Cat costa Constitutia Romaniei?

Prof.univ.dr. Simina Tanasescu
Facultatea de Drept, Universitatea Bucuresti
Articolul a fost publicat in Revista Curierul Judiciar nr. 2/2011

Aparent anodina daca nu paradoxala, intrebarea din titlu porneste de la o constatare factuala realizata de un judecator al Curtii Supreme de Justitie din SUA. In incercarea de a justifica si sustine o abordare interdisciplinara asupra unor chestiuni care „nu starnesc sufletul” (conform celebrei zicale a lui Edmund Burke) Stephen Breyer facea vorbire de o anumita „privire de tunel, prezenta atat printre economisti, cat si printre juristi, care ii inhiba reciproc in a tine seama unul de disciplina celuilalt”. Cu toate acestea, conceptul de constitutie economica formeaza obiectul analizei doctrinare in dreptul comparat de multa vreme; el a revenit in atentia cercetatorilor in special datorita fenomenelor economice globale inregistrate catre sfarsitul primului deceniu al mileniului al treilea. Intr-adevar, ceea ce colocvial ne-am obisnuit sa numim „criza economica” ridica intrebari si provocari de scala (pentru a utiliza jargonul de sorginte anglofona devenit noua limba de lemn la moda mai ales printre economisti) si pune probleme noi in plan juridic (pentru a nu iesi complet nici din tiparele exprimarii legale contemporane). Constitutia economica poate oferi raspunsuri la toate aceste framantari cu conditia ca ea sa fie corect inteleasa, interpretata si pusa in aplicare. In acest proces, rolul esential revine insa autoritatilor statului competente sa adopte decizii politice si economice in baza legitimitatii democratice prin care isi justifica atributiile (gen Parlament ori Guvern) si nu celor care efectueaza asupra primelor un control ex post si limitat la eventuala conformitate cu standarde pre-existente (tip autoritati jurisdictionale).

Constitutia economica este diferita de constitutia juridica, insa este sarcina dreptului ca, prin mijloace juridice, sa instituie un anumit sistem economic si sa-l garanteze, adica sa „constituie” spatiul si regulile jocului economic. Constitutia economica exprima realitatea in conformitate cu care regulile juridice pot interveni – inclusiv in plan economic – nu numai pentru a prescrie comportamente umane, ci si pentru a consacra o anumita doctrina. Din perspectiva functionala orice sistem economic este definit de un set de norme constitutive; prin analiza acestor reguli este posibila evaluarea naturii unei constitutii economice. Altfel spus, constitutia economica da consistenta garantiilor institutionale si functionale pentru structura (statica) si functionarea (dinamica) a economiei din cadrul unui stat. Ea reuneste ansamblul normelor juridice instituite de stat pentru a reglementa activitatea economica din interiorul sau si care stabilesc cine va decide cu privire la mecanismul de coordonare economica dintr-un stat (ceea ce teoria dreptului constitutional desemneaza prin sintagma Kompetenz-Kompetenz), care este – in concret – acest mecanism de coordonare si cum poate el functiona.

Articolul 135 din Constitutia Romaniei este intitulat „Economia” si incepe printr-o afirmatie care poate parea apodictica: „Economia Romaniei este economie de piata”. Coroborata cu alte dispozitii constitutionale, cum ar fi cea prin care este garantata libertatea economica sau cea prin care se protejeaza dreptul de proprietate privata, afirmatia capata valoare programatica si exprima realitatea in conformitate cu care actuala constitutie economica a Romaniei a realizat o optiune in favoarea unui sistem economic bazat pe libera initiativa si concurenta. Alte prevederi constitutionale pot pune sub semnul intrebarii fermitatea sau rigoarea unei astfel de alegeri, caci, inca din primul sau articol, statul roman se declara a fi „de drept si social”, iar prin numeroase alte drepturi fundamentale se obliga sa asigure un nivel ridicat de protectie sociala cetatenilor sai. Ceea ce la o prima vedere poate parea contradictoriu nu constituie altceva decat sursa si obiect al concilierii; valori constitutionale aparent antagoniste sunt oricand susceptibile de a fi interpretate astfel incat sa devina coerente si chiar convergente, insa o astfel de operatiune tehnica, juridica, depinde intotdeauna de fundamentele conceptuale si doctrinare declarate prin legea fundamentala si asumate de interpret. In plan stiintific se poate sustine, cu egala indreptatire, atat neutralitatea economica a Constitutiei, cat si contrariul sau. Mult mai relevanta este insa aplicarea Constitutiei economice de catre autoritatile statale competente sa realizeze o astfel de activitate, in primul rand aplicarea sa de catre Parlament.

Exemplul Romaniei demonstreaza faptul ca declararea (partizana si asumata) in chiar Constitutie a unei anumite optiuni cu privire la regulile fundamentale ce stau la baza sistemului economic nu este suficienta pentru ca prescrierea tuturor comportamentelor umane sa fie realizata, ulterior, in aceeasi cheie de lectura. In egala masura, exemplul Romaniei poate fi ilustrativ si pentru efectele nefaste pe care le poate avea o eventuala incoerenta (pe termen lung) sau chiar simpla inadvertenta (momentana) a deciziei politice in raport cu fundamentele economice enuntate la nivel constitutional. In contextul mai larg al globalizarii, care progreseaza tot mai mult – atat ca arie de cuprindere, cat si ca intensitate – ale carei efecte sunt accentuate de fenomene relativ rare si dificile (precum criza economica susmentionata), constientizarea importantei pe care o are constitutia economica si, mai ales, respectarea ei, devine o necesitate. Sau, altfel spus, ignorarea faptului ca legea fundamentala precizeaza anumite standarde, inclusiv cu privire la sistemul economic al statului, risca sa determine, pentru societate, costuri mult mai ridicate decat cele care rezulta in mod normal din simpla ei punere in aplicare. Acest lucru a putut fi constatat de toti salariatii din economia Romaniei si aduce in atentie – inca odata – intrebarea din titlu: cat costa respectarea/ nerespectarea Constitutiei Romaniei (fiecare cetatean si societatea in ansamblu)?

In acest context rolul judecatorului constitutional este marginal si se rezuma la eventuale corectii reziduale prin raportare la un standard pre-existent si, prin definitie, mai restrans decat decizia verificata. Controlul ex post si care nu poate viza elementele de oportunitate ce stau la baza luarii deciziilor nu are cum sa suplineasca, necum sa indrepte, eventuale procese decizionale viciate ab originem. Aceasta este explicatia pentru ceea ce doar aparent poate fi considerat inconsecventa judecatorilor constitutionali in materie: Tribunalul constitutional german a afirmat in mod constant ca legea fundamentala economica germana nu obliga statul nici la respectarea principiilor economiei de piata si nici la interventia in economie