Oficial, 28 de revolutionari cu certificat de luptator in Revolutie sunt fosti colaboratori sau chiar fosti ofiteri dovediti ai Securitatii, organul represiv din regimul comunist, principalul acuzat de sutele de asasinate comise in timpul evenimentelor din decembrie 1989.
Numarul securistilor si turnatorilor va fi insa mult mai mare: pana in prezent, au fost verificati doar 8.000 dintre cei 21.000 de revolutionari – luptatori sau urmasi ai eroilor-martiri (parinti, soti si copii de morti in Revolutie).
Acestia beneficiaza, de peste 20 de ani, de recunostinta statului roman, manifestata prin indemnizatii si alte numeroase facilitati de ordin material.
Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii a trimis in instantele de judecata, din 2008 si pana in prezent, 186 de dosare ale unor revolutionari acuzati ca ar fi fost colaboratori sau chiar lucratori ai Securitatii. Nu se stie exact cate dosare au fost finalizate (dupa unele surse – aproximativ jumatate, dupa altele – mai putine).
Sursa: www.realitatea.net