Acasa » Ştiri juridice

Noi Instructiuni pentru aplicarea titlului IX din OG 92/2003 privind Codul de procedura fiscala

sâmbătă, iunie 4th, 2011, 7:05 AM

Publicat in M. Of. 380, Ordinul 2137/2011 privind aprobarea Instructiunilor pentru aplicarea titlului IX din OG. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală abroga mai vechiul Ordin 519/2005.


Timp de 14 zile puteti testa GRATUIT tot continutul Bibliotecii Legislative Legalis 2.0. Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie


INSTRUCŢIUNI
pentru aplicarea titlului IX din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

1. Instrucţiuni pentru aplicarea art. 205 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare Codul de procedură fiscală ) – Posibilitatea de contestare

1.1. Orice persoană care formulează o contestaţie pentru lipsa unui act administrativ fiscal trebuie să demonstreze dreptul său sau interesul legitim lezat.

1.2. Prin lipsa actului administrativ fiscal se înţelege nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri a contribuabilului pentru emiterea unui act administrativ fiscal.

1.3. În cazul deciziilor emise potrivit art. 89 din Codul de procedură fiscală, bazele de impunere se pot contesta numai prin contestarea deciziei referitoare la baza de impunere, nu şi a deciziilor de impunere emise ulterior în temeiul acesteia.

2. Instrucţiuni pentru aplicarea art. 206 din Codul de procedură fiscală – Forma şi conţinutul contestaţiei

2.1. În situaţia în care contestatorul precizează că obiectul contestaţiei îl formează actul administrativ fiscal atacat, fără însă a menţiona, înăuntrul termenului acordat de organul de soluţionare, cuantumul sumei totale contestate, individualizată pe feluri de impozite, taxe, datorie vamală, contribuţii, precum şi accesorii ale acestora, sau măsurile pe care le contestă, contestaţia se consideră formulată împotriva întregului act administrativ fiscal.

2.2. În situaţia în care contestaţia este formulată printr-un împuternicit al contestatorului, organele de soluţionare competente vor verifica împuternicirea, iar în cazul în care contestatorul se află în procedură de insolvenţă/reorganizare/faliment/lichidare, contestaţia va purta semnătura şi ştampila administratorului special/administratorului judiciar sau a lichidatorului, după caz.

2.3. În situaţia în care contestaţia nu îndeplineşte cerinţele care privesc depunerea în original a împuternicirii sau în copie legalizată, semnătura, precum şi ştampilarea acesteia, organele de soluţionare competente vor solicita contestatorului, printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire, ca în termen de 5 zile de la comunicare să îndeplinească aceste cerinţe. În caz contrar, contestaţia va fi respinsă, fără a se mai antama fondul cauzei.

2.4. Confirmările de primire se vor anexa la dosarul cauzei.

2.5. Organul de soluţionare competent nu se poate substitui contestatorului cu privire la motivele de fapt şi de drept pentru care a contestat actul administrativ fiscal respectiv.

3. Instrucţiuni pentru aplicarea art. 207 din Codul de procedură fiscală – Termenul de depunere a contestaţiei

3.1. Contestaţia se depune la organul fiscal emitent al actului administrativ fiscal contestat, iar la primirea contestaţiei organul emitent al actului administrativ fiscal va întocmi dosarul contestaţiei, precum şi referatul cu propuneri de soluţionare. Întocmirea dosarului contestaţiei nu este obligatorie în situaţia în care, potrivit art. 209 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, organul emitent este competent pentru soluţionarea contestaţiei.

3.2. Dosarul contestaţiei va cuprinde: contestaţia în original, care trebuie să poarte semnătura persoanei îndreptăţite, precum şi amprenta ştampilei, în cazul contestatorului persoană juridică, împuternicirea avocaţială în original sau în copie legalizată, după caz, actul prin care se desemnează administratorul special/administratorul judiciar/lichidatorul, actul administrativ fiscal atacat, în copie, precum şi anexele acestuia, copii ale documentelor care au legătură cu cauza supusă soluţionării, documentele depuse de contestator şi sesizarea penală în copie, dacă este cazul.

3.3. În situaţia în care competenţa de soluţionare nu îi aparţine, organul emitent al actului atacat va înainta dosarul contestaţiei, precum şi referatul cu propuneri de soluţionare organului de soluţionare competent, în termen de 5 zile de la data înregistrării contestaţiei, după verificarea îndeplinirii cerinţelor procedurale.

