Reabilitarea termica a blocurilor reprezinta o prioritate pentru reprezentantii statului. De aceea, Guvernul cauta solutii alternative pentru a urgenta lucrarile de reabilitare termica a blocurilor, iar una dintre variantele analizate este acordarea de garantii de stat asociatiilor de proprietari care doresc sa participe la acest program, dar nu dispun de fonduri, conform ministrului Dezvoltarii.
„In Romania sunt aproximativ trei milioane de apartamente care trebuie sa fie reabilitate. Daca gandim in raport de bugetele ministerului si primariei, probabil ca putem sa reabilitam in 100 de ani. (…) incercam sa gasim solutii alternative, iar la propunerea constructorilor, ne-am gandit si la o varianta – dar este o varianta de lucru acum – sa vedem in ce masura este posibil sa se ofere un credit pentru proprietarii care doresc sa isi faca reabilitarea „, a spus Udrea.

Sursa: www.mediafax.ro