In timp ce datoriile din 2009 ale CNAS catre distribuitorii de medicamente sunt inca neachitate, producatorii de medicamente se bat pe compensate scumpe, in timp ce Casa vrea sa dezvolte palierul genericelor. Mai mult, in primele cinci luni ale acestui an, CNAS a inregistrat un deficit de 20% in ceea ce priveste colectarea banilor din CASS.
S-a intamplat si aberatia anului 2008-2009, cand s-a eliminat ultima bariera de control asupra consumului de medicamente din sistem, care era plafonul la farmacii. Asa a decis ministrul Nicolaescu cu doua luni inaintea campaniei electorale si ne-am trezit, intr-un singur an, cu o crestere de 50% a consumului, de parca Romania fusese lovita de nu stiu ce cataclism sau malarie. Nicaieri in lume nu a existat o astfel de crestere care in euro a fost la noi de 300 de milioane”, a completatul seful CNAS.

In prezent, bugetul Casei este de aproximativ patru miliarde de euro si are doua puncte de inflexiune, spre spitale si spre consumul de medicamente. Aproape 20% se duc in cheltuielile salariale din sistem, spitalele cheltuiesc circa 1,9 miliarde de euro, iar pentru consumul de medicamente si programe nationale de sanatate se duc anual 1,5 miliarde de euro.

Sursa: www.ziare.com.