3.4. În cazul în care contestaţia este depusă la un organ fiscal necompetent, aceasta va fi înaintată, în termen de 5 zile de la data primirii, organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.

3.5. În cazul în care contestaţia este depusă direct la organul competent de soluţionare, acesta o va transmite organului emitent al actului atacat, în vederea constituirii dosarului contestaţiei, a verificării condiţiilor procedurale, precum şi a întocmirii referatului cu propuneri de soluţionare.

3.6. Referatul cu propuneri de soluţionare cuprinde precizări privind îndeplinirea condiţiilor de procedură, menţiuni privind sesizarea organelor de urmărire şi cercetare penală, după caz, precum şi propuneri de soluţionare a contestaţiei, având în vedere toate argumentele contestatorului şi documentele în susţinere; în caz contrar dosarul se restituie în vederea completării.

3.7. În referat se va menţiona obligatoriu dacă s-a făcut sau nu sesizare penală.

3.8. Referatul se aprobă de conducătorul organului fiscal emitent al actului administrativ fiscal atacat.

3.9. În condiţiile în care din actele dosarului cauzei nu se poate verifica respectarea termenului de depunere a contestaţiei, iar în urma demersurilor întreprinse nu se poate face dovada datei la care contestatorul a luat la cunoştinţă de actul administrativ fiscal atacat, inclusiv în situaţia în care comunicarea prin publicitate a fost viciată prin nerespectarea procedurii în materie, aceasta va fi considerată depusă în termenul legal.

În situaţia depunerii prin poştă a contestaţiei, organul emitent al actului administrativ fiscal atacat este obligat să anexeze la dosarul contestaţiei plicul prin care a fost transmisă contestaţia.

3.10. Dispoziţiile privind termenele din Codul de procedură civilă se aplică în mod corespunzător, astfel:

a) Termenul de depunere a contestaţiei se calculează pe zile libere, cu excepţia cazului în care prin lege se prevede altfel, neintrând în calcul nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul.

De exemplu: Actul administrativ fiscal este comunicat contribuabilului în data de 29 iunie, termenul de 30 de zile începe să curgă de la data de 30 iunie şi se împlineşte în data de 29 iulie, astfel încât ultima zi de depunere a contestaţiei este 30 iulie.

b) Termenul care se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat (de exemplu, zile de repaus săptămânal) se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare.

De exemplu: În situaţia în care data de 30 iunie prezentată la exemplul anterior este sâmbătă, ultima zi de depunere a contestaţiei este luni, 1 august.

c) Termenul de 3 luni prevăzut la art. 207 alin. (4) din Codul de procedură fiscală se sfârşeşte în ziua lunii corespunzătoare zilei de plecare.

De exemplu: Actul administrativ fiscal este comunicat contribuabilului în data de 15 ianuarie, termenul de 3 luni se sfârşeşte în data de 15 aprilie, astfel încât ultima zi de depunere a contestaţiei este data de 15 aprilie.

d) Termenul care, începând la data de 29, 30 sau 31 a lunii, se sfârşeşte într-o lună care nu are o asemenea zi se va socoti împlinit în ultima zi a lunii, cum ar fi exemplul expus mai jos:

Actul administrativ fiscal este comunicat în data de 30 noiembrie, termenul de 3 luni se sfârşeşte în ultima zi a lunii februarie, respectiv 28 sau 29 februarie, reprezentând ultima zi de depunere a contestaţiei.

3.11. Când contestatorul îşi majorează pretenţiile, dispoziţiile procedurale privind termenul de depunere a contestaţiei se aplică corespunzător pentru diferenţele contestate suplimentar.

3.12. Contestaţia poate fi depusă în termenul de 3 luni în situaţia în care actul administrativ atacat nu cuprinde unul dintre elementele prevăzute la art. 43 alin. (2) lit. i) din Codul de procedură fiscală.

4. Instrucţiuni pentru aplicarea art. 208 din Codul de procedură fiscală – Retragerea contestaţiei

4.1. Cererea de retragere trebuie să fie semnată de contestator sau de împuternicit, cu îndeplinirea aceloraşi condiţii de formă prevăzute la formularea şi depunerea contestaţiei. Dovada calităţii de împuternicit se face potrivit legii. În cazul în care contestatorul se află în procedură de insolvenţă/reorganizare/faliment/lichidare, cererea de retragere a contestaţiei va purta semnătura şi ştampila administratorului special/administratorului judiciar sau a lichidatorului, după caz.

