Agentul Guvernamental al Romaniei la Curtea Internationala a Drepturilor Omului, Razvan-Horatiu Radu, ieri, 17 ianuarie, o conferinta de presa pentru a prezenta bilantul anului precedent si prioritatile pentru 2011.

Răzvan-Horaţiu Radu a menţionat faptul că în 2010 a crescut numărul de cauze câştigate de statul român la CEDO, a scăzut numărul de condamnări, precum şi suma totală ce trebuie plătită ca despăgubiri de statul român. Tipurile de cauze care continuă să atragă condamnarea statului român rămân aceleaşi ca şi în anii precedenţi: dreptul de proprietate, neexecutarea hotărârilor judecătoreşti, durata procedurilor judiciare, condiţiile de detenţie din penitenciare.

„Este al doilea an în care avem mai puţine condamnări şi mă aştept ca numărul acestora să continuă să scadă, mai ales având în vedere grupurile principale de cauze pe care le-am avut – pe de o parte, stoparea analizării cauzelor în domeniul de proprietate, pe de altă parte reformele interne care au fost realizate chiar în domeniul funcţionării justiţiei, care cu siguranţă vor duce la un trend descrescător şi în anii următori”, a declarat subsecretarul de stat Răzvan-Horaţiu Radu.

În ceea ce priveşte Hotărârea pilot în cauza Atanasiu şi alţii contra României în chestiunea proprietăţii, pronunţată la 12 octombrie 2010, Agentul Guvernamental a apreciat că aceasta oferă perspectivele rezolvării definitive a problemei dreptului de proprietate în materia caselor naţionalizate din perspectiva CEDO. Totodată, aceasta oferă câteva direcţii de soluţionare a problemei, precum şi un termen de 18 luni de soluţionare. În acest sens, prin Decizia primului-ministru nr. 270/3 decembrie 2010 s-a constituit un grup de lucru.

În ultimii 3 ani, prin intermediul Agentului Guvernamental, s-a lansat un dialog direct între oficiali ai Curţii Europene a Drepturilor Omului şi ai Comitetului de Miniştri şi reprezentanţi ai instituţiilor din România. Acesta completează demersurile constante pentru semnalarea recomandărilor CEDO şi în scopul stabilirii unui contact direct pentru gestionarea chestiunilor care atrag condamnări ale statului român la CEDO identificarea unor remedii interne eficiente. În acest sens, în perioada 22-25 octombrie 2010, o delegaţie a CEDO condusă de preşedintele Curţii, Jean Paul Costa, s-a aflat în România şi a avut întâlniri cu primul-ministru, ministrul justiţiei, membri ai conducerii Parlamentului, preşedinţii Curţii Constituţionale, ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ai Consiliului Superior al Magistraturii.

În ceea ce priveşte priorităţile pe anul 2011, Agentul Guvernamental al României la CEDO a menţionat organizarea la Bucureşti, în cursul lunii februarie, a unei Conferinţe internaţionale privind „Restituirea proprietăţilor în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului”. La eveniment au fost invitaţi participanţi din aproximativ 20 de state (Albania, Azerbaidjan, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Ungaria, Polonia, Republica Moldova, Georgia, Federaţia Rusă etc.), la nivel de secretar de stat/vice-ministru din cadrul autorităţilor specializate în problematica restituirii proprietăţilor. Conferinţa urmăreşte lansarea unei dezbateri publice internaţionale asupra acestui subiect, prezentarea problematicii restituirii proprietăţilor şi a condamnărilor la CEDO în această materie – aceasta fiind una specifică statelor postcomuniste, nu doar României -, precum şi prezentarea unor exemple de bune practici în materie din partea statelor participante.

“În 2011 vom încerca să ne axăm mai mult pe diseminarea jurisprudenţei printre reprezentanţii autorităţilor, tocmai pentru a preveni viitoare încălcări ale Convenţiei. Ministerul Afacerilor Externe, prin Agentul Guvernamental al României la CEDO, va continua să fie un motor de propagare a jurisprudenţei Curţii, inclusiv în cadrul grupului de lucru privind implementarea hotărârii pilot privind dreptul de proprietate”, a subliniat în încheiere subsecretarul de stat Răzvan-Horaţiu Radu.

Sursa: MAE