Arhiva articolelor 24 February 2010
Ştiri juridice »
Mihai Şeitan a spus că, pe lângă specialiştii Ministerului Muncii, din grupul de lucru care va elabora Codul de asistenţă socială vor face parte şi reprezentanţi ai ministerelor de Finanţe şi de Interne, partenerii sociali şi societatea civilă de natură academică.
Ştiri juridice »
Programul urmează a fi derulat prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe, în urma propunerilor primite de la autorităţile administraţiei publice locale, cu finanţare din surse ale bugetului de stat alocate cu aceasta destinaţie prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Ştiri juridice »
Guvernul a sprijinit şi salută adoptarea de către Senat a proiectului de lege referitor la modificarea Legii nr. 384/2006 privind Statutul soldaţilor şi gradaţilor voluntari, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul instituţiei.
Ştiri juridice »
Chiriaşii din locuinţele ANL vor putea să-şi cumpere casa doar după un an, în urma unei modificări a Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.
Ştiri juridice »
Pensiile de întreţinere neplătite însumează global miliarde de euro, pe 11 februarie Parlamentul European aprobând propunerea Comisiei Europene ca UE să semneze Convenţia de la Haga privind obţinerea pensiei de întreţinere în străinătate pentru copii şi alţi membri ai familiei.