4.2. Persoanele fizice vor anexa la cererea de retragere copia actului de identitate.

4.3. După primirea cererii de retragere a contestaţiei, organul de soluţionare competent va comunica contestatorului decizia prin care ia act de renunţarea la contestaţie.

5. Instrucţiuni pentru aplicarea art. 209 din Codul de procedură fiscală – Organul competent

5.1. Actele administrative fiscale care intră în competenţa de soluţionare a organelor specializate prevăzute la art. 209 alin. (1) din Codul de procedură fiscală sunt cele prevăzute expres şi limitativ de lege.

5.2. Prin organ central cu atribuţii de inspecţie fiscală, prevăzut la art. 209 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură fiscală, se înţelege direcţia din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală care are competenţă pentru desfăşurarea la nivel naţional a activităţii de inspecţie fiscală în toate domeniile de activitate şi la toate categoriile de contribuabili, în vederea identificării şi combaterii evaziunii fiscale.

5.3. Alte acte administrative fiscale pot fi: dispoziţia de măsuri, decizia privind stabilirea răspunderii reglementată de art. 28 din Codul de procedură fiscală, notele de compensare, înştiinţări de plată, procesul-verbal privind calculul dobânzilor cuvenite contribuabilului, declaraţiile vamale de punere în liberă circulaţie etc.

5.4. Competenţa de soluţionare este dată de cuantumul total al sumelor contestate, reprezentând impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală stabilite de plată de către organul fiscal, accesorii ale acestora, precum şi al diminuării pierderii fiscale.

5.5. În cazul soluţionării contestaţiei formulate împotriva unei decizii de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală emisă ca urmare a inspecţiei fiscale efectuate pentru soluţionarea unui decont cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare, competenţa de soluţionare este dată de suma stabilită ca TVA suplimentară de plată.

5.6. În situaţia în care, în urma unei inspecţii fiscale efectuate la un contribuabil, organul de inspecţie fiscală emite atât decizie de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, cât şi dispoziţie de măsuri privind diminuarea pierderii fiscale, cele două acte administrative fiscale sunt acte distincte, competenţa de soluţionare fiind cea care rezultă din suma contestată aferentă fiecărui act administrativ fiscal luat individual. În situaţia dispoziţiei de măsuri privind diminuarea pierderii fiscale, competenţa de soluţionare este dată de suma cu care se diminuează pierderea. Determinarea competenţei de soluţionare în funcţie de valoarea şi natura juridică a fiecărui act administrativ fiscal, luat individual, poate fi stabilită numai în ipoteza în care între Dispoziţia de măsuri privind diminuarea pierderii fiscale şi Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, emise în urma inspecţiei fiscale, de către acelaşi organ de inspecţie fiscală pentru acelaşi contribuabil, nu există nicio legătură.

5.7. Atunci când, ca urmare a constatării pierderii înlesnirilor la plată, contestatorului i se stabilesc, pe cale de consecinţă, debite şi accesorii, competenţa de soluţionare a contestaţiei aparţine organelor prevăzute la art. 209 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, în funcţie de cuantumul sumei contestate.

5.8. În cazul contestaţiilor formulate de contribuabilii nerezidenţi, pentru care nu a fost stabilită competenţa de administrare conform art. 36 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, competenţa de soluţionare a contestaţiei revine organelor specializate constituite la nivelul direcţiilor generale în a căror rază teritorială se face constatarea actului sau a faptului supus dispoziţiilor legale fiscale.

6. Instrucţiuni pentru aplicarea art. 210 din Codul de procedură fiscală – Decizia de soluţionare

6.1. În soluţionarea contestaţiei, organele de soluţionare competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală se pronunţă prin decizie.

6.2. Decizia emisă în soluţionarea contestaţiei este definitivă în sistemul căilor administrative de atac, în sensul că asupra ei organul de soluţionare competent nu mai poate reveni, cu excepţia situaţiilor privind îndreptarea erorilor materiale, potrivit legii, şi este obligatorie pentru organele fiscale emitente ale actelor administrative fiscale contestate.

