Senatorii din Comisia juridica au dat, raport negativ Legii privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, asa-numita „mica reforma in Justitie”, dupa ce votul a fost paritar, cinci la cinci.
Disputele pe marginea Legii au inceput in momentul in care presedintele Comisiei, social-democratul Toni Grebla, a propus ca textul sa fie discutat luni, dupa ce sunt invitati si reprezentanti ai CSM si ICCJ. Ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, s-a aratat impotriva ideii, considerand ca nu va fi destul timp pentru a definitiva raportul inaintea votului de marti din plen si apreciind ca este „putin deplasat” ca proiectul sa fie amanat.

In cele din urma, senatorii au decis sa discute legea, in final dand un vot paritar, de cinci la cinci, fara abtineri, ceea ce, potrivit Regulamentului, inseamna raport negativ. Legea privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, asa-numita „mica reforma in Justitie”, a fost introdusa pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare ca urmare a unei solicitari venite din partea presedintelui Traian Basescu.

Proiectul Legii privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor urmareste scurtarea duratei proceselor civile si penale si reducerea costurilor in domeniul Justitiei.

Sursa: www.realitatea.net