Delegaţia FMI analizează proiectul de buget
O echipă de experţi ai Comisiei Europene a sosit luni, 14 decembrie, la Bucureşti pentru a vedea în ce stadiu se află proiectul de buget pe anul viitor. Acesta ar fi trebuit să treacă de Parlament încă de săptămâna trecută, potrivit calendarului stabilit cu FMI.
Nerespectarea acestui program atrage o nouă amânare a acordării următoarei tranşe din împrumutul contractat de România, tranşă care ar fi trebuit să intre în conturile statului român încă de luna aceasta.
Reprezentantul FMI în România, Tonny Libek, e optimist că o decizie favorabilă eliberării următoarei tranşe ar putea fi luată în ianuarie. Fostul ministru de finanţe, Daniel Dăianu a declarat că, în cazul în care banii de la FMI nu ajung nici luna viitoare, statul român va fi din nou nevoit să se împrumute la dobânzi mult mai mari de la băncile comerciale din România.
Sursa: RFI
Alte informaţii relevante:
- FMI vine la Bucureşti între 20 şi 27 ianuarieO misiune a FMI, condusă de Jeffrey Franks, va veni în perioada 20-27 ianuarie în România pentru a doua şi...
- Bugetul pe 2010 va fi adoptat la începutul lui ianuariePremierul desemnat Emil Boc a declarat că prioritatea Guvernului o reprezintă adoptarea bugetului de stat pe 2010 şi a precizat...