7. Instrucţiuni pentru aplicarea art. 211 din Codul de procedură fiscală – Forma şi conţinutul deciziei de soluţionare a contestaţiei

7.1. Decizia se semnează de către directorul general al Direcţiei generale de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, de conducătorii direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene/a municipiului Bucureşti sau de înlocuitorii acestora, după caz.

7.2. În cazul contestaţiilor soluţionate potrivit art. 209 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, decizia se semnează de conducătorul organului fiscal din care face parte organul fiscal competent în soluţionarea acestor contestaţii.

7.3. În situaţia în care înlocuitorii conducătorilor direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, sunt conducătorii organului de inspecţie fiscală, va fi desemnată o altă persoană din cadrul direcţiei generale respective, care să semneze decizia de soluţionare.

7.4. Decizia privind soluţionarea contestaţiei se întocmeşte şi se comunică astfel:

a) câte un exemplar se comunică contestatorului, persoanelor introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei, organului care a întocmit actul atacat, după caz;

b) un exemplar rămâne la dosarul contestaţiei;

c) un exemplar se păstrează la dosarul deciziilor.

7.5. În situaţia în care decizia de soluţionare a contestaţiei priveşte creanţe fiscale, organul emitent al actului fiscal atacat va înainta o copie a deciziei la compartimentul/serviciul/biroul cu atribuţii de evidenţă analitică pe plătitori.

7.6. Organele care soluţionează contestaţiile vor ţine evidenţa acestora într-un registru, din care să rezulte identitatea contestatorului, obiectul cauzei, modul de soluţionare şi de comunicare a soluţiei şi calea de atac.

8. Instrucţiuni pentru aplicarea art. 212 din Codul de procedură fiscală – Introducerea altor persoane în procedura de soluţionare

8.1. În procedura de soluţionare a contestaţiilor intervenţia altor persoane poate fi voluntară sau forţată.

8.2. Intervenţia voluntară este forma de participare la cerere, în soluţionarea contestaţiilor, a terţilor ale căror interese juridice de natură fiscală sunt afectate în urma emiterii deciziei.

8.2.1. Intervenţia voluntară se face la cererea unei terţe persoane care urmăreşte realizarea unui interes propriu.

8.2.2. Intervenţia se poate depune la organul competent de soluţionare până la emiterea deciziei de soluţionare a contestaţiei.

8.2.3. Organul de soluţionare competent se va pronunţa asupra admisibilităţii cererii, urmând a fi înştiinţat intervenientul printr-o adresă.

8.2.4. Atunci când intervenţia urmăreşte realizarea sau conservarea unor interese de natură juridică fiscală proprii, aceasta are caracter principal.

8.2.5. Atunci când intervenţia este făcută pentru apărarea dreptului uneia dintre părţi, aceasta are caracter accesoriu.

8.2.6. Atât în cazul intervenţiei cu caracter principal, cât şi în cazul intervenţiei cu caracter accesoriu, cererea de intervenţie trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute pentru forma şi conţinutul contestaţiei, iar asupra cererii de intervenţie principală organele competente de soluţionare se vor pronunţa prin decizie.

8.3. Intervenţia forţată este forma de participare a terţilor în soluţionarea contestaţiilor, care sunt introduşi de către organele de soluţionare din oficiu sau la cererea contestatorului. În cazul în care cererea de intervenţie forţată este formulată de contestator, aceasta va fi motivată în fapt şi în drept.

8.3.1. Organul de soluţionare competent se va pronunţa asupra admisibilităţii cererii, urmând a fi înştiinţat contestatorul printr-o adresă.

8.3.2. Introducerea din oficiu a intervenienţilor se realizează printr-o adresă a organului de soluţionare care instrumentează cauza.

8.3.3. Intervenţia forţată la solicitarea contestatorului se poate depune la organul competent de soluţionare până la emiterea deciziei de soluţionare a contestaţiei.

9. Instrucţiuni pentru aplicarea art. 213 din Codul de procedură fiscală – Soluţionarea contestaţiei

9.1. Pentru lămurirea cauzelor, organul de soluţionare competent poate solicita puncte de vedere direcţiilor de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală sau altor instituţii competente să se pronunţe în cauzele respective.

Direcţiile de specialitate vor transmite punctele de vedere în termen de cel mult 10 zile de la solicitare.

9.2. În situaţia în care pentru aceeaşi cauză există puncte de vedere contradictorii sau contrare punctului de vedere exprimat de organul de soluţionare competent, cauza respectivă poate fi supusă dezbaterii Comisiei fiscale centrale din Ministerul Finanţelor Publice, potrivit legii.

