Cauza C-134/10 – Neindeplinirea obligatiilor de catre un stat membru – Directiva 2002/22/CE – Articolul 31  – Impactul numarului de utilizatori finali ai retelelor de comunicatii asupra acordarii acestui statut –
Comisia Europeana impotriva Regatului Belgiei

Va prezentam in continuare doar cadrul juridic al acestui caz. Documentul integral poate fi vizualizat AICI

” …. Cauza C-134/10 – Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

2 În temeiul considerentului (43) al Directivei privind serviciul universal:

„În prezent, statele membre impun rețelelor anumite obligații de difuzare («must carry»), pentru difuzarea emisiunilor de radio sau televiziune către public. Statele membre ar trebui să poată impune întreprinderilor din jurisdicția lor, din considerații ce țin de interesul public și numai dacă este necesar pentru îndeplinirea obiectivelor de interes general definite clar de statele membre, în conformitate cu dreptul comunitar, obligații care ar trebui să fie proporționale, transparente și supuse unor revizuiri periodice. Obligațiile de difuzare («must carry») impuse de statele membre ar trebui să fie rezonabile, adică să fie proporționale și transparente, ținându‑se seama de obiectivele de interes general definite în mod clar, și ar putea, dacă este cazul, să fie însoțite de o dispoziție de remunerare proporțională. Aceste obligații de difuzare («must carry») pot include transmiterea de servicii create special pentru a permite accesul corespunzător al utilizatorilor cu handicap.”

3 Articolul 31 din Directiva privind serviciul universal prevede:

„(1) Statele membre pot impune obligații rezonabile de difuzare («must carry»), pentru transmiterea unor anumite canale sau servicii de radio și televiziune, întreprinderilor aflate în jurisdicția lor, care administrează rețele de comunicații electronice pentru difuzarea publică a emisiunilor de radio sau televiziune, în cazul în care un număr mare de utilizatori finali ai acestor rețele le folosesc ca mijloace principale de recepție a emisiunilor de radio sau televiziune. Obligațiile în cauză se impun numai în cazul în care sunt necesare pentru îndeplinirea obiectivelor clar stabilite de interes general și sunt proporționale și transparente. Aceste obligații sunt supuse unei revizuiri periodice.

(2) Nici alineatul (1) al prezentului articol, nici articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2002/19/CE

[a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind accesul la rețelele de comunicații electronice și la infrastructura asociată, precum și interconectarea acestora] (Directiva privind accesul) [(JO L 108, p. 7, Ediție specială 13/vol. 35, p. 169)] nu aduc atingere capacității statelor membre de a stabili o remunerare adecvată, dacă este cazul, privind măsurile luate în conformitate cu prezentul articol, asigurându‑se în același timp că, în condiții similare, nu există nicio discriminare în tratarea întreprinderilor care furnizează rețele de comunicații electronice. În cazul în care se prevede o remunerare, statele membre se asigură că aceasta se aplică în mod proporțional și transparent.”

Reglementarea națională

4 Articolul 13 din Legea din 30 martie 1995 privind rețelele de distribuție a emisiunilor radiodifuzate și exercitarea activităților de radiodifuziune în cadrul regiunii bilingve Bruxelles‑Capitale (Moniteur belge din 22 februarie 1996, p. 3797), astfel cum a fost modificată prin Legea din 16 martie 2007 (Moniteur belge din 5 aprilie 2007, p. 19229, denumită în continuare „Legea din 30 martie 1995”), prevede:

„Pentru a garanta pluralismul și diversitatea culturală, operatorul are obligația să transmită în momentul difuzării acestora și în întregime următoarele programe de televiziune:

– programele de televiziune difuzate de organismele furnizoare ale serviciului public de radiodifuziune aflate sub controlul Comunității Franceze și de cele aflate sub controlul Comunității Flamande;

– programele de televiziune difuzate de orice alt organism de radiodifuziune aflat sub controlul Comunității Franceze sau Flamande, desemnate de Rege prin decret adoptat în Consiliul de Miniștri;

– programele de televiziune difuzate de organismul furnizor al serviciului public de radiodifuziune aflat sub controlul comunității germanofone și desemnate de Rege prin decret adoptat în Consiliul de Miniștri. Ministrul de resort pentru această reglementare stabilește, în urma avizului Institutului, normele de aplicare privitoare la această difuzare (dacă este cazul, prin intermediul unui canal comun);

– programele de televiziune axate pe regiunea Bruxelles‑Capitale și difuzate de organisme de radiodifuziune regionale aflate sub controlul Comunității franceze și al Comunității flamande, în funcție de zona de transmisie.

Necesitatea obligațiilor vizate la alineatul anterior este verificată periodic de Institut. În cazul în care consideră că menținerea acestor obligații nu mai este necesară, Institutul menționează în mod clar aceasta în raportul anual vizat la articolul 34 din Legea din 17 ianuarie 2003 privind statutul autorității de reglementare a domeniilor poștei și telecomunicațiilor belgiene.

În temeiul avizului Institutului, ministrul poate stabili că un operator poate fi scutit de aplicarea prezentului articol.

Operatorul care dorește să beneficieze de această scutire adresează o cerere motivată Institutului, în cadrul căreia se dovedește existența a cel puțin unul dintre următoarele elemente:

a) este imposibil din punct de vedere tehnic pentru operator;

b) nu există suficienți utilizatori finali pe rețea care o utilizează drept principală resursă de recepție a programelor de televiziune, astfel încât investițiile necesare pentru înlăturarea imposibilității tehnice nu sunt rezonabile.

Institutul comunică avizul său ministrului în cel mult șase săptămâni de la primirea acestei cereri. Acest termen se suspendă dacă Institutul consideră că sunt necesare informații suplimentare din partea solicitantului.

Dacă, la expirarea termenului, Institutul nu a transmis un aviz ministrului, se consideră că avizul Institutului este pozitiv.”

….”

Sursa: CURIA