In M. Of. 144/2011 a fost publicata Hotararea Nr. 145/2011 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2011 al Regiei Nationale a Padurilor – Romsilva, aflata sub autoritatea Ministerului Mediului si Padurilor.

HOTĂRÂRE Nr. 145/2011

privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2011 al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, aflată sub autoritatea Ministerului Mediului şi Pădurilor

M.Of. nr. 144 din 25.02.2011

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 15 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1

(1) Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2011 al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, care funcţionează sub autoritatea Ministerului Mediului şi Pădurilor.

(2) Bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2011 al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

(3) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, defalcarea pe trimestre a indicatorilor prevăzuţi în bugetul de venituri şi cheltuieli al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva se va face de către Ministerul Mediului şi Pădurilor.

Art. 2

(1) Cheltuielile totale aferente veniturilor totale înscrise în bugetul de venituri şi cheltuieli al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, prevăzut la art. 1, reprezintă limite maxime, care nu pot fi depăşite decât în cazuri justificate şi numai cu aprobarea Guvernului, la propunerea Ministerului Mediului şi Pădurilor şi cu avizul Ministerului Finanţelor Publice şi al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

(2) În cazul în care în execuţie se înregistrează nerealizări ale veniturilor totale aprobate, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva poate efectua cheltuieli totale proporţional cu gradul de realizare a veniturilor totale, cu încadrarea în indicatorii de eficienţă aprobaţi.

Art. 3

(1) Nerespectarea prevederilor art. 2 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 5.000 lei.

(2) Contravenţiei prevăzute la alin. (1) i se aplică prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Contravenţia se constată de organele de control financiar ale statului, împuternicite potrivit legii, iar amenda se aplică persoanelor vinovate de nerespectarea prevederilor prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU
EMIL BOC

