Publicat in M. Of. 290/2011, Ordinul 465/2011 modifica Ordinul 729/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice privind rambursarea si recuperarea cheltuielilor reprezentand asistenţa medicala acordata in baza documentelor internationale cu prevederi in domeniul sanatatii la care Romania este parte.

Va prezentam in continuare articolele care au suferit modificari in O 729/2009, in forma actualizata/consolidata a acestora, asa cum pot fi vizualizate in Biblioteca juridico-economica online Legalis 2.0:

Timp de 14 zile puteti testa GRATUIT tot continutul Bibliotecii Legislative Legalis 2.0. Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie

Ordinul 729/2009 …. Anexa …. Art. 7

(1) În condiţiile în care unui asigurat român aflat pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene i se acordă asistenţă medicală fără ca acesta să prezinte cardul european de asigurări sociale de sănătate sau acesta nu este recunoscut de unitatea sanitară de la locul de şedere, asiguratul român suportă contravaloarea serviciilor medicale acordate.

(2) În baza unei cereri formulate ulterior către casa de asigurări de sănătate la care persoana este asigurată, însoţită de documentele justificative, asiguratului i se pot rambursa costurile acestor servicii în conformitate cu procedura instituită pentru utilizarea formularului E 126, prevăzută în Regulamentul (CEE) nr. 1.408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi şi cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii, precum şi în Regulamentul (CEE) nr. 574/72 al Consiliului din 21 martie 1972 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1.408/71 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu salariaţii şi cu membrii familiilor acestora care se deplasează în interiorul Comunităţii.

(3) După finalizarea procedurii instituite pentru utilizarea formularului E126, în vederea rambursării, casa de asigurări de sănătate va solicita alocarea de prevederi bugetare utilizând modelul de solicitare pentru acordare de prevedere bugetară prevăzut în anexa nr. 3.

(4) Rambursarea cheltuielilor aferente serviciilor medicale suportate de asiguratul din sistemul de asigurări sociale de sănătate din România în condiţiile alin. (1) şi (2) se efectuează de către casa de asigurări de sănătate unde este luată în evidenţă persoana asigurată. Rambursarea se realizează către asigurat, la solicitarea acestuia, a unui membru al familiei (părinte, soţ/soţie, fiu/fiică) sau a unei persoane împuternicite de acesta, în lei, la cursul Băncii Naţionale a României de la data efectuării plăţii serviciului medical de către asigurat. Cursul Băncii Naţionale a României este stabilit de către Banca Naţională a României în fiecare zi bancară. Acest curs este valabil pentru ziua următoare, implicit pentru toate tranzacţiile ce urmează a fi făcute în ziua următoare.

(5) Rambursarea prevăzută la alin. (4) se realizează în termen de maximum 90 de zile de la finalizarea procedurii instituite pentru utilizarea formularului E 126.

(5) Rambursarea prevăzută la alin. (4) se realizează în termen de maximum 90 de zile de la finalizarea procedurii de verificare şi avizare de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

modificat de
Ordin nr. 465/2011 – pentru modificarea Normelor metodologice privind rambursarea şi recuperarea cheltuielilor reprezentând asistenţa medicală acordată în baza documentelor internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii la care România este parte, aprobate prin Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 729/2009 din 19 aprilie 2011, M. Of. 290/2011 ;


Ordinul 729/2009 … Anexa … Art. 8

(1) În condiţiile în care un asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România se deplasează într-un stat membru al Uniunii Europene cu scopul de a primi tratament medical, fără aprobarea prealabilă a casei de asigurări de sănătate unde este luat în evidenţă ca persoană asigurată, acesta suportă contravaloarea serviciilor medicale acordate.

(2) La solicitarea scrisă a asiguratului, a unui membru al familiei (părinte, soţ/soţie, fiu/fiică) sau a unei persoane împuternicite de acesta, însoţită de documente justificative, casa de asigurări de sănătate rambursează contravaloarea serviciilor medicale acordate potrivit alin. (1) şi plătite de acesta, la nivelul tarifelor prevăzute la alin. (5).

(3) După întocmirea notei de calcul al sumei care se rambursează conform prevederilor alin. (2), casa de asigurări de sănătate va solicita alocarea de prevederi bugetare utilizând modelul de solicitare pentru acordare de prevedere bugetară prevăzut la anexa nr. 3.

(4) Rambursarea cheltuielilor în condiţiile alin. (1), (2) şi (3) se efectuează de către casa de asigurări de sănătate unde este luată în evidenţă persoana asigurată către asiguratul care solicită rambursarea, în lei.

(5) Nivelul la care se realizează operaţiunea de rambursare prevăzută la alin. (4) se stabileşte după cum urmează:

a) pentru serviciile medicale de specialitate din ambulatoriu, medicamentele în tratamentul ambulatoriu, precum şi dispozitivele medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale în ambulatoriu: tarife exprimate prin valoarea definitivă a punctului, stabilită în trimestrul anterior datei la care s-a plătit serviciul, tarife maximale, tarife, procent din tarife, preţuri de referinţă, procent din preţurile de referinţă, preţuri de decontare, prevăzute de actele normative în vigoare care reglementează sistemul de asigurări sociale de sănătate în vigoare la data efectuării plăţii serviciului de către asigurat;

b) pentru spitalizarea continuă: ICM × TCP, unde ICM este cel mai mare indice de case-mix, aferent spitalelor din România şi prevăzut în actele normative care reglementează sistemul de asigurări sociale de sănătate în vigoare la data efectuării plăţii serviciului de către asigurat, iar TCP este tariful pe caz ponderat al aceluiaşi spital, aferent aceluiaşi an;

c) pentru spitalizarea de zi: o treime din suma rezultată în urma aplicării procedurii prevăzute la lit. b).

(6) Rambursarea prevăzută la alin. (4) poate avea loc numai în situaţia în care serviciul medical acordat într-un stat membru al Uniunii Europene şi achitat de către asigurat face parte din pachetul de servicii de bază din sistemul de asigurări sociale de sănătate din România.

(7) Rambursarea prevăzută la alin. (3) se realizează în termen de maximum 90 de zile de la data înregistrării la casa de asigurări de sănătate a cererii asiguratului, însoţită de actele doveditoare.

(7) Rambursarea prevăzută la alin. (3) se realizează în termen de maximum 90 de zile de la finalizarea procedurii de verificare şi avizare de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

(8) Rambursarea nu trebuie să depăşească contravaloarea în lei a serviciilor medicale achitate de asigurat, la cursul Băncii Naţionale a României din data efectuării plăţii de către asigurat.

modificat de
Ordin nr. 465/2011 – pentru modificarea Normelor metodologice privind rambursarea şi recuperarea cheltuielilor reprezentând asistenţa medicală acordată în baza documentelor internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii la care România este parte, aprobate prin Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 729/2009 din 19 aprilie 2011, M. Of. 290/2011 ;

Timp de 14 zile puteti testa GRATUIT tot continutul Bibliotecii Legislative Legalis 2.0. Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie