Noile prevederi reglementeaza fluxurile aplicabile pentru intocmirea listei contribuabililor declarati inactivi , cat şi cele pentru reactivarea contribuabililor si eliminarea din lista a celor radiati sau declarati inactivi ca urmare a unei erori materiale.
In evidenta contribuabililor declarati inactivi sunt inscrisi contribuabilii persoane juridice sau orice alte entitati fara personalitate juridica, care indeplinesc cumulativ urmatoarele criterii:
– nu au depus nicio declaratie pe parcursul unui semestru calendaristic;
– nu li s-a aprobat, la cerere, de catre organul fiscal competent o masura privind indeplinirea obligatiilor fiscale declarative (regim derogatoriu).

Potrivit ordinului, prin declaratii se inteleg formularele:
– 100 “Declaratie privind obligatiile de plata la bugetul de stat”,
– 102 “Declaratie privind obligatiile de plata la bugetele asigurarilor sociale si fondurilor speciale”,
– 300 “Decont de taxa pe valoarea adaugata”,
– 301 “Decont special de taxa pe valoarea adaugata”
– 390 VIES „Declaratie recapitulativa privind livrarile/achizitiile intracomunitare de bunuri”,
– 394 „Declaratie informativa privind livrarile/prestarile si achizitiile efectuate pe teritoriul national”.

Declararea contribuabililor inactivi se face cu data intrarii in vigoare a ordinului presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala pentru aprobarea Listei contribuabililor declarati inactivi.

Lista contribuabililor declarati inactivi se afiseaza la sediul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala si se publica pe pagina de internet a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala sectiunea Informatii publice – Informatii privind agentii economici.

Ordinul presedintelui ANAF pentru aprobarea Listei contribuabililor declarati inactivi intra in vigoare in termen de 15 zile de la data afisarii, potrivit prevederilor art.44 alin.(3) din Ordonanta Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala.
Sursa: www.avocatnet.ro