Contrasemnează:
p. Ministrul mediului şi pădurilor,
Cristian Apostol,

secretar de stat

Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,
Ioan Nelu Botiş

Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Ialomiţianu

ANEXĂ*)
MINISTERUL MEDIULUI ŞI PĂDURILOR

REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR – ROMSILVA

Bucureşti, bd. Magheru nr. 31, sectorul 1

Cod unic 1590120

BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI

PE ANUL 2011

        – mii lei –
    INDICATORI Nr. rd. 2011

PROPUNERI

0 1 2 3 4
I.   VENITURI TOTALE (rd. 2 + rd. 10 + rd. 15) 1 1.208.510,0
  1 Venituri din exploatare – total din care: 2 1.205.210,0
    a) producţia vândută 3 942.000,0
    b) venituri din vânzarea mărfurilor 4 1.500,0
    c) venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete, din care 5 6.872,0
    subvenţii, cf. preved. legale în vigoare 6 0,0
    transferuri, conform Legii calului nr. 389/2005 cu modificările şi completările ulterioare şi Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare 7 6.872,0
    d) producţia imobilizată 8 1.800,0
    e) alte venituri din exploatare din care: 9 253.038,0
  2 Venituri financiare, din care: 10 1.300,0
    a) din imobilizări financiare 11 0,0
    b) venituri din alte investiţii financiare şi creanţe care fac parte din activele imobilizate 12 0,0
    c) venituri din dobânzi 13 300,0
    d) alte venituri financiare 14 1.000,0
  3 Venituri extraordinare 15 2.000,0
II.   CHELTUIELI TOTALE (rd. 17 + rd. 48 + rd. 51) 16 1.183.510,0
  1 Cheltuieli de exploatare – total, din care: 17 1.177.010,0
    a) cheltuieli materiale 18 156.500,0
    b) alte cheltuieli externe (cu energia şi apă) 19 12.000,0
    c) cheltuieli privind mărfurile 20 2.000,0
    d) cheltuieli cu personalul, din care: 21 522.399,2
    d1 salarii 22 370.000,0
    d2 cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială şi alte obligaţii legale, din care: 23 105.119,0
    cheltuieli privind contribuţia la asigurări sociale 24 76.960,0
    cheltuieli privind contribuţia pt. şomaj 25 1.850,0
    cheltuieli privind contribuţia la asigurări sociale de sănătate 26 19.240,0
    cheltuieli privind contribuţia la fondurile speciale aferente fondului de salarii 27 7.069,0
    d3 alte cheltuieli cu personalul, din care: 28 47.280,2
    d3.1 cheltuieli sociale prevăzute prin Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal cu modificările şi completările ulterioare, din care: 28 7.400,0
    – tichete de creşă, potrivit Legii nr. 193/2006, cu modificările şi completările ulterioare 29  
    d3.2 tichete de masă 32 33.380,2
    d3.3 tichete de vacanţă 33 0,0
    d3.4 drepturi în natura acordate salariaţilor în baza Contractului Colectiv de Muncă 33.1 4.400,0
    e) cheltuieli privind plăţile compensatorii conform C.C.M. aferente disponibilizărilor potrivit programelor de disponibilizări 34 5.305,4
    f) cheltuieli cu drepturile salariale cuvenite în baza unor hotărâri judecătoreşti 35 650,0
    g) cheltuieli cu amortizarea imobilizărilor corporale şi necorporale 36 50.000,0
    h) cheltuieli cu prestaţiile externe 37 289.397,4
    i) alte cheltuieli de exploatare, din care: 38 138.758,0
    i1 contracte de mandat/contracte de performanţă 39 69,3
    i2 cheltuieli de protocol, din care: 40 700,0
    – tichete cadou potrivit Legii nr. 193/2006, cu modificările şi completările ulterioare 41  
    i3 cheltuieli de reclamă şi publicitate, din care: 42 500,0
    – tichete cadou pentru cheltuieli de reclama şi publicitate potrivit Legii nr. 193/2006, cu modificările şi completările ulterioare 43 0,0
    – tichete cadou pentru campanii de marketing, studiul pieţei, promovarea pe pieţe existente sau noi, potrivit Legii nr. 193/2006, cu modificările şi completările ulterioare 44 0,0
    i4 cheltuieli cu sponsorizarea 45 950,0
    i5 cheltuieli cu taxa pt. activitatea de exploatare a resurselor minerale 46 0,0
    i6 redevenţa din concesionarea bunurilor publice 47 0,0
    i7 alte cheltuieli 47.1 136.538,7
  2 Cheltuieli financiare, din care: 48 6.500,0
    a cheltuieli privind dobânzile 49 5.300,0
    b alte cheltuieli financiare 50 1.200,0
  3 Cheltuieli extraordinare 51 0,0
III.   REZULTAT BRUT (profit/pierdere) 52 25.000,0
IV.   IMPOZIT PE PROFIT 53 4.000,0
V.   PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPĂ DEDUCEREA IMPOZITULUI PE PROFIT, din care: 54 21.000,0
  1 Rezerve legale 55 0,0
  2 Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege 56 0,0
  3 Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi 57 0,0
  4 Constituirea surselor proprii de finanţare pt. proiectele cofinanţate din împrumuturi externe, precum şi pt. constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plăţii dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente acestor împrumuturi externe 58 0,0
  5 Alte repartizări prevăzute de lege 59 0,0
  6 Profit contabil rămas după deducerea sumelor de la rd. 55, 56, 57, 58 şi 59 60 21.000,0
  7 Participarea salariaţilor la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exerciţiul financiar de referinţă 61 2.100,0
  8 Minim 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende în cazul societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat 62 18.900,0
  9 Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la pct. 1–8 se repartizează la alte rezerve şi constituie sursă proprie de finanţare 63 0,0
VI.   SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care: 64 175.113,0
  1 Surse proprii 65 50.000,0
  2 Alocaţii de la buget 66 87.000,0
  3 Credite bancare 67 35.000,0
    – interne 68 0,0
    – externe 69 35.000,0
  4 Alte surse 70 3.113,0
    4.1 Fond de ameliorare conform Ordinului MINISTERULUI AGRICULTURII, PĂDURILOR, APELOR ŞI MEDIULUI nr. 499/2003 70.1 0,0
VII. CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII, din care: 71 175.113,0
  1 Cheltuieli aferente investiţiilor, inclusiv cele aferente investiţiilor în curs la finele anului 72 172.911,0
  2 Rambursări de rate aferente creditelor pentru investiţii 73 2.202,0
    – interne 74 2.202,0
    – externe 75 0,0
VIII. REZERVE, din care 76 18.257,5
  1 Rezerve legale 77 18.257,5
  2 Rezerve statutare 78 0,0
  3 Alte rezerve 79 0,0
IX.   DATE DE FUNDAMENTARE 80  
  1 Venituri totale 81 1.208.510,0
  2 Cheltuieli aferente veniturilor totale 82 1.183.510,0
  3 Număr prognozat de personal la finele anului 83 17.000,0
  4 Număr mediu de salariaţi total 84 17.400,0
  5 Fond de salarii 85 370.000,0
    a) fond de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă 86 369.993,1
    b) alte cheltuieli cu personalul 87 6,9
  6 Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) 88 1.772,0
  7 Productivitatea muncii pe total personal mediu

(lei/persoană) (rd. 81/rd. 84 – în preţuri curente)

89  
  8 Productivitatea muncii pe total personal mediu

(lei/persoană) (rd. 81/rd. 84 * ICP – în preţuri comparabile)

90 0,0
  9 Productivitatea muncii în unităţi fizice pe total personal mediu (metrii cubi/persoană) 91 554,3
  10 Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale
[(cheltuieli totale/venituri totale) × 1000] = (rd. 16/rd. 1) × 1000
92 979,3
  11 Plăţi restante către bugetele publice 93  
    – preţuri curente 94  
    – preţuri comparabile 95  
  12 Creanţe restante (clienţi în litigiu) 96  
    – preturi curente 97 17.000,0
    – preturi comparabile 98 17.000,0