la nivelul agenţiilor teritoriale corectitudinea datelor introduse şi stabilirea drepturilor de indemnizaţie lunară şi stimulent de inserţie. Neregulile constatate se sancţionează în condiţiile legii.

(4) Declararea unor informaţii eronate cu privire la îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate sau declararea unor venituri mai mari decât cele reale, în scopul de a obţine foloase materiale necuvenite, constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit dispoziţiilor Codului penal.

modificat de

Lege nr. 132/2011 – pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor din 27 iunie 2011, M. Of. 452/2011 ;


OUG 111/2010 …. Art. 27

În termen de 30 de zile de la data publicării prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale va elabora norme metodologice de aplicare a acesteia, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

modificat de

Lege nr. 132/2011 – pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor din 27 iunie 2011, M. Of. 452/2011 ;


OUG 111/2010 …. Art. 29

(1) Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă sunt aplicabile şi tuturor categoriilor de personal care îşi desfăşoară activitatea în ministerele şi instituţiile din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

(2) În situaţia persoanelor prevăzute la alin. (1), fondurile necesare plăţii drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă şi cheltuielile administrative se asigură din bugetul de stat, prin bugetele ministerelor şi instituţiilor din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

(3) Pentru perioada cât o persoană dintre cele prevăzute la alin. (1) beneficiază de concediu pentru creşterea copilului, la stabilirea drepturilor de pensie şi a altor drepturi de asigurări sociale, acordate potrivit legii, se au în vedere 25% din câştigul salarial mediu brut lunar aferent perioadei respective.

(3) Pentru perioada cât o persoană dintre cele prevăzute la alin. (1) beneficiază de concediu pentru creşterea copilului, stabilirea drepturilor de pensie şi a altor drepturi de asigurări sociale, acordate potrivit legii, se face potrivit prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare.

(4) Modalităţile de depunere şi de soluţionare a cererilor de acordare a drepturilor, în situaţia persoanelor prevăzute la alin. (1), se stabilesc prin norme interne, aprobate de conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la alin. (1).

modificat de
Lege nr. 132/2011 – pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor din 27 iunie 2011, M. Of. 452/2011 ;


Timp de 14 zile puteti testa GRATUIT tot continutul Bibliotecii Legislative Legalis 2.0. Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie