Problematica condamnarii Romaniei la CEDO s-a aflat in permanenta in atentia Ministerului Justitiei, iar motivele care conduc la condamnarea statului roman la plata unor daune pentru incalcarea prevederilor Conventiei Europene a Drepturilor Omului sunt complexe si rezida intr-un cumul de factori, a declarat vineri ministrul Catalin Predoiu, cu ocazia primirii unei delegatii CEDO, condusa de presedintele Jean-Paul Costa.
Potrivit unui comunicat de presa al MJ, Catalin Predoiu, a prezentat, in debutul intalnirii, principalele masuri legislative initiate in ultima perioada, masuri de natura a redresa o parte dintre deficientele semnalate de CEDO.
Presedintele Curtii Europene a Drepturilor Omului a apreciat proiectul de lege privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, recent adoptat de Parlament, si eforturile depuse de Ministerul Justitiei pentru imbunatatirea legislatiei, precizeaza MJ.

Sursa: www.agerpres.ro