Ministrul Apararii nationale, Gabriel Oprea, a ordonat suspendarea din functie a cadrelor militare care au fost arestate preventiv, luni, in urma admiterii de catre ICCJ a recursului declarat de procurorii DNA.
MApN a precizat, intr-un comunicat, ca, incepand cu data de 20 decembrie, potrivit prevederilor articolului 89 din Legea 80 din 1995 privind statutul cadrelor militare, ministrul Apararii nationale a ordonat suspendarea din functie a cadrelor militare care au fost arestate preventiv.
“Pe timpul suspendarii din functie, acestia nu beneficiaza de niciun drept de la Ministerul Apararii Nationale”, a explicat MApN.
Instanta suprema a dispus, luni seara, arestarea preventiva a celor cinci ofiteri, printre care generalul de brigada Ion Marian si generalul maior Mihai Chirita, in dosarul privind favorizarea unor persoane la angajarea in MApN.
Completul de cinci judecatori al instantei supreme a dispus, luni seara, arestarea preventiva pentru 29 de zile a generalului de brigada Marian Ion, adjunct al sefului Directiei de Management si Resurse Umane din Ministerul Apararii Nationale, a generalului maior Mihai Chirita, sef al Directiei de Instructie si Doctrine din cadrul Statului Major General al MApN, a colonelului Vasile Belciug, fost comandant al Scolii de aplicatii pentru unitati de lupta “Mihai Viteazu” Pitesti si fost comandant al garnizoanei Pitesti, a locotenent-colonelului Dan Costel Craciuneanu, seful Biroului Informare-Recrutare din cadrul Centrului Militar Judetean Ilfov si a maiorului Crinu-Ionut Onel, din cadrul Scolii de aplicatii pentru unitati de lupta “Mihai Viteazu” Pitesti.
Sursa: www.mediafax.ro