9.3. Organul de soluţionare competent va verifica existenţa excepţiilor de procedură şi, mai apoi, a celor de fond, înainte de a proceda la soluţionarea pe fond a contestaţiei.

9.4. În soluţionarea contestaţiilor, excepţiile de procedură pot fi următoarele: excepţia de nerespectare a termenului de depunere a contestaţiei, excepţia de necompetenţă a organului care a încheiat actul contestat, excepţia lipsei semnăturii sau a ştampilei de pe contestaţie.

9.5. Excepţiile de fond în procedura de soluţionare a contestaţiilor pot fi următoarele: excepţia lipsei de interes, excepţia lipsei de calitate procesuală, prescripţia, puterea de lucru judecat şi excepţia reverificării pentru aceeaşi perioadă şi pentru aceleaşi obligaţii fiscale.

9.6. În situaţiile în care organele competente au de soluţionat două sau mai multe contestaţii, formulate de aceeaşi persoană fizică sau juridică împotriva unor titluri de creanţă fiscală, sau alte acte administrative fiscale încheiate de aceleaşi organe fiscale sau alte organe fiscale vizând aceeaşi categorie de obligaţii fiscale sau tipuri diferite, dar care sub aspectul cuantumului se influenţează reciproc, se va proceda la conexarea dosarelor, dacă prin aceasta se asigură o mai bună administrare şi valorificare a probelor în rezolvarea cauzei.

9.7. Prin conexarea dosarelor nu se poate stabili o altă competenţă de soluţionare decât cea care rezultă din contestarea fiecărui act administrativ fiscal luat individual.

9.8. În cazul în care contestatorul îşi restrânge sau îşi majorează pretenţiile formulate iniţial, organul de soluţionare învestit îşi va declina competenţa în favoarea organului de soluţionare competent.

9.9. În cazul în care contestaţiile sunt astfel formulate încât au şi alt caracter pe lângă cel de cale administrativă de atac, pentru aceste aspecte cererea se va înainta organelor competente de către organul învestit cu soluţionarea căii administrative de atac, după soluţionarea acesteia.

9.10. La solicitarea organului de soluţionare a contestaţiei, pentru lămurirea aspectelor care fac obiectul contestaţiei, organele competente vor efectua cercetare la faţa locului, întocmind în acest sens proces-verbal de cercetare la faţa locului, care va fi ataşat la dosarul contestaţiei aflat în curs de soluţionare.

9.11. Dispoziţiile art. 40 din Codul de procedură fiscală privind abţinerea şi recuzarea se aplică în mod corespunzător.

10. Instrucţiuni pentru aplicarea art. 214 din Codul de procedură fiscală – Suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă

10.1. Dacă prin decizie se suspendă soluţionarea contestaţiei până la rezolvarea cauzei penale, organul de soluţionare competent va relua procedura administrativă, în condiţiile art. 213 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, numai după încetarea definitivă şi irevocabilă a motivului care a determinat suspendarea. Aceasta trebuie dovedită de către organele fiscale sau de contestator printr-un înscris emis de organele abilitate. Soluţia dată de organele de cercetare şi urmărire penală trebuie însoţită de rezoluţia motivată, atunci când suspendarea a fost pronunţată până la rezolvarea cauzei penale. Dacă solicitarea de reluare a procedurii de soluţionare aparţine împuternicitului contestatorului, altul decât cel care a formulat contestaţia, acesta trebuie să facă dovada calităţii de împuternicit, conform pct. 2.2–2.4 din prezentele instrucţiuni.

10.2. În situaţia în care solicitarea de reluare a procedurii aparţine contestatorului, organele de soluţionare vor cere organului fiscal abilitat, printr-o adresă, comunicarea faptului că motivul de încetare a suspendării soluţionării contestaţiei a rămas definitiv/definitiv şi irevocabil.

10.3. La reluarea procedurii administrative, organul de soluţionare competent poate solicita organului fiscal care a sesizat organele de urmărire şi cercetare penală punctul de vedere privind soluţionarea contestaţiei în raport cu soluţia organelor penale.

10.4. La soluţionarea contestaţiilor, organele de soluţionare se vor pronunţa şi în raport cu motivarea rezoluţiilor de scoatere de sub urmărire penală, neîncepere sau încetare a urmăririi penale, precum şi a expertizelor efectuate în cauză, în măsura în care au implicaţii asupra aspectelor fiscale.

