CNA impune televiziunilor sa ia in calcul, la dezbatere, atat apararea, cat si acuzarea. Alineatul 2, din Codul audiovizual, ce a fost modificat de membrii Consiliului National al Audioviualului, impune radiodifuzorilor sa evite ca, prin comentariile asupra unor cazuri aflate pe rol in justitie, sa se aduca atingerea dreptului la un proces echitabil.
„Radiodifuzorii trebuie sa evite ca prin comentariile si luarile de pozitie, proprii sau ale invitatilor, inclusiv ale avocatilor partilor, asupra unor cauze aflate pe rol in justitie sau in curs de cercetare sa se aduca atingere dreptului la un proces echitabil ori interesului legitim al oricareia dintre parti”, se arata in Codul audiovizual, articolul 42, alineatul 2.
Acuzatorii si aparatorii, fata in fata
Rasvan Popescu, presedintele CNA, explica ca aceasta modificare a fost realizata cu scopul de a se crea un echilibru in dezbaterile din radio si televiziune privind un caz in justitie.
„Au existat multe situatii in care anumite procese in curs au fost discutate fara a fi luat in calcul si aspectul nevinovatiei. Orice tema poate fi adusa in discutie, este important ca publicul sa poata sa-si formeze o parere. Insa, la fiecare acest gen de dezbatere, trebuie sa fie prezente si partea care acuza, dar si partea care apara. In cazul in care procurorul nu este prezent la dezbatere, ceea ce nu este de datoria lui sa o faca, trebuie sa se prezinte datele din dosarul aflat la justitie. Fie moderatorul va juca rolul partii adverse, fie el va cita din dosarul partii absente”, a declarat Rasvan Popescu.

Sursa: www.evz.ro