Marti, 21.12.2010 a fost publicat pe site-ul Ministerului Muncii consultarea publica privind structura Clasificarii Ocupatiilor din Romania. Aceasta va fi posibila pana la data de 21.01.2011.

Citam din documentul de pe site:

CONSULTARE PUBLICĂ
 
Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) a efectuat o revizuire a Clasificării Internaţionale Standard a Ocupaţiilor (ISCO-88) cu scopul de a pune la dispoziţie o clasificare mai eficientă care să poată fi folosită de toate ţările la următoarea rundă de recensăminte ale populaţiei, precum şi în cadrul serviciilor naţionale de ocupare a forţei de muncă şi al altor aplicaţii orientate către clienţi.
Varianta finală a Clasificării Ocupaţiilor din România, actualizată potrivit ISCO 08, ce urmează a fi aprobată prin Ordin comun al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică va putea fi utilizată, pentru o perioadă stabilită prin acest act normativ, în paralel cu actuala formă a COR (conform ISCO 88) care se regăseşte în prezent pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale pe prima pagină la secţiunea COR.