10.5. În situaţia în care contestaţia este formulată atât împotriva deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, cât şi împotriva unei dispoziţii de măsuri privind diminuarea pierderii fiscale, dacă soluţionarea contestaţiei privind unul dintre cele două acte administrative fiscale afectează modul de soluţionare al celuilalt act administrativ fiscal, se va ţine cont de prevederile art. 214 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură fiscală, în sensul că organul de soluţionare competent poate să suspende procedura de soluţionare a unui act administrativ fiscal, până la definitivarea altei judecăţi.

10.6. Suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă trebuie motivată de legătura de cauzalitate dintre obligaţiile fiscale şi stabilirea de către organele de urmărire penală a faptului că există indiciile săvârşirii unei infracţiuni.

10.7. Organul de soluţionare competent poate suspenda procedura de soluţionare a contestaţiei, la cererea contestatorului, dacă acesta prezintă motive întemeiate, cu excepţia situaţiei în care motivul suspendării îl reprezintă cererea înaintată instanţei judecătoreşti competente prin care s-a solicitat suspendarea executării actului administrativ fiscal contestat. Amânarea datei de soluţionare a contestaţiei se poate solicita o singură dată. La aprobarea suspendării, organul de soluţionare competent va stabili şi termenul până la care se suspendă procedura. Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluţionare competent, indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat sau nu.

11. Instrucţiuni pentru aplicarea art. 216 din Codul de procedură fiscală – Soluţii asupra contestaţiei

11.1. Contestaţia poate fi respinsă ca:

a) neîntemeiată, în situaţia în care argumentele de fapt şi de drept prezentate în susţinerea contestaţiei nu sunt de natură să modifice cele dispuse prin actul administrativ fiscal atacat;

b) nemotivată, în situaţia în care contestatorul nu prezintă argumente de fapt şi de drept în susţinerea contestaţiei sau argumentele aduse nu sunt incidente cauzei supuse soluţionării;

c) fiind fără obiect, în situaţia în care sumele şi măsurile contestate nu au fost stabilite prin actul administrativ fiscal atacat sau dacă prin reluarea procedurii administrative, luându-se act de soluţia pronunţată de instanţa penală, se constată că cererea rămâne lipsită de obiect;

d) inadmisibilă, în situaţia contestării deciziilor de impunere emise în temeiul deciziei referitoare la baza de impunere, având în vedere prevederile art. 205 alin. (6) din Codul de procedură fiscală.

11.2. Aceste soluţii nu sunt prevăzute limitativ.

11.3. Prin decizie se poate lua act de renunţarea la contestaţie, în situaţia în care contestatorul solicită retragerea acesteia.

11.4. Prin decizie se poate constata autoritatea de lucru judecat atunci când există identitate de obiect, părţi şi cauză. Este lucru judecat atunci când există a doua contestaţie care are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate. Excepţia puterii lucrului judecat se poate ridica atât de organul de soluţionare a contestaţiei de părţi, cât şi de orice persoană direct interesată.

11.5. În situaţia în care se pronunţă o soluţie de desfiinţare totală sau parţială a actului atacat, în considerentele deciziei se vor prezenta numai motivele care au condus la desfiinţare.

11.6. Decizia de desfiinţare va fi pusă în executare în termen de 30 de zile de la data comunicării, iar verificarea va viza strict aceeaşi perioadă şi acelaşi obiect al contestaţiei pentru care s-a emis decizia, inclusiv pentru calculul accesoriilor aferente.

11.7. Prin noul act administrativ fiscal, întocmit conform considerentelor deciziei de soluţionare, nu se pot stabili în sarcina contestatorului sume mai mari decât cele din actul desfiinţat, acesta putând fi contestat potrivit legii.

12. Instrucţiuni pentru aplicarea art. 217 din Codul de procedură fiscală – Respingerea contestaţiei pentru neîndeplinirea condiţiilor procedurale

12.1. Contestaţia poate fi respinsă ca:

a) nedepusă la termen, în situaţia în care aceasta a fost depusă peste termenul prevăzut de lege;

b) fiind depusă de o persoană lipsită de calitatea de a contesta, în situaţia în care aceasta este formulată de o persoană fizică sau juridică lipsită de calitate procesuală;

c) fiind depusă de o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu, potrivit legii;

d) lipsită de interes, în situaţia în care contestatorul nu demonstrează că a fost lezat în dreptul sau interesul său legitim;

e) prematur formulată, în situaţia în care sumele contestate nu sunt individualizate prin titlu de creanţă şi în situaţia în care nu au fost emise decizii privind baza de impunere.

12.2. Aceste soluţii nu sunt prevăzute limitativ.

13. Instrucţiuni pentru aplicarea art. 218 din Codul de procedură fiscală – Comunicarea deciziei şi calea de atac

13.1. Decizia de soluţionare a contestaţiei se comunică prin modalităţile de comunicare a actului administrativ fiscal prevăzute de art. 44 din Codul de procedură fiscală.

14. Dispoziţii tranzitorii privind soluţionarea contestaţiilor

14.1. Contestaţiile formulate de contribuabilii care sunt încadraţi în categoria marilor contribuabili şi care ulterior depunerii contestaţiei nu mai îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru marii contribuabili vor fi soluţionate de organul de soluţionare competent la data depunerii contestaţiei.

14.2. Contestaţiile formulate de contribuabilii mici şi mijlocii şi care ulterior depunerii contestaţiei îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru marii contribuabili vor fi soluţionate de organul de soluţionare competent la data depunerii contestaţiei.

14.3. Contestaţiile formulate de un contribuabil care ulterior depunerii contestaţiei îşi schimbă domiciliul fiscal în condiţiile legii vor fi soluţionate de organul de soluţionare competent la data depunerii contestaţiei.

14.4. În situaţiile în care procedura administrativă de soluţionare a contestaţiei a fost suspendată până la soluţionarea laturii penale, iar instanţa judecătorească se pronunţă definitiv, determinând reluarea procedurii administrative, competenţa de soluţionare aparţine organului de soluţionare competent la data pronunţării respectivei sentinţe.

15. Instrucţiuni privind îndreptarea erorilor materiale din deciziile privind soluţionarea contestaţiilor

15.1. Procedura de efectuare a corecţiei erorilor materiale din deciziile de soluţionare a contestaţiilor cuprinde activităţile ce trebuie efectuate pentru corectarea erorilor materiale.

15.2. Îndreptarea erorilor materiale se va realiza cu respectarea prevederilor art. 48 din Codul de procedură fiscală.

15.3. Erorile materiale reprezintă greşelile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor din raportul juridic fiscal, erorile de calcul, inversările de cifre sau preluările eronate ale unor sume din documente sau situaţii.

15.4. Erorile materiale din deciziile de soluţionare a contestaţiilor pot fi îndreptate de către organul de soluţionare a contestaţiilor competent, la iniţiativa acestuia, a organului fiscal emitent al actului administrativ fiscal contestat, a contestatorului sau a oricărei persoane direct interesate.

15.5. În situaţia solicitării de îndreptare a unei erori materiale din decizia de soluţionare a contestaţiei de către organul fiscal emitent al actului administrativ fiscal contestat, contestator sau altă persoană direct interesată, organul de soluţionare a contestaţiei poate solicita şi alte documente necesare justificării erorilor.

15.6. Decizia de rectificare a actului care conţine erori va avea acelaşi număr de înregistrare, la care se adaugă particular „bis“ şi va purta data emiterii efective.

15.7. Decizia de soluţionare a contestaţiei care corectează erori materiale va fi comunicată atât organului fiscal emitent al actului administrativ fiscal contestat, cât şi contestatorului sau altor persoane direct interesate. Întocmirea deciziei de soluţionare a contestaţiei care corectează erori materiale se face conform pct. 7.4.

16. Instrucţiuni privind publicarea pe site a deciziilor de soluţionare a contestaţiilor

16.1. În cadrul Direcţiei generale de soluţionare a contestaţiilor, birourilor/serviciilor de soluţionare contestaţii din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene/Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti toate deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor şi soluţiile instanţelor judecătoreşti, după caz, după depersonalizarea lor se transpun într-un format citibil pentru a fi postate pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

16.2. Depersonalizarea deciziilor emise în soluţionarea contestaţiilor se face prin eliminarea oricăror elemente care ar conduce la identificarea persoanelor fizice sau juridice implicate ori a funcţionarilor publici care au participat la redactarea şi semnarea deciziei.

În acelaşi fel se va proceda şi în cazul soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti.


Autentificare Legalis 2.0